Sari direct la conținut

De ce se lipește un magnet de locul unde te-ai vaccinat, plus alte întâmplări „magice” legate de COVID, discutate cu un cercetător român la Oxford

HotNews.ro
Vaccinare anti-COVID, Foto: SIPA / Sipa Press / Profimedia
Vaccinare anti-COVID, Foto: SIPA / Sipa Press / Profimedia

​Vaccinurile conțin „metale grele” și, după cum arată și unele clipuri de YouTube, un magnet se poate lipi de locul injecției. Este doar una dintre ultimele teorii care circulă pe internet referitoare la vaccinuri. Alta se referă la testele PCR și cele antigen. Cât adevăr este în aceste conspirații?

În timp ce apariția noului coronavirus, SARS-COV-2, i-a determinat pe mulți să aibă grijă la măsurile de distanțare și de protejare împotriva infecției, pe alții i-a dus în zona de conspirații, în care fundamentul a fost bazat ori pe faptul că virusul nu există, ori că a fost lansat din laboratoare pentru a decima populația, ori că nu este atât de grav și nu are simptome mai puternice decât o banală gripă.

În vreme ce unii s-au îmbolnăvit și nu au pățit nimic, alții au murit în spitale din cauza virusului, motiv pentru măsuri de restricții la nivel global.

Conspiraționiștii și cei care nu au crezut în aceste măsuri luate de autorități au generat proteste împotriva lor, atât internațional, cât și național. Odată cu discuțiile despre vaccin și cu atât mai mult odată cu apariția acestuia, spațiul online a găzduit și numeroase comentarii false, care susțineau că vaccinul conține cip/microcip/nanocip sau un cip „activat” prin tehnologia 5G, conceput pentru a monitoriza și controla populația.

Experții din domeniul medical, atât din România, cât și din plan mondial, au demontat aceste teorii, dar apariția lor în media și promovarea în mediul virtual au pus o bază de neîncredere și au contribuit la frica oamenilor pentru vaccinurile autorizate.

Voci populare, cum ar fi cea a Oliviei Steer, au alimentat, de asemenea, neîncrederea în oameni sau siguranța faptului că aceste vaccinuri din prezent sunt concepute pentru a ne face rău.

În clipa de față, două noi teorii conspiraționiste circulă în online, motiv pentru care l-am rugat pe Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, să ne ajute să le explicăm pe înțelesul tuturor.

Vaccinurile anti-COVID conțin metale grele?

În spațiul online au apărut tot felul de video-uri în care diferiți oameni s-au filmat (exemple aici, aici sau aici) în timp ce-și puneau un magnet pe piele, în locul unde s-au vaccinat, pentru a demonstra că serurile conțin metale grele sau microcip.

Mai întâi trebuie spus că niciunul dintre vaccinurile anti-COVID-19 aprobate în UE nu conține metale, precum aluminiul, sau metale grele cum ar fi mercurul. În acest sens, pot fi consultate prospectele vaccinurilor și lista componentelor (Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca).

Clipurile au intrat rapid în categoria de fake news, iar rețelele sociale avertizează oamenii de acest lucru, înainte de a-i lăsa să vadă imaginile.

Ștefan Dascălu spune că experimentele de genul ăsta îi aduc aminte de vremurile în care și el și colegii săi din clasele primare se distrau vara, făcând același lucru.

„Era o sursă de amuzament pentru noi și iată că acum constituie un pseudo-argument pentru aceste teorii ale conspirației. Singurul motiv pentru care lingurița, moneda sau magnetul se lipește de piele sau este „magnetică” față de organismul nostru, este pentru că un anumit strat de sebum sau de transpirație creează acel vid între corpul nostru, piele, și obiectul metalic respectiv”, spune omul de știință.

Așa cum subliniază el, acesta este singurul motiv pentru care are aparență că rămâne lipit acolo, însă nu s-ar întâmpla același lucru dacă suprafața pielii ar fi uscată și fără acel strat, acea secreție naturală a pielii, acel sebum produs în mod natural.

