Sari direct la conținut

CNA a anunţat că va sesiza Comisia Europeană în cazul TikTok pentru campania lui Călin Georgescu

HotNews.ro
Diana Șoșoacă, Călin Georgescu și George Simion. Colaj Hotnews. Foto: Inquam Photos și Shutterstock
Diana Șoșoacă, Călin Georgescu și George Simion. Colaj Hotnews. Foto: Inquam Photos și Shutterstock

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va cere Comisiei Europene să deschidă o investigație vizând platforma TikTok, după rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu surpriza Călin Georgescu. Victoria acestuia a fost atribuită în mare parte unei campanii desfășurate pe TikTok.

Preşedintele CNA, Monica Gubernat, a anunţat la începutul ședinței de marți a Consiliului că instituţia va sesiza Comisia Europeană, conform Pagina de Media.

„Sunt probleme sistemice pe care orice platformă trebuie să le combată şi să vedem ce a făcut TikTok în acest sens. Toate aceste platforme trebuie să raporteze Comisiei Europene măsurile pe care le iau ca să combată aceste riscuri sistemice.

În acest moment, consider că avem un risc sistemic în ceea ce priveşte publicitatea politică, în condiţiile în care TikTok şi-a asumat că nu face publicitate politică şi v-aş ruga ca în această sesizare să avem în vedere decizia BEC de interzicere a materialelor domnului Călin Georgescu. În plus, dacă am putea să luăm legătura cu cei de la Expert Forum, pentru că ei au făcut nişte analize pe care am vrea să le ataşăm dacă şi dânşii sunt de acord”, a spus Gubernat.

Vicepreședintele CNA Valentin Jucan a precizat, pe pagina sa de Facebook, că, având în vedere suspiciunile de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei Tik Tok și lipsa transparenței în gestionarea conținutului politic, va fi sesizată Direcția Generală pentru Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie din Comisia Europeană.

Jucan invocă un raport al Expert Forum, care arată că multe materiale distribuite pe TikTok nu au fost marcate ca fiind de natură electorală, expunând utilizatorii la conținut al cărui scop sau origine nu sunt clare.

Potrivit acestuia, Consiliul Național al Audiovizualului a constatat nerespectarea obligațiilor privind evaluarea riscurilor sistemice de către platforma de socializare, care are obligația să identifice, să analizeze și să evalueze riscurile sistemice care apar din:

  • Proiectarea sau funcționarea serviciilor lor, inclusiv a sistemelor algoritmice.
  • Utilizarea serviciilor lor.

Această obligație include evaluarea riscurilor precum:

  • Impactul asupra proceselor democratice și al discursului civic.
  • Algoritmii TikTok au amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic.
  • Nu au fost prezentate măsuri de evaluare sau atenuare a acestui risc.
  • Amplificarea dezinformării și a conținutului nemarcat.
  • Risc de manipulare prin algoritmi opaci (algoritmii TikTok prioritizează conținut emoțional, distorsionând dezbaterea publică).

Conform sursei citate, acțiunile TikTok au avut un impact semnificativ asupra alegerilor prezidențiale din România 2024, primul tur, contribuind la:

  • crearea unui avantaj nedrept pentru un singur candidat;
  • manipularea opiniei publice prin conținut nemarcat;
  • exploatarea tinerilor utilizatori, care reprezintă o parte majoritară a publicului TikTok (8,9 milioane de utilizatori în România).

Ce solicită CNA Comisiei Europene:

Să inițieze o investigație oficială asupra conformității TikTok cu prevederile DSA, în special privind transparența algoritmilor și riscurile sistemice;

  1. Să solicite TikTok să publice o evaluare detaliată a riscurilor democratice legate de activitatea sa în România;
  2. Să impună măsuri corective și sancțiuni pentru încălcările identificate.
  3. Să asigure publicarea unui raport privind transparența algoritmică, inclusiv în contextul conținutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România 2024, primul tur.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro