Sari direct la conținut

Germania se teme de spionaj și sabotaje. Puteri extinse pentru serviciile de informații

HotNews.ro
Germania se teme de spionaj și sabotaje. Puteri extinse pentru serviciile de informații
Angajați ai BND, serviciul german de informații Foto: OLIVER BERG / AFP / Profimedia

Guvernul german a anunţat miercuri măsuri care vizează înăsprirea controalelor de securitate, în special pe reţelele sociale, pe fondul riscurilor crescute de spionaj în ministere şi de sabotare a infrastructurii critice, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Germania a cunoscut o creştere a cazurilor de spionaj legate de Rusia, în contextul războiului din Ucraina, precum şi de China, într-un moment în care relaţiile cu Beijingul sunt din ce în ce mai tensionate.

Proiectul de lege adoptat miercuri de Consiliul de Miniştri autorizează serviciile de informaţii să efectueze mai multe verificări online în timpul controalelor de securitate pentru a identifica mai uşor declaraţiile neconstituţionale ale angajaţilor pe reţelele sociale.

Aceste verificări vor viza personalul care lucrează în domenii sensibile, precum IT şi comunicaţii, în cadrul guvernului şi în „infrastructura critică”, precum centrele de control feroviar, a afirmat Ministerul german al Apărării.

„Ameninţarea pe care spionajul şi sabotajul o reprezintă pentru democraţia noastră a atins o nouă dimensiune”, a avertizat ministrul de interne, Nancy Faeser. „Agresiunea rusă în Europa a schimbat fundamental situaţia securităţii (…) Germania se află în colimatorul serviciilor de informaţii ale altor state”, a adăugat ea.

„Nu le vom permite extremiştilor să saboteze statul nostru constituţional şi democratic din interior”, a mai spus Faeser. Proiectul trebuie să primească aprobarea Parlamentului.

Scandaluri de spionaj în Germania

Germania a fost afectată de mai multe cazuri de presupus spionaj în beneficiul Moscovei, mai ales după invazia rusă în Ucraina, lansată în februarie 2022.

Un fost ofiţer a fost condamnat în luna mai la trei ani şi jumătate de închisoare pentru transmiterea de informaţii militare confidenţiale către Rusia, după începerea invaziei Ucrainei de către trupele ruse.

În aprilie, doi bărbaţi având dublă cetăţenie – rusă şi germană, au fost inculpaţi pentru planificarea unor acte de sabotaj în beneficiul Rusiei, inclusiv la o bază a armatei americane, pentru a submina ajutorul german către Ucraina.

Există, de asemenea, îngrijorări tot mai mari cu privire la spionajul chinez. În aprilie, asistentul unui europarlamentar de extremă dreapta a fost arestat la Bruxelles. El este suspectat că a spionat oponenţi chinezi din Germania şi că a transmis informaţii despre Parlamentul European unui serviciu de informaţii al Beijingului.

INTERVIURILE HotNews.ro