„Dacă persoanele respective s-ar spăla cu săpun în zona respectivă și s-ar șterge ulterior foarte bine, pentru a nu exista umezeala, moneda și lingurița cu siguranță nu s-ar mai lipi”, adaugă el.

Dascălu atrage atenția asupra faptului că aceste experimente care pseudo-demonstrează faptul că vaccinurile sunt magnetice sau alte lucruri pe care le născocesc oamenii, denotă mai degrabă un nivel precar al educației, decât o demonstrație a acestor teorii ale conspirației.

„Din păcate, acestea ajung să se transforme în zvonuri care descurajează oamenii de bună credință să se vaccineze”, completează el.

Sunt periculoase testele RT-PCR și testele rapide antigen?

Cea de-a doua credință conspiraționistă recentă vizează testele RT-PCR și testele rapide antigen, utilizate în depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2. Unele articole și video-uri promovate în mediul online susțin că acestea ar putea „provoca infertilitate, cancer, leucemie sau modificări genetice”.

Potrivit acestor postări și articole, tampoanele de exudat nazofaringian și faringian sunt „contaminate„ cu agenți cancerigeni, și anume cu oxid de etilenă”.

Oxidul de etilenă este, într-adevăr, utilizat pentru dezinfectarea echipamentelor medicale, inclusiv a testelor pentru depistarea COVID-19, iar Ștefan Dascălu confirmă faptul că este foarte toxic.

Cu toate astea, spune el, echipamentul care este sterilizat cu oxid de etilenă este lăsat câteva zile, până când nivelele de oxid de etilenă dispar.

„Deci nu se mai pune problema de toxicitate în momentul respectiv. Echipamentele sterilizate cu oxid de etilenă sunt absolut sigure, le este verificată calitatea și se efectuează inspecții de control al calității pentru a ne asigura că totul este în regulă.

Nici nu se pune problema că echipamentele medicale, acele bețișoare cu care se ia proba pentru testul PCR, proba de salivă, ar fi toxice. Este absolut o aberație să spunem că acele urme reziduale de oxid de etilenă sunt la un nivel periculos pentru om”, adaugă cercetătorul.

El completează informația și adaugă că acele nivele sunt absolut normale și nu constituie un pericol pentru sănătatea oamenilor și în niciun caz pentru sănătatea pacienților.

„Teoriile conspiraționiste sunt propagate prin faptul că încă nu s-au demonstrat”

L-am întrebat pe Ștefan Dascălu ce pot face oamenii astfel încât să nu aplece urechea la aceste zvonuri și să aibă propriile lor păreri documentate.

El spune că oamenii ar trebui să aibă încredere în oamenii de știință, în medici, în sistemele de sănătate și în faptul că cei implicați în acest domeniu încearcă să comunice aceste lucruri și să desfășoare, în continuare, campaniile de vaccinare într-un mod cât mai sigur și eficient, pentru ca oamenii să aibă acces la vaccinuri într-un mod facil, ușor.

Cercetătorul spune că teoriile conspirației vor exista mereu.

„De la cele benigne, cum e aceasta cu lingurița, care este un exemplu banal și ușor de demontat, la alte teorii ale conspirației, cum ar fi leucemiile sau infertilitatea. În momentul de față, nu că sunt aberante, ele sunt propagate prin faptul că încă nu s-au demonstrat”, adaugă el.

Dascălu spune că, în momentul de față, putem spune că orice se poate întâmpla peste 20 sau peste 30 de ani, și nu putem confirma sau infirma aceste lucru.

„În schimb, dovezile actuale și știința modernă, experiența noastră de zeci și sute de ani ne indică faptul că lucrurile astea nu sunt probabile. Sunt extrem de improbabile. Putem spune aproape cu certitudine că nu se vor întâmpla.

În schimb, acești oameni rău-voitori, care propagă teorii ale conspirației, se bazează pur și simplu pe acest fapt, că încă nu am văzut ce se va întâmpla peste câțiva ani.

Sunt absolut convins că peste câțiva ani de zile nu vor apărea astfel de complicații, tocmai pentru că nu există nicio dovadă că mecanismele implicate în actul vaccinării ar cauza astfel de probleme pe viitor”, concluzionează cercetătorul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro