Dacian Cioloș vs. Dan Barna – imaginea de moment a raporturilor de putere în USR-PLUS / Cine e în avantaj în cursa pentru șefia partidului
Dacian Cioloș se pregătește să-și anunțe, în următoarea perioadă, candidatura la șefia USR-PLUS, cursă în care Dan Barna a intrat deja.
Președintele USR-PLUS, rezultat din fuziunea celor două partide, va fi decis la Congresul care va avea loc pe 2 octombrie. Însă bătălia pentru putere a început deja, odată cu alegerile care au loc în organizațiile județene.
Influența se dispută la nivelul componenței birourilor județene de conducere și a delegaților la Congres cei care vor decide cine va fi cel care va conduce formațiunea.
Un exemplu pentru această miză este cazul alegerilor din filiala Sibiu, unde președinția organizației a fost câștigată de PLUS, însă 28 din cei 33 de delegați la congres sunt din partea USR.
De altfel, potrivit unor surse din partid, în acest moment, echipa Barna -USR este în avantaj în privința numărului de delegați. În organizații mari, cum ar fi Ilfov, Iași și Brașov, de exemplu, ponderea delegaților USR este în jur de 85%.
De partea cealaltă, PLUS contează pe organizațiile București, Cluj și Diaspora, aceasta din urmă având un număr de aproape 100 de delegați la Congres.
Proiecția taberei Barna este că avantajul va fi menținut și după ce se va trage linie în urma alegerilor din organizații.
De cealaltă parte, susțin aceleași surse, Dacian Cioloș și-a anunțat în partid intenția de a candida, chiar dacă asta, în perspectiva unei victorii, înseamnă să renunțe la mandatul de la Bruxelles.
Recent, Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să nu candideze niciunul dintre ei la șefia USR-PLUS, propunere refuzată însă de acesta din urmă.
„Eu am participat la toate luptele şi la toate confruntările pe care USR-PLUS le-a avut. Intenţionez să merg mai departe, pentru că eu cred foarte mult că USR-PLUS este un partid care pe termen lung va avea un cuvânt greu în politica din România”, a declarat Barna la vremea respectivă.