Sari direct la conținut

Cum ar putea arăta masa de Crăciun peste 30 de ani. În Marea Britanie, tinerii ar accepta mai degrabă o masă vegetariană decât una cu carne

HotNews.ro
Masă de Crăciun în viitor. Imagine generată prin AI.
Masă de Crăciun în viitor. Imagine generată prin AI.

Salată de boeuf, sarmale, cozonac, răcituri și altele asemenea par a fi pe masa de Crăciun a românilor de când lumea. Apoi bradul, cadourile, masa în familie, mesajele de sărbători, tradiții universale de altfel, sunt unele care definesc Crăciunul. Totuși, unele lucruri ar putea să se schimbe.

  • Adrian Nicolae este jurnalist Hotnews, scriitor de știință și doctor în arheologie preistorică, cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă și online.

Uităm însă adesea că multe dintre aspectele ce țin de viața noastră de zi cu zi se schimbă permanent. Iar tradițiile de Crăciun, privite din acest punct de vedere, se vor schimba inevitabil și ele, așa cum au făcut-o de fiecare dată.

Cum arăta Crăciunul de acum 30 de ani

Putem să ne imaginăm cum arăta Crăciunul acum 30 de ani, pentru a putea să ne facem o imagine despre cum ar putea arăta cel de peste alte trei decenii. Ca un exemplu, telefonia mobilă nu exista decât sub forma unui serviciu primitiv, Telemobil, care nu acoperea decât Bucureștiul și o mică arie în jurul acestuia.

Nici vorbă despre mesaje telefonice către cunoscuți, nici vorbă de rețele de social media pe care să strângi contactele tuturor celor apropiați și, odată cu ele, pe cele ale multor necunoscuți care să îți îngroașe lista de așa ziși prieteni.

Știrile le aflai din ziarul tipărit sau, cel mult, de la postul național de televiziune, asta dacă nu te-ai aflat printre norocoșii care să dispună de televiziune prin cablu ceva mai devreme de 1995.

Muzica de ambient o pregăteai din timp, nu cu un playlist pe PC, ci fie pe bandele de magnetofon moștenite din perioada comunistă, fie pe casete audio, discuri de pick-up sau, creme de la creme, pe CD-uri.  

Cât despre masa de Crăciun, da, era oarecum diferită de cea din perioada de dinainte de Revoluție căci, știm toți, Revelionul era principala sărbătoare din vremea respectivă. Crăciunul fie era privit ca o sărbătoare secundară, fie nu era sărbătorit deloc, căci Moș Gerilă ajungea în general în ziua de Ajun. Zilele oficiale de sărbătoare din comunism oricum nu începeau decât după 27 decembrie.

Crăciunul viitorului ar putea fi unul dominat de tehnologia AR

Ar fi exagerat să spunem că nu vor mai exista brazi de Crăciun în viitorul apropiat, că nu vor mai fi globuri, luminițe, beteală sau cadouri. Mai mult ca sigur că ele vor fi disponibile pentru cei care doresc accesorii de tip, să zicem, clasic.

Problema folosirii brazilor naturali este însă una care începe să preocupe lumea din ce în ce mai mult. Alternativa artificală, creată din clorură de polivinil, nu pare nici ea o alegere mai fericită, atâta vreme când este deja dovedit că impactul negativ asupra mediului și al sănătății este mai ridicat decât în cazul variantei clasice.

Prin urmare, realitatea augmentată (AR) poate lua locul alternativelor de până acum, cu brazi holografici, lumini, ba chiar și artificii virtuale, în propria sufragerie. Seara de Crăciun nu va mai necesita prezența fizică a tuturor membrilor familiei, sau le va permite să fie prezenți celor care nu se pot deplasa lesne, atâta vreme cât pot fi acolo, holografic, prin intermediul tehnologiei AR.

Imaginați-vă că servicii precum WhatsApp, Skype sau altele de acest gen păreau ceva de domeniul SF-ului în urmă cu numai trei decenii.

Experiența gătitului va fi și ea schimbată radical, se arată pe paginile unor companii precum Weissman sau Eriksson. Ce ați prefera? O carte de bucate clasică, un clip pe YouTube sau o rețetă online care să vă învețe cum se prepară un anumit preparat? Sau, mai degrabă, un Chef virtual, AR, care să vă îndrume pas cu pas spre realizarea produsului final?

Cât despre cadouri, putem doar să ne imaginăm cum ar arăta jucăriile digitale, holografice, care pot genera nenumărate efecte pentru copii. Spre exemplu, un film de desene animate sau o aventură de poveste care se petrece fix sub ochii lor, cu ei în prim plan.

Masa de Crăciun din viitor ar putea fi mult diferită față de cea de azi

Dacă vă gândiți că o masă de Crăciun fără sarmale, fără produse din carne de porc, fără salată de boeuf sau cozonaci pare una imposibil de pus în practică, nu omiteți opțiunile noilor generații care vor pregăti astfel de mese peste 30 de ani.

Un sondaj realizat în urmă cu numai trei ani în Marea Britanie arăta că 58% dintre tinerii cu vârsta sub 30 de ani consideră învechite toate preparatele tradiționale. Este adevărat, ei nu se dau în vânt după sarmale, dar tradiția curcanului servit de Crăciun este una cu origini în secolul al XVI-lea. Cam tot atunci când apar și sarmalele otomane în Țările Române. 

Iar dacă tinerii din Marea Britanie ar da oricând curcanul pe o pizza, sau cârnații înveliți în aluat pe un pachet cu mâncare chinezească, de ce nu ar adopta și românii o asemenea viziune? 

Câți dintre cei de peste 30 de ani vor mai accepta să consume produse de origine animală, atunci când carnea cultivată în laborator va deveni o opțiune mai ieftină, mai accesibilă, și care nu implică uciderea unui animal?

Același studiu, citat de site-ul foodnavigator susține că 87% dintre tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani ar schimba bucuroși masa tradițională de Crăciun cu una vegetariană. 93% sunt de părere că sustenabilitatea va juca un rol crucial în industria alimentară a viitorului, iar 27% afirmă că deja își fac cumpărăturile în funcție de astfel de factori.

Nu trebuie să omitem nici efectele încălzirii globale de peste 30 ani, afirmă TheConversation. Foarte posibil, unele produse alimentare pe care azi le considerăm accesibile, ar putea deveni extrem de scumpe în viitor. A se vedea numai carnea de porc, vită sau pasăre, precum și produsele pe bază de cereale.

Astfel, scoicile (o sursă de hrană relativ ușor de produs și de întreținut), algele recoltate prin intermediul sistemelor robotizate, sau legumele crescute în mini-sere proprii, de apartament, ar putea reprezenta o alternativă viabilă pentru o masă de Crăciun în viitor.

În fond, schimbări în ceea ce privește masa de Crăciun au existat dintotdeauna. Faptul că generațiile viitoare vor fi ceva mai active în ceea ce privește viitorul climatic al planetei nu ar trebui să constituie o surpriză, iar asta ar putea aduce modificări semnificative pe masa de Crăciun.

Evident, există și alternativa deloc de dorit a întoarcerii lui Moș Gerilă, cel puțin la noi. Într-un astfel de caz, predicțiile despre viitorului Crăciunului enunțate până acum vor suferi, inevitabil, schimbări radicale.

INTERVIURILE HotNews.ro