Polițiștii de penitenciare din Craiova și Vaslui anunță o grevă, nemulțumiți de condițiile de siguranță din pușcării. „Nu suntem carne de tun pentru deținuți”
Polițiștii de penitenciare din Craiova și Vaslui refuză să mai intre în serviciu marți, 15 octombrie, începând cu ora 07:00, și blochează timp de câteva ore activitatea penitenciarelor, anunță Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, într-un comunicat.
Polițiștii reclamă că sunt „furați, trădați de politicieni și obligați să muncească în condiții insalubre de muncă”, că sunt în „număr insuficient de personal și fără mijloace de siguranță”, situație care „le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar și viața”.
„Zilnic, polițiștii de penitenciare sunt jigniți, amenințați de către deținuți, iar lunar un polițist de penitenciare este agresat fizic sau bătut la propriu”, a transmis Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
FSANP avertizează că, în absența unor măsuri ferme și imediate, situația va escalada rapid, punând în pericol nu doar personalul din penitenciare, ci și societatea în ansamblu.
„Nu suntem carne de tun pentru deținuți”, susțin, potrivit sindicaliștilor, polițiștii de penitenciare, care reclamă lipsa de reacție a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor „în fața acestei crize instituționale”.
„În ciuda numeroaselor apeluri la acțiune și fermitate, răspunsul administrației penitenciarelor a rămas la nivel de măsuri «pe hârtie», care nu reduc agresivitatea deținuților și nu îmbunătățesc condițiile de muncă. Sindicatele avertizează că penitenciarele, în forma lor actuală, nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate «școli de criminalitate», unde deținuții devin și mai violenți și mai pregătiți să recidiveze, punând în pericol societatea”, se mai indică în comunicatul sindicaliștilor.
FSANP mai reclamă că polițiștii de penitenciare sunt expuși constant riscului, „fiind împinși să lucreze în condiții periculoase și devenind astfel victime sigure ale agresiunilor deținuților”.