Furie în Rusia după ce SUA au autorizat Ucraina să atace teritoriul rus cu rachete ATACMS: „Un pas fără precedent către cel de-al Treilea Război Mondial”
„Joe Biden a luat una dintre cele mai provocatoare decizii” și hotărârea „conduce inevitabil la o escaladare gravă”, sunt câteva dintre reacțiile apărute în Rusia după ce presa străină a relatat că SUA au permis Ucrainei să lovească în adâncime Rusia cu arme americane, potrivit BBC.
Decizia administrației Biden a stârnit o reacție furibundă în rândul oficialilor ruși, notează publicația britanică.
Permisiunea dată ucrainienilor de SUA este de natură să „arunce gaz pe foc” în conflictul din Ucraina, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters. Dacă va fi confirmată oficial de Washington, această permisiune va conduce la „o situaţie fundamental nouă în ceea ce priveşte implicarea SUA în acest conflict”, a mai spus el.
Poziţia Kremlinului ar trebui să fie clară pentru toată lumea, a subliniat Peskov. „Aceste semnale au fost luate în considerare de Occidentul colectiv. Şi au fost exprimate de preşedinte la Sankt Petersburg”, a mai spus oficialul rus.
„Președintele american care pleacă, Joe Biden, a luat una dintre cele mai provocatoare și necalculate decizii ale administrației sale, una care riscă să aibă consecințe catastrofale”, a transmis, luni, organul oficial rus de presă Rossiyskaya Gazeta.
Deputatul rus Leonid Slutsky, șeful Partidului Liberal-Democrat pro-Kremlin, a spus că „loviturile cu rachete americane adânc în regiunile ruseşti vor implica în mod inevitabil o escaladare gravă, care ameninţă să ducă la consecinţe mult mai grave”, transmite agenția rusă de presă TASS.
Senatorul rus Vladimir Dzhabarov a numit decizia „un pas fără precedent către cel de-al Treilea Război Mondial”. Și deputata rusă Maria Butina a avut o reacție asemănătoare. „Am o mare speranță că (Donald) Trump va depăși această decizie, dacă aceasta a fost luată, deoarece ei riscă serios începerea celui de-al Treilea Război Mondial, ceea ce nu este în interesul nimănui”, a spus ea pentru Reuters.
De asemenea, Andrei Klishas, membru de rang înalt al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a spus că „Occidentul a decis un astfel de nivel de escaladare care s-ar putea încheia cu statul ucrainean în ruine complete până dimineaţă”.
Decizia de a permite Ucrainei să lovească Rusia cu arme cu rază lungă de acțiune a stârnit furie, dar nu reprezinta o surpriză reală, scrie BBC, care precizează că tabloidul pro-Kremlin, Komsomolskaya Pravda, a numit-o „o escaladare previzibilă”.
Însă, ce contează cu adevărat este reacția lui Vladimir Putin, care nu a făcut deocamdată nicio declarație cu privire la acest subiect. Dar președintele rus a vorbit despre ce ar însemna o astfel de decizie în trecut.
Avertismentele lui Putin
În ultimele luni, mesajul Kremlinului către Occident a fost foarte clar: nu faceți acest lucru, nu eliminați restricțiile privind utilizarea armelor voastre cu rază lungă de acțiune pe teritoriul rus. Recent, Putin a declarat că Ministerul rus al Apărării lucrează la diferite modalități de a răspunde dacă Statele Unite și aliații săi din NATO ajută Ucraina să lovească în Rusia cu rachete ATACMS.
În iunie, la o întâlnire cu șefii agențiilor internaționale de presă, Putin a fost întrebat: cum ar reacționa Rusia dacă Ucrainei i s-ar da ocazia să lovească ținte de pe teritoriul rus cu arme furnizate de Europa? „În primul rând, ne vom îmbunătăți sistemele de apărare aeriană”, a răspuns președintele rus atunci.
Vladimir Putin a mai declarat că Moscova ar putea, printre altele, să înceapă să furnizeze arme „acelor regiuni ale lumii unde vor avea loc lovituri asupra zonelor sensibile ale acelor țări care fac acest lucru împotriva Rusiei”. Loviturile ucrainene pe teritoriul Rusiei sunt „aproape de agresiune”, a spus Putin.
Președintele rus a declarat la 12 septembrie că aprobarea de către Occident a unui astfel de pas ar însemna „implicarea directă a țărilor NATO, a Statelor Unite și a țărilor europene în războiul din Ucraina”, deoarece infrastructura militară și personalul NATO ar trebui să fie implicate în țintirea și lansarea rachetelor.