Sari direct la conținut

INVESTIGAȚIE. Nepotul lui Marcel Ciolacu vinde către firma unui mogul din Cehia două proiecte de parcuri fotovoltaice pentru care a cerut finanțări din PNRR

HotNews.ro
INVESTIGAȚIE. Nepotul lui Marcel Ciolacu vinde către firma unui mogul din Cehia două proiecte de parcuri fotovoltaice pentru care a cerut finanțări din PNRR
Marcel Ciolacu, nepotul Mihai Cristian CIolacu și Jiří Šmejc. Colaj Hotnews. Surse foto: Inquam Photos, Profimedia și Shutterstock

Om de afaceri de talie globală, Jiří Šmejc, 53 de ani, deține energia care hrănește 10% din becurile din România, este CEO al companiei care are ProTV și a condus o firmă care a încercat să ”lustruiască imaginea Chinei în Cehia” și care, conform Bloomberg, a fost conectată cu Huawei în momentul scandalului 5G din UE.  

În 13 martie 2023, Mihai Cristian Ciolacu, nepotul lui Marcel Ciolacu, a obținut de la Transelectrica avizele tehnice de racordare (ATR) la rețeaua transportatorului național de energie, pentru două firme fondate în 2022, care aveau zero cifră de afaceri în ambii ani, potrivit Registrului Comerțului. 

În mai 2023, cele două firme au ajuns pe listele cu finanțări prin PNRR, pentru două proiecte de parcuri fotovoltaice și stocare a energiei.

Recent, în vara lui 2024, Mihai Ciolacu a scos cele două proiecte la vânzare, fiind încheiate acorduri prealabile cu Premier Energy Group. Grupul ceh a confirmat miercuri pentru HotNews că ”A fost semnat acord prealabil” pentru achiziția a două proiecte fotovoltaice din județul Buzău, dar nu a specificat de unde cumpără. 

Cine este Jiří Šmejc

Premier Energy Group este o companie controlată de fondul de investiţii Emma Capital al omului de afaceri ceh Jiri Smejc, investitor pe piața energiei din România. 

Jiří Šmejc. Foto: MAFRA PETR TOPIČ / iDNES.cz / Profimedia

Compania Premier Energy a fost listată pe BVB, în mai. „Discretul Jiri Smejc a ajuns să aprindă becul pentru 10% din consumatorii din România”, a scris Ziarul Financiar în martie 2024. 

Jiří Šmejc este și CEO al firmei PPF, cea care deține cel mai important grup de televiziune din România: ProTV. 

Potrivit economica.net, Jiří Šmejc are și afaceri în jocurile de noroc din Balcani, prin Emma Capital. 

În 2019, G4Media a scris că Premier Energy a făcut parte din grupul de ”trei firme care primesc gaze la preț redus din producția internă grație măsurilor luate de guvernul PSD prin OUG 114 și unei decizii a ANRE, condusă de PSD-istul Dumitru Chiriță”.

Afacerile din Rusia 

Presa din Republica Moldova a scris că ”în Federația Rusă, Jiří Šmejc avea cotă parte în Polymetal, companie controlată de Alexandr Nesis, un om apropiat lui Vladimir Putin”. După începerea războiului din Ucraina, compania lui Smejc a susținut că s-a retras aproape total din Rusia.  

O parte dintre afacerile lor s-au desfășurat, până în 2022, în Rusia, în special pe piața bancară, prin grupul financiar PPF.

Ieșirea de pe piața rusească a adus grupului PPF pierderi de 1,2 miliarde de euro în 2022, conform lui Smejc.

„Lustruirea imaginii Chinei în Cehia”

În aprilie 2016, Jiří Šmejc a început să facă afaceri la scară largă în China. El este citat spunând că ”PPF și Home Credit suntem mândri că am fost la originea inițiativei care cred că a dus la relansarea relațiilor ceho-chineze”.

„Relansarea a adus, într-adevăr, un profit imens pentru Home Credit, iar în câțiva ani, compania a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de credite de consum din China”, a scris presa din Cehia.

Jurnaliștii de investigație de la Aktuálně.cz au dezvăluit că, în 2019, această companie unde Jiří Šmejc era CEO și acționar minoritar, Home Credit, „a angajat o societate numită C&B Reputation Management pentru a lustrui nu doar imaginea societății, ci și percepția generală a Chinei în Republica Cehă”.

Potrivit Bloomberg, afacerile din China ale lui Jiří Šmejc și ale partenerului său între timp decedat  Petr Kellner (cel mai bogat om din Europa Centrală și de Est) i-au împins în peisajul scandalului dintre firma chinezească Huawei și statele NATO și UE. 

Huawei a fost restricționat în UE pentru spionaj în favoarea Chinei chiar în momentul în care PPF, firma rămasă acum în conducerea lui Jiří Šmejc, dorea să construiască o rețea 5G cu chinezii în Cehia.

