Sari direct la conținut

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews.ro
Dmitri Peskov, alături de Vladimir Putin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Dmitri Peskov, alături de Vladimir Putin, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, arată declarațiile citate de Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”.

Administrația prezidențială a lui Vladimir Putin a declarat luni că „nu cunoaște foarte bine viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat însă luni că înțelege clar poziția actualei conduceri a României, despre care a spus că este ostilă Rusiei.

Întrebat ce părere are Kremlinul despre Georgescu și perspectivele sale electorale, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Nu aș face încă nicio predicție. Probabil că nu putem spune că suntem atât de familiarizați cu viziunea asupra lumii a acestui candidat în ceea ce privește relațiile cu țara noastră”.

„Pentru moment, înțelegem foarte clar actuala conducere a României, care nu este o țară prietenoasă cu noi”, a mai spus Peskov.

Duminică noapte, agenția de presă a Kremlinului Ria Novosti scria despre Georgescu că este un politician „aliniat Rusiei. ”

„Succesul lui Georgescu amenință poziția pro-Ucraina a României”

Succesul lui Georgescu în primul tur al scrutinului prezidențial a fost neașteptat și amenință poziția fermă pro-Ucraina a României, scrie Reuters.

Reuters a a notat de asemenea mai multe poziții anti-occidentale sau favorabile Rusiei adoptate în ultimii ani de Georgescu.

Într-un interviu acordat în 2021, el a calificat scutul antirachetă al NATO din localitatea Deveselu drept o „rușine a diplomației” și a afirmat că Alianța nu va proteja niciunul dintre membrii săi în cazul în care aceștia ar fi atacați de Rusia.

Într-un interviu separat, el a declarat că România nu era pregătită să gestioneze nimic din punct de vedere diplomatic și strategic și că cea mai bună șansă a sa o reprezintă „înțelepciunea rusă”.

Financial Times a amintit, de asemenea că în 2020, Georgescu l-a numit pe Putin unul dintre puținii „lideri adevărați” din lume și a afirmat că președintele rus „își iubește țara”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro