Accident grav cu trei TIR-uri, lângă București, pe autostrada A0. Un șofer a murit
Trei autotrenuri au fost implicate într-un accident, marți, pe autostrada A0, pe segmentul dintre Berceni și Bragadiru, unul dintre ele răsturându-se pe șosea, informează reprezentanții ISU București-Ilfov. În urma impactului, un șofer a decedat.
În urma accidentului, trei victime conștiente au fost preluate de echipele de prim-ajutor. O a patra vicitmă, aflată în tirul răsturnat, era încarcerată și a decedat ulterior, având „leziuni incompatibile cu viața”.
Autoritățile au intervenit cu mai multe autospeciale de stingere, de descarcerare și cu echipaje SMURD, dar și cu Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială de transport roboți.
Camionul care s-a răsturnat transporta îngrășăminte agricole, care s-au vărsat pe carosabil. Traficul a fost blocat pe autostradă, pe sensul spre Bragadiru, însă poliția a transmis că „nu reprezintă un pericol pentru populație”.
În jurul orei 13.30, echipajele de intervenție încă mai lucrau la ridicarea autotrenului răsturnat, însă autoritățile au anunțat că traficul a fost reluat.