După conflictul cu Băluță, Nicușor Dan propune un referendum în Capitală pe tema taxelor locale și a autorizațiilor de construcție
Primarul general Nicușor Dan a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a pus pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) două proiecte de hotărâre pentru consultarea cetățenilor Capitalei printr-un referendum local care ar putea să acorde atribuții mai largă PMB în raport cu primăriile de sector.
„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale”, a scris Nicușor Dan.
Taxele și autorizațiile, controlate de Primăria Generală
În cazul în care bucureștenii ar răspunde în majoritate favorabil la cele două întrebări, Primăria Generală ar căpăta un control mai mare asupra finanțelor Capitalei în raport cu primăriile de sector, iar toate autorizațiile de construire ar urma să fie aprobate doar de PMB
„Cele două întrebări la care îi invit pe bucureșteni să se pronunțe prin ”DA” sau ”NU” sunt următoarele:
- Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
- Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?”, a precizat Nicușor Dan.
Anunț făcut după scandalul din Piața Unirii
Anunțul acestuia vine la o zi după ce primarul general a intrat în conflict direct cu primarul Sectorului 4 Daniel Băluță în legătură cu șantierul de refacere a planșeului din Piața Unirii.
Conflictul a pornit după ce primarul general, Nicușor Dan, a refuzat să elibereze Primăriei Sectorului 4 autorizație în regim de urgență pentru consolidarea și reabilitarea planșeului, spunând că nu ar avea bază legală să o emită deoarece legea permite emiterea unei astfel de autorizații doar în caz de pericol public.
În cursul nopții de duminică spre luni, Daniel Băluță, a deschis șantierul în baza unei autorizații emise de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Luni Nicușor Dan a venit la fața locului unde a cerut desființarea șantierului întrucât ar fi ilegal, însă Poliția Sectorului 4 a refuzat să îndepărteze gardurile care delimitează șantierul.
Nicușor Dan s-a întors luni seară pe șantierul deschis de primarul Daniel Băluță cu o dispoziție pentru desfințarea șantierului.
„Am emis o dispoziție prin care am dispus ca Poliția Locală Municipală să desființeze construcțiile ilegale de pe terenul nostru. Am înaintat acestă dispoziție constructorului, nu vrea să demoleze. Dacă Poliția Locală este împiedicată, am cerut sprijinul Poliției naționale. Această construcție nu se va face fără autorizație legală”, a declarat Nicușor Dan, în timp ce angajații Primăriei Sectorului 4 îi strigau că face un abuz.
La fața locului se află și zeci de jandarmi, precum și polițiști, care încearcă să aplaneze scandalul între polițiștii locali ai Primăriei Capitalei, veniți să demoleze gardul cu buldozerele, și Poliția Locală Sector 4.
Poliția Capitalei a anunțat că a fost deschis dosar penal, după ce două persoane au fost rănite. „Având în vedere sesizarea referitoare la vatămarea unor persoane, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au condus conducătorul vehiculului la sediu și au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe, în cadrul căruia se vor efectua cercetări, sub coordonarea unității de parchet. La fața locului au intervenit și echipaje de prim-ajutor, care au acordat celor două victime îngrijiri medicale de specialitate.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat, luni seara, că a dispus retragerea tuturor angajaților primăriei din Piața Unirii, Băluță afirmând că este „șocat” de efectele demersului său despre care spune în continuare că a fost unul legal.