Joia neagră. Strategia haosului și suspendarea democrației. Ce riscăm
Strategia haosului dorită de Putin este aplicată sinucigaș în România chiar de structurile sale politice, juridice și de securitate. Experimentul mimării democrației, specific regimului Iohannis, pare că a fost scăpat de sub control, ceea ce face ca acest regim, în loc să se încheie în liniștea care l-a caracterizat, se prăbușește violent, făcând victime colaterale, scrie în Contributors.ro profesorul de științe politice Alexandru Gussi.
În România exista, până joi, 28 noiembrie 2024, o ordine constituțională. Una teoretic democratică, pentru că o așa-zisă ordine constituțională era și în totalitarismul comunist. Diferența fundamentală între cele două e dată de faptul că cea de după 1989 se bazează pe legitimitatea dată de alegerile libere. „Vrem alegeri libere!” se scanda în Piața din fața CC-ului și în alte piețe, în 22 decembrie, acum 35 de ani. Am văzut, de la începutul anului super-electoral 2024, trepidațiile celor care dețineau puterea executivă și legislativă (PSD, PNL, în frunte cu șeful statului) în fața perspectivei acestor alegeri. Libere, dar într-un fel controlate, abuzate, manipulate prin inginerii electorale gândite de marii specialiști din spatele scenei.
Cum s-a ajuns la votul anti-sistem
Comasarea localelor cu europenele a fost un prim abuz al guvernării, unul tămâiat de CCR. Dar greul abia urma, așa că s-a ajuns la o schimbare repetată și ridicolă a datei prezidențialelor: inițial trebuiau să fie la termen spre decembrie, apoi au fost mutate în septembrie, apoi iar au fost mutate la termen, dar cu inovația, și ea discutabilă constituțional, a intercalării parlamentarelor între cele două tururi.
Ca și cum toate astea nu erau de ajuns, a urmat scoaterea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă, argumentele invocate de CCR fiind rușinos de superficiale în raport cu gravitatea deciziei.
Toate aceste premise au încurajat votul anti-sistem. Surpriza majoră a turului 1 a venit deci nesurprinzător din zona electoratului care ar fi votat cu Diana Șoșoacă. Enorma surpriză a venit din proporțiile scorului și persoana celui care a știut să speculeze acest context creat chiar de cei de la putere. Călin Georgescu a fost propulsat de utilizarea tehnopoliticii combinată cu o finanțare netransparentă. Nu este însă nimic nou. Nici utilizarea rețelelor sociale cu tehnici de manipulare în masă, Iohannis fiind un beneficiar în turul doi al prezidențialelor din 2014. Nici, evident, finanțările ilegale ale unor campanii. Ele trebuie să ducă la condamnări penale, dar temporalitatea procesului juridic e incompatibilă cu temporalitatea procesului electoral. Până la urmă, judecătorii condamnă în ritmul lor lent și nu pot alege în locul cetățenilor.
Instituțiile chemate să limiteze în timp real abuzurile au eșuat. Nu am văzut asumări de responsabilitate, ci numai continuarea jocurilor politice din partea unor instituții a căror neutralitate e obligatorie în plin proces electoral. Iar vicierea acestui proces va duce la o legitimitate contestabilă a oricărui ales.
„Merită sacrificarea încrederii în tot procesul democratic plecând de la o reacție tardivă și ambiguă a unor instituiții politizate și neprofesioniste?”
După ziua fatidică de 28 noiembrie, această viciere e, din păcate, inevitabilă.
CCR ia decizia dramatică a renumărării voturilor. Fără precedent.
CSAT face și el valuri cu consecințe pentru parlamentare, dă un comunicat în care transformă înfrângerea cuplului Ciolacu-Ciucă în problemă de siguranță națională. Dacă cineva mai avea nevoie de dovezi că serviciile se implică în politică, implicit de la CSAT am aflat că trebuie să se implice și mai bine. De unde recomandarea de la sfârșitul comunicatului CSAT, în rezumat: mai multă vigilență, tovarăși!
În rest, nu sunt dovezi clare, ingerința rusă a fost decisivă? Merită sacrificarea încrederii în tot procesul democratic plecând de la o reacție tardivă și ambiguă a unor instituiții politizate și neprofesioniste?
Aflăm de la CSAT că au fost atacuri cibernetice, dar asta ținea de banalitatea contextului geopolitic, asta dacă nu ne spusese tot Cotroceniul cu câteva zile înainte că nu există astfel de atacuri. Mai aflăm că un candidat, se înțelege Călin Georgescu, nu a respectat legea electorală la nivelul finanțării campaniei pe TikTok. Dar acest lucru era deja evident, în plus un comunicat STS a negat parte din supozițiile comunicatului. De fapt, CSAȚ a vrut să arunce, ca și CCR, o mare umbră de îndoială asupra întregului proces electoral din primul tur.
