Sari direct la conținut

O asistentă medicală din Mangalia este acuzată că a vândut medicamente şi instrumente medicale ale spitalului la care lucra

HotNews.ro
instrumente medicale / FOTO: Andrew Brookes / ImageSource / Profimedia
instrumente medicale / FOTO: Andrew Brookes / ImageSource / Profimedia

O asistentă medicală de la Spitalul Mangalia este cercetată de poliţişti după ce ar fi vândut, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, medicamente şi instrumente medicale din gestiunea unităţii. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit în cadrul anchetei, relatează News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii au făcut, luni, o percheziţie într-un dosar penal de delapidare. 

”Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie de 39 de ani, angajată în cadrul unei unităţi medicale, din judeţul Constanţa, şi-ar fi însuşit, din gestiunea unităţii, medicamente şi instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unităţii spitaliceşti”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri, un laptop şi un telefon mobil.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro