The Economist salută strategia lui von der Leyen de a lucra cu părți ale dreptei radicale din UE. De ce „pro-rusul” Călin Georgescu nu poate fi parte a discuției

În vreme ce crede că o colaborare mai largă a forțelor politice din UE este necesară, în ciuda criticilor venite dinspre stânga, revista The Economist subliniază că „în unele cazuri, evitarea oricărui tip de alianță este de bun simț”, printre exemple fiind AfD-ul german, extremist și xenofob sau Călin Georgescu, „un pro-rus și sceptic al vaccinurilor”.

Pe fondul un val de schimbare care mătură lideri de state și de guverne în toată lumea, inclusiv Europa, două femei ies în evidență. Una dintre ele, Giorgia Meloni, este încă populară, deși nu s-a mai confruntat cu alegătorii de când a devenit prim-ministră a Italiei în 2022.

Cealaltă, Ursula von der Leyen, este singura care și-a asigurat locul la viitoarele reuniuni ale G7 până în 2029, după ce, pe 27 noiembrie, Parlamentul European a aprobat-o pentru un al doilea mandat de cinci ani în calitate de președintă a Comisiei Europene.

Mandatul Ursulei von der Leyen a fost prelungit pe fondul incertitudinilor prezentate de situația economică, de război și de rezultatele alegerilor din America. Nimeni nu a dorit să țină politica UE în suspans mai mult decât era necesar, prin respingerea unuia dintre comisarii propuși de guvernele naționale.

Dar von der Leyen, scrie The Economist, a rezolvat cu abilitate și cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă politicienii de pe continent: cum să gestioneze numărul din ce în ce mai mare de partide din afara centrului politic.

Stabilind reguli clare de colaborare cu părți ale dreptei radicale, ea a stabilit o nouă doctrină de la care alții din Europa ar putea învăța, scrie revista britanică.

Mâna întinsă către Meloni

Al doilea mandat al lui von der Leyen, asemenea primului, implică o alianță informală de centru formată din Partidul Popular European de centru-dreapta (care a câștigat cele mai multe locuri în iunie), socialiștii și fracțiunea liberală Renew.

Dar, în parte pentru că acest trio a pierdut teren la ultimele alegeri, von der Leyen a căutat pe la marginile vechii sale coaliții pentru a-și asigura suficiente voturi pentru ea și pentru cei 26 de membri ai noii sale echipe.

Solicitarea sprijinului Verzilor a fost lipsită de controverse, având în vedere că aceștia susțin ambițiile Comisiei de a reduce agresiv emisiile de carbon.

Mai controversată a fost însă dorința lui von der Leyen de a se comporta cel puțin civilizat cu părți ale extremei drepte, începând cu partidul Frații Italiei al Giorgiei Meloni.

Pentru prima dată, un influent post de vicepreședinte al Comisiei a revenit unui politician din afara centrului politic, în acest caz Raffaele Fitto, un ministru din partea Fraților Italiei.

The Economist: „În unele cazuri, evitarea oricărui tip de alianță este de bun simț”. Călin Georgescu este un exemplu

Pentru unii din UE, scrie The Economist, această abordare este o aberație. Aceștia consideră că un cordon sanitar care ține politicienii de extremă dreaptă departe de putere este un articol de credință, ultimul lucru care stă între Europa și „nebunia trumpiană” sau mai rău.

„Nu contează că alegătorilor par să le placă liderii de extremă dreapta – Călin Georgescu, un naționalist înfocat, a obținut o victorie surprinzătoare în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie. Important pentru centriștii cu inima curată este să pretindă că rivalii lor nu există”, observă ironic The Economist.

Tot The Economist admite că în unele țări, evitarea oricărui tip de alianță este de bun simț. Oricât de popular ar fi, partidul Alternativa pentru Germania este profund xenofob și ar trebui, într-adevăr, să fie în afara oricărei coaliții.

Georgescu este un pro-rus și un sceptic al vaccinurilor, observă de asemenea revista economică.

Stânga dură are, de asemenea, propriile sale manii și staliniști, scriu jurnaliștii, care cred că aceștia trebuie de asemenea izolați.

Criteriile lui von der Leyen

Punctul de plecare al lui von der Leyen este însă că nu toți cei care se află la dreapta conservatorilor tradiționali sunt dincolo de limite.

Ea a stabilit „în mod rezonabil”, potrivit The Economist, trei teste pentru a stabili dacă un partid poate fi considerat partener: dacă susține principiile fundamentale ale statului de drept, sprijină Ucraina și este, mai ambiguu, „proeuropean”.

Acest lucru îl exclude în mod clar pe Viktor Orban, autocratul maghiar care pare să prefere Moscova și Mar-a-Lago în locul Bruxelles-ului. Adunarea Națională a lui Marine Le Pen este încă exclusă, asemenea partidului polonez Lege și Justiție, care a subminat instituțiile statului în timpul mandatului.

Cel mai notabil exemplu de posibil colaborator, scrie The Economist, este partidul lui Meloni, care guvernează ca un partid conservator convins (inclusiv în ceea ce privește problemele sociale, adesea în moduri neplăcute, cum ar fi adopția de către cuplurile gay), dar a avut puține dispute cu Bruxelles-ul și, mai presus de toate, sprijină ferm Ucraina.

De ce o coaliție mai largă în UE ar putea fi binevenită

În ciuda criticilor venite de la „puriștii politici”, scrie The Economist, o coaliție mai largă la nivelul UE nu poate fi decât binevenită.

Politicienii, scrie revista, trebuie să reflecte ceea ce doresc în mod clar alegătorii. Atingerea unor „extreme” îi încurajează pe aceștia să se tempereze.

Doctrina von der Leyen oferă dreptei dure posibilitatea de a participa la elaborarea politicilor UE – și de a fi responsabilă pentru rezultatele acestora.

Departe de a submina democrația, aceasta arată că instituțiile UE sunt receptive la schimbările de opinie. Oricât de reticenți ar fi să recunoască acest lucru, politicienii tradiționali și-au însușit în liniște idei altădată tabu prezentate de dreapta dură, în special în ceea ce privește migrația, scrie The Economist.

După șase luni de umilință politică, Bruxelles-ul se întoarce acum la muncă. Von der Leyen a promis să reducă birocrația și să susțină economia moale a blocului comunitar.

Revenirea lui Donald Trump în America ar putea forța Europa să ia decizii privind finanțarea apărării (care are acum propriul comisar). O nouă șefă a politicii externe, Kaja Kallas, fostă prim-ministră estoniană, ar trebui să insufle o anumită forță în dezbaterea privind Ucraina. UE se gândește să primească până la nouă noi membri.

Acestea sunt probleme spinoase, pentru care trebuie căutat un consens politic larg, inclusiv, uneori, din partea unor politicieni cu ale căror opinii nu ești de acord, concluzionează The Economist.