Sari direct la conținut

China și-a triplat arsenalul nuclear în numai patru ani. Peviziuni sumbre ale SUA pentru anul 2030

HotNews.ro
Xi Jinping alaturi de ofiteri ai fortelor armate chineze, Foto: Li Gang / Xinhua News / Profimedia Images
Xi Jinping alaturi de ofiteri ai fortelor armate chineze, Foto: Li Gang / Xinhua News / Profimedia Images

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020 încoace, la peste „600 de ogive nucleare operaţionale la jumătatea lui 2024”, dezvăluie într-un raport Pentagonul, scrie presa americană, citată de News.ro.

„Departamentul Apărării estimează că China a depăşit 600 de ogive nucleare operaţionale la jumătatea lui 2024”, a declarat miercuri presei un oficial de rang înalt din cadrul apărării americane, citat de ABC News.

Este vorba despre un progres uriaş, potrivit evaluării guvernului american, care estima că stocul nuclear chinez se afla la 200 de focoase nucleare în 2020.

„Este vorba despre o forţă nucleară diversificată, care cuprinde sisteme de la rachete de precizie şi până la rachete balistice intercontinentale (CBM), cu diverse opţiuni, în funcţie de scenariile unei escaladări, un lucru forte diferit de lucrurile pe care China s-a sprijinit în mod tradiţional”, analizează oficialul american.

„Armata Populară de Eliberare continuă să se doteze cu armament nuclear” într-un ritm mare, avertizează această sursă, precizând că China urmează să depăşească 1.000 de ogive până în 2030.

Arsenalul nuclear chinez rămâne însă relativ mic faţă de cele ale Rusiei şi Statelor Unite, însă „China vrea să acumuleze putere pentru a realiza ceea ce Xi Jinping a numit marea întinerire a naţiunii chineze până în 2049, cu scopul de a răsturna ordinea internaţională”, declară acest oficial american.

Puterea chineză va încerca să „remedieze” o asimetrie faţă de capacitatea Statelor Unite de a lovi cu arme nucleare, China fiind „incapabilă să atingă şi să lovească teritoriul american”.

„Ei manifestă de asemena un anumit interes faţă de dezvoltarea unei noi rachete balistice intercontinentale (ICBM) care să poată lovi Hawaii, Alaska şi partea continentală a Statelor Unite”, dă asigurări oficialul american.

INTERVIURILE HotNews.ro