Jignită, furioasă, se întoarce Diaspora în România de Sărbătorile de iarnă – Interviu

”Cine îmi spune despre România, ăla e omul meu”, crede Dumitru Sandu,  cercetător al migrației, că se întâmplă acum în Diaspora. El explică de ce supărarea justificată și nevoia de dreptate socială a românilor din străinătate ascund în acest moment efectele pozitive ale muncii și traiului în Occident, în ciuda faptului că există și ”plusuri” asupra vieții celor de acolo și asupra familiilor lor. E un ”plus” inclusiv legat de faptul că ei pot face investiții în educația mai bună a copiilor.  

-Există ceva specific în plecarea românilor, față de alți migranți?

-Românii se desprind o perioadă de familie, de comunitate și pleacă, dar nu oriunde, atenție! Deosebirea majoră în materie de migrație în străinătate între români și polonezi, de exemplu, este că polonezul pleacă prin agenții de recrutare a forței de muncă, românul obișnuit pleacă prin prieteni, rude, mai ales “relații”. 

”Se întorc cu gândul la justiție socială”

-De ce merg românii pe mâna rudelor? Le e frică de necunoscut? 

-Într-un fel. Încearcă să-și atenueze suferința plecării. Plecarea fără lipsă de informare detaliată în legătură cu locul de sosire înseamnă suferință. Noi discutăm foarte puțin despre cât de mult au suferit sau suferă românii care ajung acolo. Și am făcut cercetări în străinătate prin intermediar, prin foști studenți. Polonia avea la dispoziție mai multe agenții de recrutare a forței de muncă. Pleca în baza unui contract. La noi se pleacă și pentru simplul fapt că prieteni, cunoștințe din străinătate spun: “vino, vino, că e nevoie de tine”. 

Ori, suferință mare este când pleci de la familie cu o promisiune: mă întorc cu bani și tu nu mai găsești “relația”, nu-ți mai răspunde la telefon.

La români mai vorbim de ceva particular, în acest triunghi care-i va însoți mereu: familie, migrație, singurătate. Și spun, bazat pe cercetare, că românii se întorc în țara lor cu o sete de justiție socială. 

-Anul acesta de Crăciun, le e gândul la Justiție socială mai mult ca oricând.

-Da, contextul le dă această stare. Să apelăm la istorie. Au tot plecat în anii ‘90, în anii 2000, mai ales din motive economice, salarii mai mici aici. În continuare, sunt mai mici în România, dar între timp, economic România a evoluat bine. 

”Nu simt că există instituții publice care să aibă grijă de copiii, rudele, părinții rămași acasă” 

-Li s-au anulat alegerile. Vin cu furie.

-Desigur, furie îndreptățită.

-Câteva vorbe despre alegeri?

-Obligatoriu. Alegerile politice pe care nu le-ai dus la capăt, din indiferent ce motiv, trebuie reluate rapid și corect. Candidații care una spun și alta au făcut, își schimbă punctele de vedere cum bate vântul, „au furat azi un ou pentru ca mine să fure un bou”, parafrazând citatul biblic, vor avea puține șanse de reușită. 

Și, ca să închei la modul optimist, posibil ca toată criza cumulativă să fie ocazia de mai bine, de regândire și aplicare a strategiilor de dezvoltare durabilă.

-Ce nu merge în România și-i afectează direct? 

-Nu simt că există instituții publice care să aibă grijă de copiii, rudele, părinții rămași acasă. Instituțiile românești funcționează prost și în privința întoarcerii lor. Un exemplu, medicii au salarii din ce în ce mai bune, slavă Domnului, și totuși pleacă din țară.

De ce pleacă medicii din țară? Nu există meritocrație, aceasta ține de funcționarea bună a instituțiilor. Oamenii au plecat din diverse locuri, din rural, de la oraș și au făcut o mulțime de comparații între cum e aici și cum e acolo. 

Întoarcerea în țară este acum, deseori, din necesitate

-Vor să se întoarcă? 

