Cu Călin Georgescu în exclusivitate pe post, Realitatea PLUS și-a triplat audiența după alegeri, dar aproape 90% dintre firmele care își fac publicitate au părăsit canalul / Au plecat companii românești și străine, deopotrivă
Creșterea Realitatea PLUS este fără precedent în istoria măsurată a audiovizualului nostru. De la 80.000 de telespectatori în vârstă de peste 18 ani în noiembrie, a ajuns la 255.000 în decembrie, în medie pe zi.
În lunile septembrie-octombrie, Realitatea PLUS era la nivelul Digi 24, cu 50.000 de telespectatori în medie pe zi, pe universul 18+, în toată țara. Antena 3 CNN avea o audiență de trei ori mai mare, 150.000 de oameni, iar România TV înregistra aproape 190.000 de telespectatori, cvadruplu față de Realitatea.
Inițial, creștere pe toate posturile
În noiembrie, lună de campanie electorală și când s-a derulat primul tur al alegerilor prezidențiale, toate cele patru posturi principale de știri au crescut.
Realitatea și Digi 24 au ajuns la 80.000 de telespectatori, rămânînd la egalitate. Antena 3 CNN și liderul România TV și-au conservat avansul, fiind de două, respectiv de trei ori mai urmărite decât Realitatea și Digi24.
Apariția lui Călin Georgescu, doar la Realitatea TV
În primele 12 zile din luna decembrie, clasamentul s-a răsturnat. Realitatea a decolat, arată cifrele de audiență consultate de HotNews. Postul a depășit atât Digi24, cât și Antena 3 CNN. Doar România TV a rămas un pic în fața Realitatea PLUS, cu 264.000 vs 255.000 de telespectatori.
Candidatul Călin Georgescu a apărut la televizor exclusiv la emisiunile realizate de Anca Alexandrescu pe Realitatea PLUS. În rest, el n-a participat la conferințe de presă sau la alte emisiuni TV live, fiind prezent doar la câteva emisiuni online. A preferat mesajele preînregistrate și difuzate online.
Prezența lui Georgescu a adus audiențe foarte mari pentru Realitatea. Doar filme mitice în România, precum ”Singur acasă”, difuzat tradițional în decembrie de ProTV, au reușit să-l depășească, conform Pagina de Media, care a titrat: ”Milioane de români la Pro TV, surpriză locul doi: Realitatea, cu dezinformările lui Georgescu!”.
Georgescu a spus că ”Se forţează această intrare în război prin România”, pentru ca oamenii să nu mai vadă că ”în lume nu mai sunt bani decât din tastatură”
Saltul Realitatea nu a fost generat numai din prezențele lui Călin Georgescu live în prime-time, arată cifrele.
Postul a înregistrat un plus de la 80.000 la 255.000 de telespectatori, pe media zilnică a canalului. Socotind toate intervalele orare, audiența a fost triplă față de noiembrie și de 5 ori mai mare decât în septembrie-octombrie.
În această perioadă, Realitatea PLUS a fost sancționată de CNA pentru dezinformare și afirmații homofobe.
Pe Realitatea, Călin Georgescu a spus, printre altele, că, pentru ca oamenii să nu descopere că banii au ajuns o ficțiune, se pregătește războiul generalizat împotriva Rusiei, care va începe din România. Totul vine de la cabala care conduce lumea, a afirmat Georgescu.
”Nu mai sunt bani decât din tastatură. Vă amintiţi că am discutat asta împreună cu dumneavoastră. Pentru a acoperi această manevră, singura soluţie este acest război care poate acoperi tot”, i-a spus el, realizatoarei Anca Alexandrescu.
”Se forţează această intrare în război prin România, pentru ca administraţia Biden să rămână în poziţie şi să nu poată să vină… de fapt, miza aceasta este”, a continuat Călin Georgescu.
„Mie mi se pare halucinat”, a conchis Anca Alexandrescu.
”În genunchi veți cere să fiți și voi de partea poporului”
În altă emisiune, când Călin Georgescu nu a venit în direct, dar a intrat pe telefon, invitații de la Realitatea PLUS au spus că nu Rusia, ci Ucraina este adversarul României.
Pe 8 decembrie, Anca Alexandrescu a amenințat pe post, potrivit G4Media, în următorii termeni: ”Mă voi ocupa personal de Iulian Fota. Cei care mă acuzați că sunt rusofilă și cu legionarii, va veni ziua când în genunchi veți cere să fiți și voi de partea poporului”.
În cazul amenzilor CNA și a întreruperii pentru 10 minute a emisiei, măsură mai veche actualizată pe 12 decembrie, postul TV a afirmat că „Realitatea PLUS continuă lupta cu Statul Paralel în aceste momente dificile pentru țară și își asumă rolul de televiziune fanion pentru aflarea adevărului! Televiziunea poporului este sub tirul mai multor atacuri din mai multe zone, inclusiv din cadrul unor instituții cheie, unde statul paralel a reușit să se infiltreze”.
95% dintre spoturi nu mai sunt în decembrie
În general, o audiență crescută atrage după sine prezența publicității, mai ales în luna decembrie, când spațiul pe TV este extrem de disputat de către companii.
În cazul Realitatea, a avut loc un alt fenomen, arată cifrele pe care le-a consultat HotNews.
În luna noiembrie, pe Realitatea PLUS au fost difuzate 20.300 de spoturi. Ceea ce înseamnă un număr de 5.400 de spoturi în 8 zile medii din noiembrie. Comparativ, în primele 8 zile ale lui decembrie pe Realitatea au fost difuzate 233 de spoturi.
Numărul spoturilor rămase reprezintă sub 5% din volumul spoturilor din noiembrie.
Din 138 de firme care și-au făcut publicitate pe Realitatea, au rămas 21
Campaniile din noiembrie au reprezentat investițiile a 138 de companii. Ele au ales să-și facă reclamă la Realitatea, printre alte canale TV, pentru că marea majoritate a campaniilor se derulează pe mai multe stații.
În primele 8 zile din decembrie, din 138 de companii de pe Realitatea PLUS au mai rămas 21. Asta înseamnă că 85% dintre firmele din noiembrie nu au mai fost pe Realitatea la începutul lui decembrie. Le-am socotit drept rămase pe cele care au mai avut peste 1-2 spoturi, pe totalul celor 8 zile.
Situația publicității pe un canal TV este dinamică, apar și se încheie campanii. În cazul de față, atât cantitatea de spoturi, cât și numărul de companii sunt concordante: aproximativ 90% nu mai sunt pe Realitatea PLUS, față de acum o lună.
Lista firmelor care nu mai sunt pe Realitatea, dar continuă pe alte posturi (deci nu cele care și-au încheiat campaniile peste tot), conține multe mărci românești, dar și străine. E vorba atât de firme mari, cât și de companii antreprenoriale mici sau medii.
În privința domeniului, companiile care au avut și nu mai au spoturi pe Realitatea PLUS vin din numeroase industrii, de la lactate la farmaceutice și de la retail la tehnologie, finanțe, dulciuri și aparatură casnică.