DOCUMENT Acordul de guvernare, de la „Renașterea industriei” și „Patriotism economic” la „Combaterea extremismului”
PSD, PNL, UDMR și minoritățile au semnat luni acordul politic pentru coaliția ce va constitui noul guvern, în document fiind enumeratre o listă lungă, de la „a” la „z”, de „principii și măsuri” pentru punerea în aplicare a programului de guvernare.
Printre acestea se numără: Renașterea industriei românești, Patriotism economic, Independență energetică în domeniul gazelor naturale și accelerarea tranziției către energie regenerabilă și Aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică.
Educația este trecută ca prioritate națională și se menționează „Sustenabilitatea și reziliența sistemului de sănătate”.
De asemenea, sunt trecute la măsuri „Reforme privind reducerea cheltuielilor și stoparea risipei banului public” și „Reforme privind consolidarea fiscal-bugetară și sustenabilitatea datoriei guvernamentale”.
În plus, spre final, este trecută „Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranței cetățenilor”.