De ce Partidul Comunist Chinez a rezistat 100 de ani și mai poate dăinui încă pe atât

Partidul Comunist Chinez va sărbători cu fast centenarul său, iar faptul că partidul a rezistat 100 de ani nu este puțin lucru. Secretul ține de faptul că partidul a fost nemilos cu criticii, însă a știut să se adapteze vremurilor, să creeze și o relativă prosperitate și să ”șteargă” din istorie episoadele cele mai dure în care fanatismul conducătorilor a dus la moartea a zeci de milioane de oameni.

Din 1 iulie în China se vor organiza ceremonii fastuoase ce vor marca centenarul Partidului Comunist Chinez (PCC). Nu este puțin lucru că acest partid a împlinit un secol de existență și de 72 de ani este neîncetat la putere, fără a fi avut vreodată un adversar.

Partidul este omniprezent și omnipotent, iar puterea sa asupra tuturor sectoarelor societății a crescut mult în ultimul deceniu.

Partidul are 95 de milioane de membri, dintre care 72% femei și puterea sa este totală, în toate sectoarele. Deși mulți gânditori din Occident au prezis acum trei decenii că PCC nu va mai rezista și că R P Chineză va deveni democrație cu alegeri libere și cu multipartidism, acest lucru nu doar că nu s-a întâmplat, dar nici nu se va întâmpla probabil multe decenii de acum înainte.

Fără milă

Un motiv al longevității ține de faptul că partidul a fost mereu nemilos cu opozanții sau cu cei pe care îi considera (chiar fără vreun motiv real) posibili adversari. Exemplele sunt numeroase, cel mai celebru fiind masacrul din Piața Tiananmen unde cel puțin câteva sute de oameni au murit în 1989. Exemple multe sunt și din ultimii ani: arestări, taberele de muncă din Xinjiang, controlul tot mai strict asupra Tibetului și ofensiva contra democrației în Hong Kong. Sunt zeci de milioane de camere de supraveghere, cenzura online este puternică și sistemul ”creditelor sociale” recompensează doar pe cei care sunt ”fideli” partidului.

Rescrierea istoriei

În istoria sa de 100 de ani PCC a avut episoade cumplite, mai ales foametea care a afectat des China pe vremea lui Mao și a cumplitelor experimente ”Marele salt Înainte” și ”Revoluția Culturală”. Un alt episod mai puțin cunoscut se referă la redistribuirea pământurilor la începutul anilor 50 când campania a fost atât de violentă, încât a dus la moartea a 2 milioane de oameni.

Nici măcar istoricii nu mai au acces la arhive care conțin informații despre aceste perioade sensibile, însă nu doar trecutul este vizat. Este interzis chiar și un jurnal scris de un scriitor despre cum s-a instalat epidemia de coronavirus în Wuhan.

Ei bine, în comunicările legate de centenar partidul nu menționează decât episoadele care îi convin, ”ștergând” cele mai groaznice momente. Se vorbește despre ”Marșul cel Lung” din anii 30, despre dezvoltarea economică din anii 80 și despre triumfuri recente: construirea rețelei feroviare de mare viteză, creșterea nivelului de trai, programul spațial chinez.

Cu atât de multă cenzură și cu o așa tratare ”selectivă” a istoriei, mulți tineri chinezi nici nu prea au de unde să afle despre masacrele din anii 60 și 70.

Mai mult, după ce în istoria recentă a Chinei au fost episoade în care Mao nu a mai fost venerat atât de mult, de câțiva ani Mao are din nou un loc special și casa lui este considerată loc de pelerinaj și foarte mulți oameni o vizitează.

La congresul unde a fost fondatat PCC, în 1921 la Shanghai, Mao a fost unul dintre delegați, reprezentând provincia Hunan. În 1935 Mao Tze – Dun a devenit comandant – șef al Armatei, iar în 1949 a devenit ”părintele fondator” al R P Chineză.

Când se referă la perioada maoistă, istoria acceptată de partid spune că țara a progresat enorm din 1949 în 1976 datorită industrializării. Și populația a crescut în acest interval de la 550 milioane, la 900 milioane locuitori. De fapt, argumentul principal în favoarea partidului ține de cât de mult a crescut bunăstarea chinezilor între 1949 și 2021.

Partidul a controlat mereu modul în care istoria este prezentată oamenilor, dar acest efort s-a intensificat în ultimul deceniu, iar Academia Chineză are o divizie specială care se ocupă de propagarea versiunii dorită de șefii PCC. Cei care încearcă să evidențieze din trecut episoade neplăcute – și deci deviază de la retorica oficială – sunt acuzați de ”nihilism istoric”.

