Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la urne la ora 11. Mai puțini votanți decât în primul tur din 2019
HotNews.ro
La ora 11, prezența în țară și străinătate, la alegerile prezidențiale este 11,74%. Puțin peste două milioane au mers la secțiile de votare deschise peste hotare și în România. Pe listele permanente sunt înscriși 18.008.480 de români.
În țară, prezența la urne la ora 11 este 9,82%, mai mică decât în 2019, când a fost 11,08%, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 10 procente.
Olt (14,01 %), Teleorman (14,01%), Mehedinți (13,48 %) și Brăila (12,79 %) conduc în clasamentul prezenței la vot până la ora 11. Pe ultimele trei locuri ale topului s-au clasat Bistrița-Năsăud (7,35 %), Maramureș (7,36 %) și Satu Mare (7,38 %).
În municipiul București, prezența la vot a fost, la ora 11, 9,09 %.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro