VIDEO Marcel Ciolacu, declarații comune cu șeful NATO: I-am cerut să sprijine suplimentarea și întărirea prezenței NATO la Marea Neagră
România înțelege și își respectă angajamentele și este solidară cu Aliații și partenerii săi, motiv pentru care a alocat deja 2.5% din PIB pentru apărare în acest an și va aloca și anii următori, a declarat premierul Marcel Ciolacu într-o conferință de presă susținută la Bruxelles alături de noul secretar general al NATO, Mark Rutte.
„România face parte din NATO, Alianța are o prezență consistentă în România, iar aceasta este garanția că fiecare centimetru al teritoriului nostru este apărat pe deplin”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a avut și o soliticitare pentru noul secretar general al NATO. „Avem o prezență militară Aliată consistentă în România, dar i-am solicitat domnului Secretar General să sprijine suplimentarea și întărirea acestei prezențe, dar și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, la Marea Neagră. Un astfel de demers este indispensabil pentru o descurajare credibilă a amenințărilor rusești”, a declarat premierul Ciolacu.
Premierul a reiterat sprijinul României pentru Ucraina. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o tragedie care se desfășoară la granițele noastre. România a susținut fără rezerve lupta legitimă a Ucrainei împotriva agresiunii ruse și pentru apărarea independenței, suveranității și integrității sale teritoriale”, a afirmat Ciolacu.
„Am fost recent martorii încercării de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Avem obligația de a sprijini Chișinăul și ne dorim să putem contribui împreună la acest efort. În concluzie, România este o țară sigură, cu securitatea garantată de NATO, care se poate dezvolta economic și social”, a concluzionat Ciolacu.
La rândul său, Mark Rutte a mulțumit României pentru contribuția sa la NATO. „Romania a fost un prieten ferm al Ucrainei, oferind ajutorul necesar, inclusiv un sistem Patriot care oferă sprijin critic pentru apărarea aeriană”, a declarat Rutte.
„Am vorbit despre metode în care putem menține în siguranță spațiul aerian al României. Incursiuni repetate ale dronelor și rachetelor rusești în spațiul aerian al NATO sunt nesăbuite, periculoase și de neacceptat. NATO și-a întârit deja apărarea pe flancul estic. (…) Vă spun domnule prim-ministru, NATO ia securitate în Marea Neagră în serios. Suntem gata să protejăm și să apărăm orice aliat”, a completat Mark Rutte.
Marcel Ciolacu se află luni într-o vizită la Bruxelles. Pe agenda oficială, mai sunt programate și întrevederi cu șefa Parlamentului European și șeful Consiliului European.