Acuzele din Slovacia că au cerut „mai puține știri politice și mai puțin profunde” la televiziune

Un episod la care însuși Jiri Smejc s-a referit a avut loc în martie anul acesta. Jurnaliștii postului slovac Markiza, deținut de compania condusă de Smejc, au acuzat că li s-a cerut, în mod repetat și explicit, de către conducere, să fie mai puțin combativi.

„Directorul a cerut în mod repetat redacției să acorde mai puțină atenție temelor politice și să nu le analizeze prea profund”, au spus ziariștii stației Markiza, din Bratislava. 

Conform presei cehe, Jiri Smejc e opac cu presa și ține o singură conferință de presă anuală, a grupului PPF.

Întrebat la această conferință de presă, din mai 2024, despre protestele recente ale jurnaliștilor de la TV Markíza din Slovacia, care face parte din divizia media a PPF, omul de afaceri a spus:

„Proprietarii nu intervin în numele guvernului slovac și nu vor interveni niciodată. Proprietarii vor împinge întotdeauna conducerea și consiliul editorial să se asigure strict că avem o raportare obiectivă și profesională. Asta este tot. Cu siguranță nu ne vom implica în felul în care ar trebui să arate știrile. Vrem doar ca managerii noștri să garanteze că știrile difuzate sunt obiective. Și avem un sistem de monitorizare pentru asta. Nu suntem interesați de nimic altceva”.

Cum au ajuns două noi firme ale nepotului lui Marcel Ciolacu să fie cumpărate de una dintre companiile acestui om de afaceri global?

Etapele calificării lui Mihai Cristian Ciolacu pe piața energiei

În aprilie 2022, Mihai Cristian Ciolacu a înființat firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, cu sediul în Buzău, și cu obiect de activitatea producerea de energie electrică. 

Mihai Cristian Ciolacu. Sursa: Facebook

Firmele sunt înființate împreună cu Adriana Denisa Sandu, Mihai Cristian Ciolacu deținând jumătate din participații. Conform datelor Ministerului Finanțelor, cele două firme figurează cu zero cifră de afaceri în 2022 și 2023. 

În 2023, Solar Energy Production SRL a înregistrat un profit de 13 lei, iar Development Power Solar Energy SRL un profit de 3 lei.

Două luni mai târziu, pe 15 iunie 2022, cele două firme nou înființate au aplicat pentru fonduri PNRR, în cadrul unui apel competitiv pentru proiecte de producție de energie din surse regenerabile (energie eoliană și solară).

Pe 13 martie 2023, au obținut ATR-urile de la Transelectrica pentru două proiecte de parcuri fotovoltaice, cu baterii de stocare, în județul Buzău. 

Mai exact, cu Solar Energy Productions SRL a obținut ATR pentru o capacitate instalată de 48 MW energie solară, cu 10 MW stocare, iar cu Development Power Solar Energy SRL a obținut ATR pentru 38 MW energie solară, cu 8 MW stocare. În total, 86 MW de panouri fotovoltaice și 18 MW stocare energie.

Rolul jucat de Transelectrica

Transelectrica este o companie cheie pentru demararea afacerilor cu energie. 

În martie 2023, director al companiei era Gabriel Andronache, fost consilier și apropiat al fostului premier PSD Mihai Tudose. 

Pe 24 aprilie 2023, acesta a renunțat la Transelectrica pentru a funcția de vicepreședinte al reglementatorului în energie ANRE, fiind înlocuit cu Ștefăniță Munteanu, consilier județean la Buzău din partea PSD, apropiat al premierului Marcel Ciolacu și al nepotului acestuia, Mihai Ciolacu, conform Ziarului Bursa, care scrie că Ștefăniță Munteanu este chiar finul lui Marcel Ciolacu.

În mai 2023, cele două proiecte apar, pe site-ul Ministerului Energiei, pe listele de investiții pentru care s-a cerut ajutor de stat, în cadrul apelului PNRR privind producția de energie din surse regenerabile. 

Ultimele informații publice despre cele două proiecte apar pe o listă actualizată, din decembrie 2023, unde Ministerul Energiei menționează că sunt în faza de precontractare.

În septembrie 2023, publicația G4Media a scris că cele două firme au cerut ajutoare de stat de circa 110 milioane de lei provenite din fonduri PNRR. Premierul Marcel Ciolacu a susținut că nu este implicat, în nici un fel, în afacerea cu parcuri fotovoltaice a nepotului său Mihai Cristian.

”M-a întrebat când s-a apucat. Nu este nimic ilegal, i-am spus că nu are de ce să se ferească sau să păcălească făcând pe numele altuia”, a declarat Ciolacu pentru G4Media.ro. 

