Sari direct la conținut

„Ieșiți la vot!” Irina Rimes, vedeta moldoveană a Vocii României, îndeamnă la vot duminică în alegerile din Republica Moldova și-i critică pe influencerii care au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei Sandu

HotNews.ro
„Ieșiți la vot!” Irina Rimes, vedeta moldoveană a Vocii României, îndeamnă la vot duminică în alegerile din Republica Moldova și-i critică pe influencerii care au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei Sandu
Captură Vocea României / ProTV

Irina Rimes, artista de origine moldovenească, a îndemnat publicul său votant să nu lipsească de la finala prezidențială Maia Sandu – Alexandr Stoianoglo, din 3 noiembrie din Republica Moldova, în mai multe postări pe care le-a făcut pe rețelele de socializare. 

  • Vocea României de pe ProTV, emisiunea unde Irina Rimes este jurat, este unul dintre show-urile cele mai urmărite din România și printre puținele emisiuni TV care au un segment semnificativ de public tânăr, potrivit datelor de audiență.
  • În primul tur, în cele 16 secții din România au votat 20.392 de cetățeni moldoveni, dintre care 83% au votat cu Maia Sandu și 11% cu Alexandr Stoianoglo.
Irina Rimes. Captură Vocea României / Pro TV

„De obicei nu mă bag în politică, dar am vizionat astăzi un videoclip pe TikTok. Dragii mei colegi, ce înseamnă asta? De ce faceți asta, de ce?”, este începutul unui videoclip al Irinei Rimes de pe TikTok, postat joi seară, cu referire la artiștii români care l-au promovat, tot pe Tik Tok, pe contracandidatul Maiei Sandu.

„Dragii mei colegi, ce înseamnă asta?! De ce faceți asta? Mai mulți artiști din industria românească, care habar nu au cine este candidatul despre care vorbesc fac filmulețe de susținere pentru acel candidat. Artiști din România, pentru Moldova”, adaugă artista și continuă apoi cu „un mesaj civic”, cum însăși îl numește: 

„Iesiți la vot! Nu vă spun pentru cine să votați. Dacă mă întrebați care e poziția mea, cred că fiecare om care se uită la filmulețul ăsta știe care e poziția mea, pentru că eu am niste valori. Eu nu vă îndemn să votați cu un candidat anume, vă îndemn să mergeți la vot”, a declarat artista. 

„Nu pot să rămân indiferentă la lucrurile pe care le văd sub ochii mei. Către colegii mei care au luat bani ca să susțină un anumit candidat, vă rog frumos nu mai faceți asta pentru că nu știți pe cine susțineți și pentru că este clar că ați fost plătiți pentru asta. Se vede cu ochiul liber și asta nu dă bine. Nu e ok”, a mai spus artista în vârstă de 33 de ani.

Culiță Sterp: „Mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo…”

Irina Rimes se referă la Culiță Sterp, Iancu Sterp, Bogdan Mocanu și Denisa Coțolan, cântăreți români care au postat miercuri și joi pe TikTok mesaje de susținere pentru Alexandr Stoianoglo și proiecte din programul său politic, după cum a relatat G4Media ieri. Niciunul dintre influenceri nu a pomenit de vreun parteneriat plătit și nici videoclipurile nu erau marcate ca atare. 

„Eu nu prea mă bag în politică, dar mi-a apărut un clip acum cu domnul Alexandr Stoianoglo, un om care încearcă să construiască o echipă puternică, încrezătoare și competentă, pentru toți oamenii din Republica Moldova”, spune Culiță Sterp pe filmarea publicată pe TikTok, unde e urmărit de 1.9 milioane de oameni. 

După mai multe critici în spațiul public, toți cei patru influenceri au șters videoclipurile despre Stoianoglo. 

Republica Moldova își alege duminică președintele

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova se va desfăşura duminică, 3 noiembrie.

În primul tur al alegerilor, Maia Sandu a avut 42,49% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo s-a clasat pe locul doi cu 25,95%.

Autorităţile, în frunte cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au denunţat o intenţie de fraudă masivă la vot din partea oligarhului fugar Ilan Şor sprijinit de Rusia. La rândul său, Stoianoglo a spus că votul la limită Pro-UE din referendumul care s-a ținut în aceeași zi cu primul tur al prezidențialelor a fost nu rezultatul unei atitudini anti europene a moldovenilor, ci consecința incompetenței guvernării PAS. 

INTERVIURILE HotNews.ro