Sari direct la conținut

Ce posturi de televiziune transmit în România dezbaterea decisivă dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo 

Colaj Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Foto: Profimedia
Colaj Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Foto: Profimedia

Dezbaterea prezidențială dintre președinta Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, care va avea loc duminică, 27 octombrie, de la ora 10:00, va fi transmisă în România la TVR INFO și la Euronews România.

TVR INFO este dinsponibil indiferent de operatorul de cablu, pentru că este post public, iar operatorii sunt obligați să îl transmită. Și postul Euronews România poate fi văzut indiferent de operatorul de cablu, pentru că face parte din lista „must carry”.

Dezbaterea dintre Maia Sandu, susținută de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și candidatul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, va avea loc la Palatul Republicii din Chișinău. 

„Dezbaterea electorală va fi una mai puțin ordinară, deoarece, în premieră pentru Republica Moldova, aceasta va avea loc în lipsa unui moderator. Echipele ambilor candidați au agreat un regulament în baza căruia se va desfășura discuția între cei doi pretendenți la funcția de președinte”, spune jurnalistul Vasile Munteanu de la TVR Moldova, citat de tvr.ro.

În Republica Moldova, dezbaterea va fi transmisă de TVR Moldova. 

După primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu a obținut 42,45% din voturi, în vreme ce Alexandr Stoianoglo a primit 25,98% dintre acestea. 

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va avea loc în data de 3 noiembrie. 

INTERVIURILE HotNews.ro