Bruno Mihăilescu, cel care a amenințat la telefon un jurnalist de la Snoop, este un invitat frecvent la un post TV conspiraționist și antieuropean
Bruno Mihăilescu, vicepreședintele organizației „Tracia Unită”, care l-a susținut în campanie pe Călin Georgescu, este invitat frecvent la postul TV Global News, care a fost amendat în mod repetat pentru teoriile conspiraționiste, promovate în emisiunile sale, scrie Pagina de Media.
La acest post TV, Bruno Mihăilescu este coleg de platou cu Mugurel Calistrat Atudorei, care a candidat la parlamentare din partea SOS România pentru Camera Deputaţilor. Mihăilescu a devenit cunoscut publicului larg după ce l-a amenințat la telefon pe jurnalistul Snoop, Victor Ilie.
Un post TV amendat cu 100.000 de euro în mai puțin de doi ani
De-a lungul timpului, Global News (post controlat de un controversat personaj, Remus Rădoi) a fost sancţionată de mai multe ori de către Consiliul Național al Audiovizualului pentru promovarea unor conspiraţii şi dezinformări despre vaccin, pandemie şi războiul din Ucraina. Printre moderatoarele care fac parte din echipa postului se numără și Adriana Bahmuţeanu.
Numai în anul 2023 Global News a luat 15 amenzi în valoare totală de aproape 60.000 de euro și s-a ajuns până la suspendarea emisiei pentru 10 minute. Anul acesta, din ianuarie 2024 şi până acum, amenzile date Global – toate pentru dezinformări, conspiraţii, apologia comunismului sau antisemitism se ridică la aproape 40.000 de euro. Adică aproape 100.000 de euro în doi ani.
Ultima amendă încasată a fost la începutul lunii noiembrie, când Global News primea o amendă de 2.500 de euro din cauza unei emisiuni ce avea ca teme adoptarea unei legi care ar interzice ideologia LGBT în şcoli şi subiecte despre războiul din Ucraina sau ofensiva Israelului. Un membru CNA spunea că subiectele au fost „analizate dintr-o singură perspectivă, cea anti-europeană”.
În octombrie, postul a fost sancționat cu 10.000 de euro pentru o ediție a emisiunii „La hartă”, difuzată în luna iulie, în care s-au adus atacuri la Ursula von der Leyen şi, în general, la Uniunea Europeană.
„Problema nu este audienţa lor pe TV. Problema este că iau bucăţi din emisiune şi le distribuie masiv pe Facebook, pe Instagram. Se apropie alegerile, mesajele anti-europene cred că trebuie să le tăiem din start”, spunea șefa CNA, Monica Gubernat.
„Ursula von der Leyen a anunţat apocalipsa pe care o va aduce al doilea mandat al său la conducerea Comisiei Europene. Ea vrea să schimbe tratatele de funcţionare ale Uniunii Europene, astfel încât să transforme Uniunea Europeană într-un super stat federal, poliţienesc, condus autoritar, inclusiv cu mijloace totalitare, precum cenzura”, a fost unul dintre fragmentele din emisiune care au dus la sancționarea Global News.
„E un delir continuu”
Însă sancțiunea cea mai dură a fost suspendarea emisiei pentru zece minute din cauza unei serii de emisiuni care vehiculau conspiraţii despre vaccin, apologia comunismului, teorii antieuropene și antisemite. „Am stat şase ore, şapte ore, am văzut 18 emisiuni, multe dintre ele pot să spun că invitaţii sunt într-un adevărat delir. E un delir continuu”, îşi arăta uimirea Dorina Rusu, membru CNA.
Într-una dintre emisiuni era invitat și Gheorghe Funar care a lansat o serie de afirmații antisemite: „Gorbaciov era evreu, Bush era evreu, Sergiu Nicolaescu era evreu. Experimentul Piteşti a fost făcut de evrei, Închisorile comuniste erau făcute de evrei, acolo unde au murit 2 milioane de oameni. Ceauşescu, spune el, a făcut un program extraordinar de benefic pentru ţară. Revoluţia a fost o lovitură de stat dată de evrei. ”
În acte, acţionarul postului este Bîrlan Claudia Mirela, mai scrie Pagina de Media. Ca reprezentant legal al postului venea la CNA controversatul personaj Remus Rădoi zis „Codiţă”. Controversat pentru că numele lui a apărut prima dată în spaţiul public în cazul de la Caracal, iar Libertatea scria că Poliţia locală ar fi apelat la el, în calitate de personaj apropiat lumii interlope, pentru a le găsi pe cele două fete.
În 2022, era moderator la Estrada TV, unde realiza „Emisiunea Unită” şi primea o amendă pentru o emisiune în care prezenta un video fake cu Raed Arafat şi o alta în care invitaţi erau soţii Şoşoacă. Ulterior, Rădoi a preluat Estrada TV şi a transformat-o în News România.
În iulie 2022, News România a rămas fără licenţă, după ce membrii CNA au respins prelungirea valabilităţii, pentru că televiziunea luase 13 sancţiuni în jumătate de an, aproape toate dezinformare, mai ales în legătură cu pandemia şi cu războiul din Ucraina.