„Niciodată nu am intervenit sau am dat telefon să intervin pentru el undeva. Dacă se dovedește așa ceva, plec din funcție. Știu că a muncit și muncește foarte mult”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Întrebat cu ce bani va realiza investițiile, Cristian Mihai Ciolacu a afirmat că acestea ar proveni din ”Cofinanțare de la bancă, fresh equity PNRR aproximativ 35%, garanțiile vor fi parcurile și contract PPA pe 5 ani ((n.red. Power Purchase Agreements, contracte pe termen lung cu consumatori)”.

Premier Energy: A fost semnat acord prealabil

Premier Energy Group a confirmat, la solicitarea HotNews, că se află în proces de achiziție a două proiecte fotovoltaice din județul Buzău, fără să menționeze oficial cine sunt vânzătorii. 

Compania a precizat că „proiectele au o capacitate instalată de 86 MW în panouri fotovoltaice, completată de o capacitate de stocare a energiei electrice de 18 MWh”.

Informațiile HotNews, din piața energiei, sunt acelea că parcurile aparțin lui Cristian Mihai Ciolacu.

Premierul Energy a mai arătat că achizițiile le face prin Alive Renewable Holding Limited și Motor Oil Renewable Energy Single Member S.A. (MORE), firme din Cipru, respectiv Grecia.

Potrivit Premier Energy, a fost semnat acord prealabil în iunie. „În acest moment, achizițiile nu sunt finalizate, fiind în așteptarea răspunsurilor din partea autorităților competente, care sunt responsabile cu analiza și autorizarea acestor tranzacții. Conform practicilor uzuale în astfel de situații, tranzacțiile includ clauze de confidențialitate care interzic părților să divulge orice informații până la finalizare”.

„Ca și în cazul achizițiilor anterioare făcute pe piața din România, Premier Energy Group va furniza detaliile suplimentare atunci când tranzacția va fi închisă și aprobată de Consiliul Concurenței”, a mai precizat Premier Energy.

Compania mai arată că „în cazul în care tranzacțiile se vor finaliza, activitățile de dezvoltare vor fi coordonate de Alive Capital, parte a Premier Energy Group. Alive Renewable Holding Limited este un vehicul de investiții în cadrul Premier Energy Group, una dintre cele mai dinamice companii integrate vertical din infrastructura energetică din Europa de Sud-Est”.

Mihai Ciolacu și Ministerul Energiei nu au răspuns la solicitări

HotNews l-a contactat telefonic pe Mihai Ciolacu, nepotul premierului, însă acesta a spus că nu poate vorbi. Întrebat prin mesaje de ce dorește să vândă proiectele, Mihai Ciolacu nu a răspuns.

HotNews.ro a trimis solicitare și la Ministerul Energiei, pe 14 octombrie. Instituția nu a răspuns până în acest moment. HotNews a întrebat reprezentanții ministerului dacă cele două proiecte finanțate prin PNRR pot fi tranzacționate.

Afacerile Premier Energy în România

Premier Energy este controlată de fondul de investiţii Emma Capital al omului de afaceri ceh Jiri Smejc. 

Premier Energy s-a născut din fosta Petrom Distribuţie Gaze SRL în anul 2007. În 2012, Emma Capital a preluat Premier Energy, prin Ligatne Limited Cipru. 

Începând cu 2013, a crescut treptat pe piața energetică românească, prin preluarea mai multor furnizori și distribuitori, printre care și furnizarea de la CEZ România.

În 2019 a intrat și pe piața Republicii Moldova. Practic, prin mai multe achiziții și fuziuni, fondul de investiţii Emma Capital al cehului Jiri Smejc a ajuns un actor foarte important pe piața gazelor din România și Republica Moldova, fiind, în prezent, unul dintre cei mai mari furnizori. De altfel, în Republica Moldova a ajuns să fie cel mai mare furnizor de energie.

În afacerile sale, Jiri Smejc a fost partener cu miliardarul Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia, care a murit în 2021 într-un accident de elicopter. Anul trecut, grupul a avut venituri de 912 milioane de euro și profit net de 78,8 milioane de euro.

Grupul are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România și Moldova, împreună cu una dintre afacerile cu cea mai rapidă creștere în furnizarea de energie electrică din surse regenerabile în ambele ţări.

În România, grupul este al treilea cel mai mare distribuitor, cu o rețea de peste 3.600 km, şi furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum.

De asemenea, este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică din Republica Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum și peste 840.000 de clienți, deservind aproximativ 70% din locuințe.

În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group deserveşte în total un număr de aproximativ 2,4 milioane de clienți de energie electrică și gaze naturale în România și Moldova (o creştere de aproximativ 1,4 milioane), majoritatea fiind clienţi casnici și întreprinderi mici.

INTERVIURILE HotNews.ro