Sari direct la conținut

Amazon închide departamentul de Machine Learning din România. 400 de angajați urmează să fie disponibilizați

HotNews.ro
Amazon închide departamentul de Machine Learning din România. 400 de angajați urmează să fie disponibilizați
Șofer Amazon așteptând să-i fie încărcată mașina cu colete de livrat. Foto: JUSTIN SULLIVAN / Getty images / Profimedia

Amazon închide departamentul de Machine Learning pe care îl are în România, iar 400 de oameni vor fi disponibilizați cel mai probabil începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit consultantului de marketing, management și business Doru Șupeală, care citează un comunicat primit din partea companiei.

Se negociază acum valoarea despăgubirilor plătite de firmă celor concediați, firma a oferit un singur salariu compensatoriu, dar angajații fac presiuni pentru a obține mai mult. Reprezentanții Amazon au confirmat decizia aceasta, într-un comunicat, a mai precizat Șupeală.

„După o analiză atentă, am anunțat că analizăm opțiunea de a închide operațiunile AGI Data Services din România. Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției”, au spus reprezentanții Amazon, după cum scrie Doru Șupeală, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro