Rusia își evacuează o parte din personalul diplomatic din Siria. La bordul avionului au fost preluați și reprezentanți ai Belarusului, Abhaziei şi Coreei de Nord
O parte a personalului diplomatic rus de la Damasc a fost repatriată duminică din Siria în Rusia, a anunţat diplomaţia de la Kremlin, la o săptămână după căderea aliatului său Bashar al-Assad.
„La 15 decembrie, retragerea unei părţi a personalului reprezentanţei (diplomatice) ruse la Damasc a fost efectuată cu un zbor special al forţelor aeriene ruse (…) de la baza aeriană Hmeimim” din Siria, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Criză al Ministerului rus de Externe, conform AFP și Agerpres.
Acesta a precizat că zborul a ajuns pe Aeroportul Şkalovski de lângă Moscova, dar nu a spus câte persoane au fost repatriate.
Membri ai misiunilor diplomatice ale Belarusului, Coreei de Nord şi Abhaziei, o regiune separatistă din Georgia susţinută de Moscova, se aflau la rândul lor la bordul zborului plecat din Siria, a adăugat sursa citată.
„Ambasada Rusiei la Damasc continuă să funcţioneze”, se încheie în declaraţia publicată pe Telegram.
Soarta celor două baze militare ale Rusiei din Siria, sub semnul întrebării
După o ofensivă de 11 zile, coaliţia rebelă dominată de grupul islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTS) l-a răsturnat duminica trecută pe Bashar al-Assad, care s-a refugiat în Rusia împreună cu familia.
Căderea este un regres serios pentru Moscova, care a fost, împreună cu Iranul, principalul aliat al fostului preşedinte sirian şi a intervenit militar în Siria din 2015.
Soarta celor două baze militare ale Rusiei din Siria – baza navală Tartus şi aerodromul militar Hmeimim – este acum pusă sub semnul întrebării.
Acestea sunt infrastructuri cheie ale Rusiei pentru a-şi menţine influenţa în Orientul Mijlociu, în bazinul Mării Mediterane şi până în Africa.
Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova este în contact cu noile autorităţi din Siria cu privire la viitorul acestor baze.