Sari direct la conținut

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie
Silviu Prigoana în emisiunea lui Denise Rifai, în 2020. Sursă foto: Captură video

Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui Prigoană.

„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru”, au transmis cei patru copii ai lui Silviu Prigoană, conform Știrile Pro TV

Copiii săi, Honorius, Silvius, Maximus și Eduard Prigoană au confirmat că tatăl lor a murit în urma unui infarct. 

„Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie – pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu. Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm”, se mai arată în mesajul celor patru frați. 

Silviu Prigoană a murit marți, la vârsta de 60 de ani. Inițial, s-a vehiculat că acesta a murit după ce s-a înecat cu mâncare, lucru infirmat ulterior de medici. 

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro