Ilie Bolojan şi-a dat demisia de la şefia CJ Bihor după ce a câștigat un mandat de senator
Ilie Bolojan şi-a dat demisia din funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, cu începere de la 1 ianuarie 2025, ca urmare a câştigării unui mandat de senator. În prima zi lucrătoare din noul an, pe 3 ianuarie, va avea loc o şedinţă de CJ pentru numirea unui preşedinte interimar, potrivit Agerpres.
Bolojan, care câştigase al doilea mandat în fruntea CJ Bihor, şi-a depus pe 24 decembrie 2024 demisia din funcţie, cu precizarea că aceasta va intra în vigoare de la începutul anului 2025, a anunțat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, pentru sursa citată.
„Noi am convocat pe 3 ianuarie o şedinţă extraordinară de CJ ca să desemneze Consiliul Judeţean unul dintre cei doi vicepreşedinţi ca preşedinte interimar, până vor fi organizate alegeri parţiale pentru funcţia de preşedinte”, a precizat Mălan.
Aşa cum însuşi Bolojan afirmase într-o conferinţă de presă la sediul PNL Bihor, funcţia de preşedinte al CJ va rămâne „pe mâini bune”, urmând să fie preluată de către actualul vicepreşedinte Mircea Mălan. Locul lui, devenit vacant, va fi ocupat, tot în urma votului, de către unul dintre consilieri, însă există mai multe variante posibile, după cum a afirmat vicepreşedintele CJ Bihor.
„Există varianta să numim pe cineva, ceea ce nu se va întâmpla acum, în 3 ianuarie; există varianta să numim pe cineva de la alt partid – dacă avem negocieri cu cineva – sau pe cineva de la PNL. Sau există şi posibilitatea să nu numim pe nimeni, pentru că nu este obligatoriu să numim pe cineva ca vicepreşedinte. Vom face o analiză şi vom vedea care dintre variantele acestea e cea mai bună pentru Consiliul Judeţean”, a mai spus Mălan.
În structura Consiliului Judeţean Bihor, locul consilierului Aurel Mohan (preşedintele PSD Bihor), validat ca senator, va fi ocupat de următoarea persoană de pe lista depusă de PSD la alegerile locale din 9 iunie, Dorel Dume.
Alegerea preşedintelui CJ Bihor ar urma să aibă loc la o dată stabilită de Guvern, probabil la primul sau al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, din primăvara anului 2025.
De asemenea, se vor stabili şi alegerile locale anticipate pentru funcţia de primar în comunele Căbeşti şi Rieni, ai căror primari realeşi în luna iunie, Corina Ene (PSD) şi Gheorghe Bota (PNL), au câştigat câte un mandat de deputat, respectiv senator.