Puterea de a se adapta vremurilor

Partidul Comunist a rezistat în China atât de mult și pentru că a știut să se adapteze și a avut ceea ce istoricii numesc ”agilitate ideologică”. La câțiva ani după moartea lui Mao, președintele Deng Xiaoping a desființat multe lucruri create de ”Marele Conducător” și a introdus reforme și economie de piață în unele regiuni. Mulți maoiști convinși au protestat, dar nu au avut ce face.

Partidul s-a schimbat mult și de când la putere a venit, în 2013, președintele Xi: dacă până atunci era tolerat un anumit nivel de disidență, în ultimii ani opozanții au fost epurați și au fost arestați o mulțime de oficiali importanți acuzați de corupție. Epurări au fost și în rândurile oficialilor din partid.

Partidul s-a reclădit ”din rădăcină”, a ”luat la țintă” marile companii de tehnologie, are rețele extinse de informatori peste tot, are oameni în sectorul privat și controlul său asupra societății chineze este total.

În fiecare epocă din istoria sa partidul comunist a găsit un mod de a-și justifica existența în fața publicului.

Nivelul de trai a crescut

În China este corupție și numărul de miliardari este mare, însă în ultimii 30 de ani a crescut vizibil nivelul de trai pentru omul de rând, iar acesta este unul dintre argumentele cu care partidul își justifică existența, dar și menținerea la putere. Există trenuri de mare viteză, s-au construit șosele noi în zone unde nu existau nici drumuri de pământ și s-au construit milioane de locuințe. Partidul spune că a adus prosperitate, transformând sate prăfoase în orașe pline de clădiri înalte.

Datele arată că PIB-ul era în 1990 de 350 dolari/locuitor, în 2006 a depășit pragul de 2.000, iar în prezent este de peste 10.000 dolari/loc. Sute de milioane de oameni trăiesc în sărăcie în China, dar alte sute de milioane o duc mai bine și consideră că acest lucru se datorează și partidului.

Partidul a foat atent și la nevoile oamenilor: a abolit o serie de taxe în zona rurală, a creat un sistem extins de asistență socială și a stabilit vârste reduse de pensionare.

Presa și televiziunile prezintă intens partidul într-o lumină pozitivă și discursul este următorul: China este tot mai prosperă fiindcă există stabilitate politică. Totul este prezentat în opoziție cu SUA despre care la știrile văzute de chinezi sunt prezentate episoadele cu atacuri armate, cu polițiști care împușcă oameni sau cu clădiri care se prăbușesc, ideea fiind: iată ce se întâmplă la ei.

În plus, se mai spune că stabilitatea înseamnă și continuitatea reformelor, tot SUA fiind exemplul negativ fiindcă dacă vine la putere un alt partid, acela va desface reformele făcute de cei dinainte (cum s-a întâmplat cu administrația Trump care a anulat o parte dintre legile date pe timpul lui Obama).

China nu a avut soarta URSS-ului

Când URSS s-a dezintegrat în 1991 mulți analiști au scris că va veni rândul Chinei și că zilele PCC sunt numărate. Mai mult, unii au spus că R P Chineză va deveni un stat democratic pentru că economia chineză se va prăbuși, iar oamenii se vor răscula și vor da jos de la putere partidul unic. Alții au spus că, dat fiind că mulți chinezi au acces la informații din Occident și chiar au studiat acolo, vor cere, inevitabil, mai multe libertăți.

După cum se vede, Partidul este încă la putere și este mai puternic ca niciodată. China nu este democratică, iar o explicație a succesului partidului ține și de faptul că este popular în rândul chinezilor și mulți consideră că o duc mai bine datorită strategiei Partidului.

Discursul public în China merge pe ideea că este nevoie de un lider puternic, iar Xi este exact ce are nevoie China. Acum trei ani, președintele Xi Jinping și-a consolidat puterea și va putea avea un număr nelimitat de mandate, astfel că ar putea conduce țara până în 2028, sau chiar până în 2032.

Pentru admiratorii săi, Xi este omul potrivit la locul potrivit și cel care duce China într-o ”nouă eră” și o transformă într-o putere mondială, nu doar economică, ci și tehnologică și militară. Alții consideră că Xi a dus partidul prea departe prin modul în care controlează orice aspect al vieții chinezilor. Totuși, aproape nimeni nu îndrăznește să-l critice public pe președinte.

Surse: The Economist, Washington Post, Reuters, BBC, Bloomberg