Sari direct la conținut

SUA: Biroul specializat în combaterea dezinformării rusești și chineze, criticat de Musk și republicani, a fost închis după ce Congresul i-a tăiat finanțarea

HotNews.ro
SUA: Biroul specializat în combaterea dezinformării rusești și chineze, criticat de Musk și republicani, a fost închis după ce Congresul i-a tăiat finanțarea
Elon Musk și Donald Trump. Credit foto: Brandon Bell / AP / Profimedia

Departamentul de Stat al SUA a anunțat marți că biroul său specializat în combaterea dezinformărilor străine, criticat dur de republicani și de Elon Musk, a fost închis în urma unei decizii a Congresului de a-i tăia fondurile.

Odată cu închiderea, după opt ani de existență, a Global Engagement Center (GEC), Departamentul de Stat al SUA a pierdut singura agenție care depista și contracara dezinformarea produsă de țări rivale precum China și Rusia, notează AFP.

Lovitura finală pentru agenție – care avea un buget de 61 de milioane de dolari și aproximativ 120 de angajați – a venit atunci când măsura de prelungire a finanțării sale a fost eliminată din versiunea finală a legislației de săptămâna trecutăcare prin care s-a evitat paralizia bugetului federal .

Centrul a fost mult timp ținta parlamentarilor republicani, majoritari în Camera Reprezentanților, care l-au acuzat de cenzură și de urmărirea americanilor.

Anul trecut, Elon Musk, care a devenit între timp principalul susținător al lui Donald Trump, a afirmat că GEC reprezintă „o amenințare la adresa democrației americane”.

Cel mai bogat om din lume, numit de Donald Trump să co-prezideze o comisie pentru „eficiența guvernului”, al cărei scop declarat este de a face reduceri drastice ale bugetului federal, a acuzat organismul de a fi „cel mai rău agent al cenzurii guvernamentale și al manipulării mass-media”.

Directorii GEC au negat întotdeauna aceste acuzații, considerând că activitatea lor este esențială în combaterea campaniilor de interferență străină pe teritoriul american.

În iunie, șeful GEC, James Rubin, a anunțat lansarea unei agenții multinaționale cu sediul la Varșovia pentru a contracara dezinformarea rusă cu privire la războiul din Ucraina.

Iar anul trecut, agenția a avertizat într-un raport că China cheltuiește miliarde de dolari pentru a difuza dezinformări și a „reduce semnificativ” libertatea de exprimare în întreaga lume.

INTERVIURILE HotNews.ro