VIDEO Nicușor Dan, prima ieșire publică după decizia CCR de renumărare a voturilor: „E nejustificată” / „Vă invit să înțelegem și punctul de vedere al celuilalt, pentru a nu face o ruptură în societate”
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, i-a îndemnat, vineri, pe români să iasă la vot duminică, la alegerile parlamentare. El a avut și o primă reacție după decizia Curții Constituționale de renumărare a voturilor de la primul tur de scrutin, spunând că aceasta este „nejustificată”.
„Multe dintre lucrurile pe care le-am spus, și românii le cunosc, ar fi mai rele dacă România n-ar fi în UE sau NATO. Îndemnul meu este ca oamenii să meargă la vot, să se informeze și să voteze pentru partidele care nu pun în discuție apartenența noastră la UE și NATO, cele mai democratice dintre ele. Alegerile de duminică sunt cele mai importante din acest an”, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă.
În opinia sa, aceste alegeri pot aduce o ruptură în societatea românească.
„Este important ca aceste alegeri să nu ducă la o ruptură în societatea românească. Pentru ca o societate să funcționeze, e important ca ea să cunoască preocupările fiecărei categorii sociale și să fim în dialog. Vă invit să înțelegem și punctul de vedere al celuilalt, pentru a nu face o ruptură în societate”, a spus Nicușor Dan.
El spune că a văzut protestele tinerilor din țară împotriva lui Călin Georgescu: „Fiecare se poate manifesta cum crede, dar nu cred că mai avem nevoie de o ruptură în societate. Aștept cu speranță votul de duminica asta”.
Nicușor Dan: Alegătorii au dat dovadă de o „inteligență colectivă”
El a vorbit și despre votul românilor din primul tur.
„Am văzut la alegerile din primul tur în mod informal o coagulare a voinței foarte multor oameni care au ales cea mai bună variantă. Ei au dat dovadă de o inteligență colectivă, socială, mult peste strategiile partidelor care i-au adus în această situație. Am apreciat partidele mai mici care au sprijinit candidatul cel mai democratic, punând în față interesul național față de interesul de partid. Trebuie să salutăm decizia luată de aceste partide”, a declarat el.
„Îndemnul către vot și informare, sunt optimist pentru votul de duminică și viitorul acestei țări, pentru că societatea românească se maturizează”, a mai spus primarul general al Capitalei.
Nicușor Dan: Decizia CCR este nejustificată
Nicușor Dan a comentat și decizia CCR de renumărare a votului:
„Decizia CCR este nejustificată, pentru că a tratat contestația unui candidat care a obținut 1% și care în mod evident, evident nu are nicio șansă să intre în turul II și pentru că induce o disproporție între măsura care s-a luat acum și la alte tipuri de alegeri. Vă aduc aminte că la alegerile locale și parlamentare au fost astfel de acuzații”, a spus Nicușor Dan.
„Nu există o garanție că acest proces de renumărare e unul corect. Avem niște saci cu voturi, nu știm unde au stat în această perioadă, nu avem rerpezentanții tuturor partidelor la renumărare. Mergem într-o zonă în care oamenii pun și mai mult la îndoială instituțiile statului”, a adăugat el.
Declarațiile lui Nicușor Dan au fost făcute vineri, de la ora 14:00. La aceeași oră, a început ședința CCR pe sesizarea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. În același timp, are loc renumărarea voturilor, cerută tot de CCR.