Carlos Ghosn, despre anunțul marii fuziuni auto: Nissan va fi victima unui carnagiu, Honda va fi pe scaunul șoferului
Nissan va fi victima ”unui carnagiu” de reducere a costurilor, dacă îşi va combina forţele cu grupul japonez Honda, a declarat marţi fostul CEO al Nissan Carlos Ghosn, pentru CNBC.
”Cred, fără nicio îndoială, că Honda va fi pe scaunul şoferului, ceea ce este foarte trist de văzut după ce am condus Nissan timp de 19 ani [şi] am adus Nissan în prim-planul industriei, pentru a vedea că vor fi victima unui carnagiu, pentru că există o dublare totală între Nissan şi Honda”, a declarat fostul directo executiv.
Ghosn, care a condus la un moment dat trei producători de automobile ca parte a alianţei Nissan-Renault-Mitsubishi, locuieşte în Liban după ce a fost arestat în Japonia în noiembrie 2018 şi a fugit de judecată sub acuzaţia de infracţiuni financiare. El neagă conduita greşită.
”Practic nu există nicio complementaritate aici, ceea ce înseamnă că, dacă vor să facă sinergie, va fi, poate, prin reducerea costurilor, duplicarea planului, duplicarea tehnologiei şi ştim exact cine va plăti preţul. Va fi partenerul minor, va fi Nissan”, a spus Ghosn.
Nissan a avut complementarităţi mai mari cu grupul francez Renault, a spus Ghosn, făcând referire la un parteneriat de lungă durată care a fost în mare parte desfăcut.
Fuziunea Honda-Nissan, anunțul anului în domeniul auto
Speculaţiile despre o potenţială fuziune Honda şi Nissan au început la începutul acestei luni, iar cele două companii au confirmat luni începerea oficială a discuţiilor privind o integrare a afacerilor, în timpul unei conferinţe de presă.
Conform propunerilor actuale, o companie holding ar acţiona ca societate-mamă a ambelor firme şi ar fi listată la Bursa de Valori din Tokyo.
Honda – care are o capitalizare bursieră de aproximativ patru ori mai mare decât cea a Nissan – va nominaliza majoritatea membrilor consiliului de administraţie ai noii entităţi.
Partenerul strategic al Nissan, Mitsubishi, este, de asemenea, implicat în discuţii pentru a se alătura grupului.
Un grup Nissan-Honda de 54 de miliarde de dolari ar depăşi grupul Hyundai din Coreea de Sud, pentru a deveni al treilea mare producător de automobile din lume în funcţie de vânzările de vehicule, după Toyota şi Volkswagen.
Grupul integrat ar reprezenta, de asemenea, un reper în consolidarea industriei auto, care a fost de mult timp aşteptat atât în Japonia, cât şi în întreaga lume, deoarece companiile încearcă să suporte costurile de dezvoltare ale vehiculelor electrice şi ale tehnologiei de conducere autonomă.
Carlos Ghosn: Nissan este în panică
Directorii Honda şi Nissan au subliniat luni că o companie combinată va fi capabilă să împărtăşească informaţiile şi resursele necesare pentru a concura în tranziţia EV şi pentru a oferi economii de scară, sporind profitul operaţional la 3 trilioane de yeni (19,1 miliarde de dolari), pe termen lung.
Nissan se angajează în fuziunea ambiţioasă şi în acelaşi timp întreprinde o restructurare profundă, pe care a anunţat-o în noiembrie, care va reduce capacitatea globală de producţie cu o cincime şi va reduce 9.000 de locuri de muncă.
CEO-ul Honda, Toshihiro Mibe, a recunoscut luni că unii acţionari ar putea simţi că compania pe care o conduce va sprijini Nissan, aflat în dificultate, ca parte a acordului, dar a subliniat că discuţiile de integrare a afacerii ”nu vor ajunge la bun sfârşit” dacă cei doi producători auto nu reuşesc să reziste singuri.
Cu toate acestea, Ghosn a declarat pentru CNBC că planul de fuziune sugerează că ”Nissan este în panică, caută pe cineva care să-i salveze din situaţie, deoarece nu sunt capabili să genereze singuri soluţia”.
El şi-a exprimat ”îndoielile mari” că schimbarea de la Nissan va avea succes, fără a oferi detalii.
Kei Okamura, vicepreşedinte senior şi manager de portofoliu la Neuberger Berman, a spus la rândul său că detaliile planului de fuziune trebuie încă rezolvate. (News.ro)