O strategie de compromitere în ochii opiniei publice
Convocarea CSAT de către Iohannis a fost, ca și decizia CCR, parte a unei complexe strategii de compromitere a primului tur în ochii opiniei publice.
În această periculoasă strategie, pe lângă mobilizarea unor structuri media și a unor lideri de opinie bine ancorați în structuri (sigur, poate nu cele care l-au produs chiar pe Călin Georgescu, unele rivale), locul central revine Curții Constituționale. Problema este că CCR-ul, condus de un vechi instrument al regimului Iliescu, a ajuns la sfârșitul lui 2024 și fără credibilitate pe care o mai avea măcar în fața celor mai dispuși să respecte autoritatea instituțiilor statului în general.
Renumărarea voturilor, atunci când există o diferență atât de mică, 2740 voturi, este de înțeles. Problema e că PSD-ul, cel interesat, nu a avut curajul să ceară această renumărare, asta probabil pentru că presupunea un cost politic la parlamentare. Dar nu avem dreptul să fim naivi și să credem că nu știau perfect cine va contesta și că oamenii lor de la Curte se vor executa ca unul pentru a salva țărișoara în pericol. Adică Partidul. Căci le confundă de 45 plus 35 de ani.
Nu putem deci privi comunicatele și acțiunile din data de 28 noiembrie ale CCR și CSAT ca fiind altceva decât acțiuni politice partizane, discursul lor nu trebuie citit instituțional, ci politic, el urmărind să producă un efect asupra alegerilor parlamentare de duminică 1 decembrie. Activarea lor tardivă și fără efecte practice imediate, în schimb cu un efect cert asupra sentimentului de criză și tensiune socială pe care le amplifică iresponsabil, poate fi calificată ca o încercare de diversiune. Diversiune de la înfrângerea rușinoasă a președinților partidelor de la guvernare, o diversiune de la eșecul instituțional simbolizat de victoria lui Călin Georgescu care a demobilizat activul PSDPNL, o diversiune făcută să pună la îndoială calificarea Elenei Lasconi în turul 2, deci și efectul acestei calificări asupra scorului USR de la parlamentare, o diversiune făcută să bruieze campania pentru parlamentare în ansamblul ei.
În plus, alegătorii vor merge la legislative în contextul de renumărare, dar fără să știe rezultatul oficial și calificații în turul 2. Mai și riscă să apară multe informații pe surse, care să fie false, fiecare pretinzând că a câștigat la numărătoarea a doua. Cu alte cuvinte, se deschide un întreg câmp de dezinformare și deci de vulnerabilitate, exact ce trebuia să fie evitat. Cei care ne conduc au devenit astfel adevărați pompieri piromani.
Scopul urmărit de acești responsabili-iresponsabili orbiți de interesul partizan include crearea confuziei și a neîncrederii cetățenilor în puterea votului lor. Nu e numai o strategie cinică, ci și una în linie dreaptă cu toate acțiunile amintite mai sus, desfășurate de la începutul anului. Efectul va fi însă periculos-contrar celui dorit. Instituțiile care au gândit această strategie sunt și ele marcate de politizare și incompetență. Dar mai ales de hubris. Acești oameni își închipuie că, indiferent ce eroare ar face, nimeni nu-i pot trage la răspundere, puterea e la ei. Veșnic.
Cel mai mare risc e însă cel al unor mișcări de protest venite nu din una, ci din cele două direcții
Din acest sentiment de invulnerabilitate, unul rănit în aceste zile, dar care pare încă vivace, se pot naște riscuri majore. Ilegitimitatea următorului președinte, fracturi sociale și inter-instituționale, costurile economice inerente oricărei crize.
Cel mai mare risc e însă cel al unor mișcări de protest venite nu din una, ci din cele două direcții ale zonei anti-sistem. Dincolo de schimbări de ultimă oră, deocamdată avem o putere complice PSD-PNL-Iohannis, care se bazează pe două electorate diferite, dar din ce în ce mai similare și mai minoritare. Plus o majoritate anti-sistem (cam 60% la prezidențiale), care nu va vota partide ce au vocația să guverneze împreună.
Urmează o perioadă de instabilitate politică, să sperăm însă că momentul 28 noiembrie nu e începutul repetării succesiunii rapide de evenimente care a dus la suspendarea președintelui în 2012. Atunci, puterea PSD-PNL, care a forțat limitele constituționale și funcționarea multor instituții, era majoritară atât în Parlament, cât și în țară.
Actuala putere, care e practic formată din cei care au declanșat criza instituțională inutilă și dramatică din 2012 și care au rămas de atunci la putere, nu sunt majoritari nici la nivelul societății, nici nu vor avea majoritatea parlamentară peste câteva zile.
INTERVIURILE HotNews.ro