-Românii din străinătate chiar dacă au ajuns bine acolo, sau au avut experiențe proaste, nu au, unii, cum și de ce să se întoarcă în România. Există o condiție elementară: contracte garantate, pe perioadă determinată. Asta ar fi parte din răspuns. Celălalt este meritocrația din România. Cei plecați prin “relații”, având mentalitatea schimbată, caută meritocrație în felul de a fi al Instituțiilor publice, nu “relații”. Deci, se duc pe “relații”, dar apoi caută să vadă “merg instituțiile?”

-Acum când au loc revenirile în țară? 

-De multe ori din necesitatea obligației. Când s-a îmbolnăvit cineva familie. Obligat că trebuie rezolvat cu școala copilului, obligat că are divorț. Trebuie mărit numărul celor care se întorc acasă nu cu probleme stringente, urgente, din suferință, ci pentru că vor să facă antreprenoriat. Se întorc acasă de dor de țară, de Crăciun, de Paște.

-Ce găsesc acasă de Crăciun? 

Găsesc bătrânii lor. Bătrâni trecuți prin comunism, prin cooperativizare. Pedepsiți de stat. Acum, după Revoluție, iar sunt pedepsiți. Au pensii mici și copiii plecați. Da, avem o singurătate ca rezultat al acestor excluderi multiple care se cumulează. Și ea se cumulează cu singurătatea de vârstă. Sunt bătrâni și sunt “pedepsiți și social. Copiii lor sunt plecați. Toate aceste suferințe se adună, se adună într-un suflet, într-un spirit și, evident, au consecințe. Ce vă spune “depresia” ca termen? 

Fenomenul de a pleca dintr-o țară vestică în altă țară vestică

-Reacția critică este și gândire critică? 

-Cu datele de care dispunem rezultă clar, conform datelor ROAEP publicate, că diaspora, în turul întâi al prezidențialelor, anulat, din păcate, a votat predominant în favoarea lui CG, dar neunitar, funcție de nivelul de educație. Nu sunt publicate date pentru votul din strainatate, din turul al doilea, anulat.

Mai știm că există un vot de tradiție locală, pentru perioada 2020-2024. Opțiunea de vot (PSD, PNL, SUVERANISTI, UDMR …) a fost dependentă de nivelul de sărăcie-dezvoltare al comunității și de tradiția de emigrare a comunității. 

”Cum se va vota în 2025 va fi funcție de votul anterior , politicile pe care la vor adopta instituțiile politice recent statuate, evaluările populației din țară și din diaspora, la momentul votului”.

-Există un fenomen nou?

-Da. Știți ce se întâmplă? Ce se întâmplă astăzi cu românul ajuns în Italia? Românul care a ajuns în Italia se interesează unde pleacă italianul. Românul care a ajuns în Spania se interesează la spanioli unde pleacă. Marea mișcare care se întâmplă în clipa de față este nu migrația din România, cu plecarea românilor din străinătate către alte destinații. De ce să vin în România? Merg la mai bine. Din Italia plec direct în Germania, din Spania plec direct în Marea Britanie, sau în Germania. Informația noastră despre câți români pleacă în afară – câți români se întorc e insuficientă. Contează faptul că mulți circulă tot mai departe.

”Buniceala” nu ține loc de educație

-Ce rol joacă singurătatea? 

Plecările în străinătate aduc singurătate pentru familie, pentru copiii care rămân singuri acasă, pentru bătrânii care rămân singuri acasă.  Copilul rămas fără părinți, educat de bunici, cel mult. Doar că bunicii, cu afecțiune, nu pot ține loc de educație. Știu “buniceală”, altceva decât educația mamei și tatălui.

-Interacțiunea online ajută?

-Spațiul media care este intermitent (vorbim o oră-nouă) nu poate înlocui prezența fizică. Deci, e clar o ruptură spațială, o răceală “fizică”. Vintilă Mihăilescu a dezvoltat conceptul de familie difuză, familie care trăiește aici și acolo. O parte din familie, gospodărie, familie extinsă este în țară, să zicem. E o familie în rețea, o parte aici, o parte acolo. Evident că asta n-are cum să funcționeze. E clar că singurătatea unui copil înseamnă suferință. 

