Sesiunile de căutat prin secănduri ne-au fost amândurora adicție și terapie. Deși nu îi mai cer prea multe, accept cu bucurie orice îmi găsește mama în SH

La cei 37 de ani ai mei am ajuns să accept că nu pot fi o persoană minimalistă. Rafturile mi se îndoaie de cărți, bucătăria îmi dă pe-afară de veselă, iar dulapurile gem de haine. Îmi place să mă joc cu pattern-uri și culori, să mă îmbrac cât de șui sau de convențional am chef în ziua respectivă – chiar dacă uneori răscolesc tot dulapul ca să găsesc bluza aia pe care n-am mai purtat-o de un an, dar care merge grozav cu pantalonii ăia. Dacă nu mi-aș cumpăra hainele din SH, nu mi-aș permite niciodată luxul acestor combinații infinite.

Să te îmbraci din secănd poate fi un acquired taste, dar pentru mine a devenit un stil de viață încă din școala primară. Țin minte și acum poza de grup de la finalul clasei a IV-a: eram tunsă scurt, cu bretonul aranjat ca Sailor Moon și purtam o bluză vișinie cu un Mickey Mouse sclipicios. Era bluza mea preferată – deși îmi atârna ușor pe la mâneci – pentru că sclipici (!) și Mickey Mouse, dar și pentru că era de dincolo. 

Pe la mijlocul anilor ’90, în Baia Mare au început să apară magazinele second-hand cu marfă adusă din Vest – secănduri, cum le zicea toată lumea. Maică-mea a prins rapid gustul și a început să-mi cumpere haine doar de acolo. Apoi, când am mai crescut și am vrut să-mi aleg singură hainele, m-a luat și pe mine. Expedițiile în secănduri au devenit rapid activitatea noastră preferată. 

Ba mai mult, pentru un an sau doi am avut și o afacere de familie într-un garaj din apropiere. Tata făcea aprovizionarea, mătușa Aurica era vânzătoare, iar eu mă bucuram că, în teorie, pot să-mi iau oricâte haine vreau de la magazinul NOSTRU, fără să fie nevoie să plătesc. În viața reală, mergeam doar cu ai mei și niciodată nu plecam cu mai mult de 2-3 haine alese pe sprânceană. Dar, cum lui taică-meu nu i-au mers niciodată afacerile – oricât a încercat – a închis repede magazinul și a trebuit să mă reorientez. 

N-am avut mult de așteptat, căci vecina de la doi și-a deschis un SH fix la parterul blocului. Când aducea marfă și descărca sacii, ne chema să ne alegem haine înaintea tuturor. Nu conta că era noapte, că era iarnă și frig sau că ploua torențial, eu cu maică-mea coboram în goană scările ca să mergem la scotocit. Vecina golea câte un sac pe jos și toate trei ne afundam mâinile în hainele revărsate. Le luam pe rând, le ridicam la lumină și le inspectam, iar pe cele care ne plăceau le puneam deoparte până când se forma un morman considerabil.

Maică-mea, care începuse să lucreze într-o bancă, își găsea în sacii veniți din Germania și Anglia costume din lână, bluze de mătase, cele mai elegante rochii și sacouri. Chiar și după ce a ajuns să ocupe funcții de conducere, a continuat să se îmbrace în mare parte tot din secănd. Eu, în schimb, vânam etichete. Primii mei blugi Levi’s – iconic dark blue, dintr-un material gros, cum n-am mai găsit niciodată de atunci și pe care încă îi păstrez, (chiar dacă nu-i mai port) – sunt luați tot dintr-un sac. Pe atunci conta „marca”, să vadă gașca de fete cu bani din clasă că, deși ai mei nu-mi cumpără haine de la magazinele cool, eu tot reușesc să mă îmbrac bine. În plus, mai era un avantaj: în timp ce colegele mele veneau de multe ori cu tricouri identice și aproape că se păruiau din cauza asta, eu – cu hainele mele de la SH – n-am avut niciodată problema asta. 

Ce-i drept, uneori mă mai apuca rușinea să umblu tot în haine purtate de alții. Nu înțelegeam obsesia maică-mii cu lucrurile ieftine, mai ales când știam că ne-am fi putut permite și cumpărături în magazinele normale. Însă adultul de acum știe că a fost modul prin care mama a putut face față uneia dintre cele mai dureroase experiențe din lumea asta. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Ioana Vîlcu

Parteneriat media