Casa comisarului european Roxana Mînzatu: Ministerul Culturii a făcut control și anunță poliția „în legătură cu lucrările efectuate” la imobilul monument istoric
Site-ul Snoop scrie vineri că Ministerul Culturii a făcut o inspecție imediat după investigația jurnalistică. La adresa din centrul Brașovului, au descoperit că extinderea realizată de omul politic Roxana Mînzatu „nu se poate face legal fără emiterea unui aviz”, a transmis Ministerul Culturii către site-ul de investigații. „Vom notifica Poliția Brașov în legătură cu lucrările efectuate”, a spus ministerul.
- Dacă doriți să susțineți jurnalismul de investigații al Snoop (care a realizat, printre altele, cazurile profesorului Alfred Bulai sau cel al candidatului Cătălin Cîrstoiu, apoi retras) puteți dona aici. Banii vor fi folosiți exclusiv pentru echipa de investigații și vom prezenta în mod transparent și regulat cheltuielile. Vă mulțumim!
Roxana Mînzatu, om politic PSD, nominalizată pentru funcția de comisar european și vicepreședinte al Comisiei Europene, a cumpărat casa naționalizată monument istoric în care familia sa stătea, cu 17.000 de euro, de la stat. Casa avea o suprafață mică, 56 mp, fiind plasată pe una dintre străzile din centrul Brașovului.
Apoi, Mînzatu a extins casa la 131 mp. Lucrările s-au realizat în perioada 2009 – 2012 și nu au respectat legea privind protejarea monumentelor istorice, a descoperit Ministerul Culturii printr-un control efectuat în 5 noiembrie, în aceeași zi în care site-ul independent de investigații Snoop a publicat situația casei și răspunsul comisarului european Mînzatu.
În calitate de comisar european, Roxana Mînzatu va ocupa cea mai înaltă poziție executivă a unui român din sistemul politic comun al UE, în această legislatură.
După apariția investigației jurnalistice, o delegație a Direcției Județene pentru Cultură Brașov a efectuat, marți, 5 noiembrie, „o inspecție la fața locului și a întocmit o notă de constatare privind imobilul situat în Municipiul Brașov, strada ***”, a precizat Direcția Patrimoniu Cultural din ministerul Culturii pe data de 7 noiembrie, pentru Snoop.
Înainte de publicarea investigației jurnaliștii au discutat cu Roxana Mînzatu și cu soțul acesteia. Ei au negat orice lucrare în afara legii.
Același punct de vedere a fost susținut de către comisarul european și după publicare. „Imobilul a fost declasat (n.r. – de pe lista monumentelor istorice) după ce l-am achiziționat. Nu era monument istoric”, a spus Roxana Mînzatu pentru Snoop, pe holurile Parlamentului, după audierea din legislativul național pentru funcția de comisar UE.
„Pentru a se realiza intervenții asupra acestui imobil, era necesar un aviz din partea Direcției Județene pentru Cultură Brașov, chiar și în ipoteza în care corpul C nu ar fi avut regimul juridic de monument istoric, dat fiind faptul că proximitatea acestuia față de monumentul existent îl plasează în zona de protecție, caz în care avizul menționat ar fi fost de asemenea necesar. Proximitatea corpului C față de restul imobilului face obligatorie obținerea avizului Direcției Județene pentru Cultură Brașov”, se arată în răspunsul trimis ieri de Direcția Patrimoniu Cultural.
Investigația, pe Snoop.ro.