Viktor Orban devine primul lider din UE declarat ”inamic al libertății presei”
Premierul Ungariei Viktor Orban a devenit primul lider european declarat ”inamic al libertății presei”, fiind introdus luni pe lista neagrăa organizației Reporteri Fără Frontiere. El se alătură astfel unei liste lungi de 36 de șefi de stat și de guverne printre care se regăsesc prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, dar și președinții Aleksandr Lukașenko, Vladimir Putin, Kim Jong Un, Jair Bolsonaro și Xi Jinping sau Recep Tayyip Erdogan.
Viktor Orban este primul lider din UE care intră pe această listă pentru ”instituirea pas cu pas a contorului asupra mass media din Ungaria, de când venit la putere, în 2010, și până acum”.
RSF a mai notat că Orban, autoproclamat ”campionul democrației iliberale”, folosește metode mai subtile de control economic, cenzură sau discreditare, însă la fel de eficiente, fiind un ”prădător„ al presei independente.
Lui Bolsonaro, liderul celei mai mari democraţii din America Latină, RSF îi reproşează insultele, umilinţele şi „ameninţările vulgare” pe care le-a adresat presei de când a ajuns în fruntea ţării, în 2018.
De atunci – subliniază RSF – „activitatea presei braziliene a devenit extrem de complexă” şi principalele ţinte ale atacurilor sale au fost jurnalistele, specialiştii politici şi grupul Globo. RSF atrage atenţia îndeosebi cu privire la acţiunea combinată a familiei şi anturajului preşedintelui brazilian cu persoane care îl susţin pe Bolsonaro pe reţelele sociale şi care, cu ajutorul roboţilor, se concentrează pe decredibilizarea presei pe care o acuză că este „duşmanul statului”.
Tot în America Latină, au intrat pe lista neagră a organizaţiei Reporteri fără Frontiere preşedinţii Cubei, Miguel Diaz-Canel, şi Nicaraguei, Daniel Ortega, cărora li se alătură acum preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, aflat deja pe această listă încă de la sosirea sa la putere, în 2013.
Prezenţa lui Diaz-Canel pe listă se justifică prin continuitatea pe care a imprimat-o „totalitarismului de tip sovietic” pe care i l-a lăsat moştenire Raul Castro, atunci când a cedat puterea. Prezenţa lui Ortega pe listă se justifică prin „asfixia economică şi cenzura judiciară” la care este supusă presa de când preşedintele Nicaraguei şi-a început cel de-al treilea mandat consecutiv în noiembrie 2016 şi care a luat o nouă turnură în perspectiva alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc în noiembrie.
RSF notează că Ortega şi-a consolidat „arsenalul de cenzură” cu acţiuni judiciare „abuzive” cărora li se opun atât presa, cât şi clasa politică. Surprinde mai puţin faptul că pe această listă a intrat Mohamed bin Salman, ţinând cont de concentrarea de putere din mâinile sale din 2017, de când a fost numit succesor de către tatăl său şi pe care RSF o numeşte „barbarie fără limite”, notează EFE.
Arabia Saudită – aminteşte organizaţia – este „una dintre cele mai mari închisori din lume pentru jurnalişti” şi unii dintre ei se află în spatele gratiilor fără să ştie ce acuzaţii li se aduc. Şi asta fără a mai vorbi despre cazul editorialistului publicaţiei americane Washington Post, Jamal Khashoggi, asasinat şi tranşat în consulatul saudit din Istanbul, Turcia, în 2018. Pentru prima dată, în ediţia din acest an, RSF include pe lista sa două femei „prădătoare ale presei”.
Prima este şefa executivului din Hong Kong, pentru că se comportă ca „o marionetă în mâinile preşedintelui chinez Xi Jinping”, în aplicarea politicilor „liberticide la adresa presei” care au dus la dispariţia în iunie a ultimului ziar independent, Apple Daily, şi la încarcerarea fondatorului său, Jimmy Lai. A doua este şefa executivului din Bangladesh, Sheikh Hasina, care conduce ţara din 2009 şi care, cu o lege privind securitatea digitală adoptată în 2018 – potrivit RSF – a deschis calea procedurilor judiciare împotriva a peste 70 de jurnalişti şi bloggeri.
Şapte dintre liderii aflaţi pe lista neagră a organizaţiei RSF se află acolo încă de la prima ediţie, din 2001: este vorba despre ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, preşedinţii Siriei, Bashar al Assad, Rusiei, Vladimir Putin, Belarusului, Aleksandr Lukaşenko. Este şi cazul preşedintelui Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema, care este cel mai longeviv şef de stat. RSF nu ezită să numească Guineea Ecuatorială drept „dictatură totalitară” în care peisajul mediatic se limitează aproape exclusiv la presa de stat însărcinată să difuzeze „propaganda guvernului” şi unde nu există niciun corespondent străin. (Surse: Reuters, Agerpres)