Efectele pozitive: bani în educația copilului

-Doar absența fizică duce la suferință?

-În România anilor 2010, cel puțin dacă nu și acum, divorțurile în comunele cu mai mulți migranți în străinătate au fost mai frecvente decât în comunele în care nu erau atâția plecați. Deci plecarea ne aduce și ruperea familiei, că dacă soțul, soția rămâne, celălalt nu poate îmblânzi cu totul distanță și apelează la ruperea familiei. 

-Există și efecte pozitive?

-Da, și se fac investiții, acolo unde se poate, în calitatea educației copilului. Și aici e interesant. Copilul va merge în străinătate, pe viitor, la facultate sau masterat. De ce? Pentru că așa a văzut la părinți. 

Votul din țară este influențat de votul din străinătate

-Bătrînii au televizorul, unde politicienii le vând gogoși. Copiii lor au Tik Tok-ul unde au găsit Salvatorul pe Cal alb.

-Da, dar și asta e o iluzie pe care politicienii n-o înțeleg. Copilul din străinătate își sună părintele și-i spune, uneori, cum să voteze și de ce. E un ritual al celor din străinătate să-și amintească de părinți cu ocazia alegerilor. Avem argumente cifrice clare. Rudele din străinătate, prietenii din străinătate influențează votul de aici. Să privim spre alegerile de acum câteva luni? Mai mult, gândirea critică pe care românul de astăzi este net superioară gândirii critice de acum 10-15 ani de zile. Același lucru se întâmplă și cu tinerii care vorbesc cu părinții lor din străinătate. Aspirațiile sunt mai ridicate și informația e mai bună, încât eu, dacă aș fi politician, slavă domnului că nu sunt, aș miza pe faptul că românul este din ce în ce mai bine informat și mi-aș lua consilieri care sunt cu adevărat la curent cu aceste probleme. Ați văzut asta la ultimele alegeri? Nu. 

-Revinind la Crăciun…

Nu știți ce efect nemaipomenit are vacanța de Crăciun, de exemplu, pe care părintele și-o petrece cu copilul. Este cu adevărat “magică”. Copilul se adaptează la acest dar. Este un dar nesperat, neașteptat, pe care copilul îl valorifică la maxim.

”Singurătatea lor depinde care sunt mecanismele compensatorii. Cât de des au venit părinții în țară, de Paște, de Crăciun, cât de des s-au trimis banii pentru alegeri personale. Avem suflete la distanță, dar avem bani de cheltuit aici”. 

-Într-o singură frază, de ce credeți că prinde naționalismul, chiar și radical, la noi?

-E simplu: cine îmi spune despre România, ăla e omul meu. Și acest discurs naționalist pune degetul pe rană. Și, mai e ceva, le promite, iată, prin alegeri politice, întoarcerea acasă. 

Cine este Dumitru Sandu

Dumitru Sandu este, din 1992, profesor la Universitatea București, Catedra de Sociologie. Coordoneaza programe doctorale, revista Sociologie românească (al cărei redactor-șef a fost în perioada 1999-2002) si ample cercetari sociale la nivel national. De acelasi autor: Fluxurile de migrație în România (1984), Dezvoltarea socio-teritoriala în România (1987), Statistica in stiintele sociale. Probleme teoretice și aplicații pentru invatamantul universitar (1992), Sociologia tranzitiei. Valori și tipuri sociale în România (1996), Spațiul social al tranziției (Polirom, 1999), Sociabilitatea în spațiul dezvoltării. Incredere, toleranta, retele sociale (Polirom, 2003), Dezvoltare comunitară. Cercetare, practica, ideologie (Polirom, 2005), Viata sociala in Romania urbana (coord., Polirom, 2006), Practica dezvoltării comunitare (coord., Polirom, 2007). Publica, de asemenea, în reviste de specialitate din țară și din străinătate.