Avion lovit de glonț în timpul decolării în Dallas. Aeronava a fost scoasă din circulație
Un glonţ a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunţat compania aeriană, potrivit AP, citată de News.ro.
Nu s-au semnalat răniţi, iar forţele de ordine au fost contactate după ce glonţul a lovit partea dreaptă a aeronavei, chiar sub cabina de pilotaj. În acel moment, echipajul zborului 2494 pregătea avionul pentru decolare de pe aeroportul Love Field din Dallas, a precizat Southwest într-un comunicat.
Aeronava Boeing 737-800 a fost „lovită de un foc de armă în apropierea carlingii” în jurul orei locale 20:30, în timp ce rula înainte de zborul către Aeroportul Internaţional Indianapolis. Avionul a revenit la poarta de îmbarcare şi pasagerii au ieşit, a precizat Administraţia Federală a Aviaţiei.
Avionul a fost scos din circulaţie, potrivit companiei aeriene, care a declarat că va asigura un alt zbor pentru pasageri.
Aeroportul Love Field din Dallas a precizat într-o postare pe reţelele de socializare că Departamentul de Poliţie din Dallas a intervenit, iar pista 13R/31L a fost închisă, dar repusă în funcţiune mai târziu, vineri seară, cu un „impact minim” asupra operaţiunilor instalaţiei.
În urmă cu cinci zile, un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există un „rănit uşor”, relatează AFP și Agerpres.
Avionul, care decolase din Fort Lauderdale, Florida, a fost redirecţionat spre Santiago, unde o inspecţie „a dezvăluit dovezi de deteriorări ale aparatului compatibile cu tiruri de arme de foc”, a informat compania.