Sari direct la conținut

VIDEO Călin Georgescu, la Marius Tucă Show: „Nu alegem doar un om, ci de ce parte a istoriei vrem să ne situăm” / „Mă voi implica direct, iar războiul din Ucraina va lua sfârșit” / Ce a răspuns la întrebarea dacă e „pro-Putin”

HotNews.ro
VIDEO Călin Georgescu, la Marius Tucă Show: „Nu alegem doar un om, ci de ce parte a istoriei vrem să ne situăm” / „Mă voi implica direct, iar războiul din Ucraina va lua sfârșit” / Ce a răspuns la întrebarea dacă e „pro-Putin”
Călin Georgescu (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Candidatul independent Călin Georgescu, calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a avut marți seară o apariție live în emisiunea „Marius Tucă Show”, transmisă pe Youtube și pe TikTok, în care susținut că, dacă va ajunge președinte, se va „implica direct”, iar „războiul din Ucraina va lua sfârșit”.

„Sunt relaxat, dar conștient că nu alegem doar un om, ci de ce parte a istoriei vrem să ne situăm”, a spus Călin Georgescu, în debutul emisiunii.

Întrebat de „profilerul” și analistul HD Hartmann, de asemenea invitat la emisiunea moderată de Marius Tucă, ce concluzie trage din ultimele zile, după alegerile prezidențiale și parlamentare, candidatul independent a răspuns: „Prima observație e trezirea în conștiință. De 1 decembrie am trăit Deșteptarea. E uimitor că majoritatea clasei politice nu a înțeles acest lucru, că poporul român dorește o schimbare, o schimbare profundă”.

„De acum un și jumătate am simțit ca voi fi președintele României”, a susținut Georgescu.

„A doua observație: am asistat la falimentul clasei politice. Apoi, am asistat la dezumanizarea oamenilor: Am fost la vot, erau în școala respectivă în jur de 30 de jurnaliști, ieșisem deja de la vot când o jurnalistă a fost trasă cu o brutalitate de neimaginat. A trecut o secundă sau două când credeam că cineva o ridică. Nimeni nu a schițat niciun gest, m-am dus să o ridic”, a continuat el.

Alte declarații făcute de Călin Georgescu la „Marius Tucă Show”:

  • Am votat cu libertatea poporului român, ca în această țară să fie liniște, pace socială.
  • Am votat în ultimă instanță cu ceea ce îmi doresc pentru poporul român: demnitate, onoare.
  • Noi nu reușim să depășim o stare de fapt care să ne arate ce este în interiorul nostru: multe răni.
  • Spun ceea ce simt, este cel mai important.
  • Am înțeles un lucru: nu mai contează putere sau opoziție. Partidul meu e doar poporul român, pe care o să-l slujesc permanent.
  • Indiscutabil, dacă voi câștiga alegerile, pot să spun așa: Parlamentul a fost ales de popor. Voi aduce un guvern stabil. Voi desemna un prim-ministru din coaliția care vine cu o majoritate, un premier care e pregătit moral, profesional. Respectăm Constituția.
  • Președinția mea va fi președinția românilor și nimic altceva.

Întrebat de Marius Tucă în mod direct dacă „sunteți pro-Putin, pro-Rusia?”, el a susținut: „În primul rând sunt pro-român, așa am fost întotdeauna. Nu doresc să scot România din UE sau NATO, așa cum fals am fost acuzat. Dar vom negocia doar interesul românesc, vom sta în picioare, nu în genunchi, în orice întâlnire internațională. Clasa politică nu a știu să negocieze, a avut mereu un complex față de Vest, acest lucru va înceta”.

„Europa civilizată s-a făcut datorită jertfei poporului român. Când merg la Bruxelles sau la Washington, voi merge cu istoria poporului meu în suflet”, a mai spus candidatul independent.

„Deci tot acest amatorism, impostură, neprofesionalism ne-a adus în situația de nu ști, de nu cunoaște ce se întâmplă pe harta lumii”, a adăugat el.

De asemenea, Georgescu s-a declarat „ultra-pro-Trump”, spunând că urmărește atent toate mișcările acestuia: „Gândesc în același spirit, în același stil pragmatic ca el, sunt atent la toate mișcările lui. Noi, prin America putem negocia inclusiv cu UE. Europa este în picaj. America a greșit în fața Chinei”.

Ce a mai spus Georgescu:

  • Eu vreau să aduc România pe harta lumii, asta știu și pot să fac.
  • UE e importantă pentru că orice proiect european trebuie să-mi asigure suveranitatea țării mele.
  • Fiecare conducător de țară e patriot în felul lui. Pe mine mă interesează poporul meu. Orice fel de relație cu vecinii pleacă de la pacea între vecini. Nu există altă strategie. Mă voi implica direct, iar războiul din Ucraina va lua sfârșit. Sunt hotărât să fac ce au făcut înaintașii mei mari, în care contează pacea în lume și poate că pacea se va realiza cu aportul românesc.
  • Ungaria a pus harta pe masă și a spus ce avem, ca să putem reuși în lume. Ce facem? Recurgem la diplomație. Ăsta este și proiectul meu de țară, bazat pe diplomație.
  • Sunt două piese importante ale președintelui: politica externă și siguranța națională. Prin America putem negocia, inclusiv cu UE.

Emisiunea transmisă live de Marius Tucă pe Youtube și TikTok a început marți seară la 20.00 și a durat aproximativ o oră și 43 de minute.

CITIȚI ȘI: VIDEO Călin Georgescu susține că nu are nimic împotriva femeilor și că dreptul la avort e „libertatea fiecăruia de a alege” / Acuză presa de „violență masivă”

Călin Georgescu, care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, 2,1 milioane, a susținut în trecut că „NATO este cea mai slabă alianță de pe pământ” și „dacă lucrurile continuă în felul acesta”, ar abandona-o instant, ca președinte sau premier.

Vă reamintim că în luna iulie, prim-ministrul Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, care la acel moment era secretarul general adjunct al NATO, au fost surprinşi luând cina la aceeaşi masă, într-un restaurant, împreună cu alţi politicieni, printre care şi fostul premier Victor Ponta.

„Nici dacă mă tăiaţi şi îmi puneţi sare pe tăieturi n-o să povestesc de la nicio întâlnire privată. A fost ziua de naştere a unui bun prieten. Nu ştiu cum a invitat sărbătoritul oamenii, dar în niciun caz nu a fost o întâlnire politică”, a spus Victor Ponta, la Antena 3. Ponta a mai susținut atunci că la întâlnirea de la restaurant s-a discutat despre performanţa înotătorului român David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris.

Politicienii prezenți la masă erau invitaţii jurnalistului Marius Tucă, care și-a sărbătorit, la acel moment, aniversarea de 58 de ani.

Anterior în cursul zilei de marți, fostul lider PSD Victor Ponta a spus că este de acord cu decizia partidului de a nu susține un candidat anume la al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică și că a fost parte la luarea acesteia. El a precizat, la Digi24, că „în mod sigur” nu o va vota pe candidata USR Elena Lasconi, refuzând însă să spună dacă îl va vota pe Călin Georgescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro