Sari direct la conținut

VIDEO Un misterios inel metalic, de o jumătate de tonă, a căzut din cer într-un sat din Kenya

HotNews.ro
VIDEO Un misterios inel metalic, de o jumătate de tonă, a căzut din cer într-un sat din Kenya
Foto colaj: Capturi Twitter / X

Autorităţile kenyene au lansat o anchetă după descoperirea unui obiect metalic circular, care ar putea proveni de la o rachetă, şi care a căzut într-un sat din sudul ţării, relatează AFP şi CNN, citate de News.ro.

Obiectul uriaş, un inel metalic cu diametrul de aproximativ 2,5 m şi cu greutatea de circa 500 kg, a căzut peste copaci şi tufişuri pe 30 decembrie în jurul orei locale 15.00, în satul Mukuku, în comitatul Makueni, a precizat Agenţia spaţială kenyană (KSA).

Inelul era încă fierbinte când agenţii au ajuns luni la faţa locului, iar locuitorii au fost izolaţi de zonă până când obiectul s-a răcit, a declarat Julius Rotich, comandantul poliţiei din sub-comitatul Mbooni, pentru Kenya Broadcasting Corporation.

KSA, asistată de alte agenţii şi de autorităţile locale, „a securizat zona şi a recuperat resturile, care sunt acum deţinute de agenţie pentru investigaţii suplimentare”, a adăugat aceasta.

„Primele indicii arată că obiectul căzut este un inel de separare de la un lansator (de rachetă)”, conceput fie pentru a arde la reintrarea în atmosfera terestră, fie pentru a cădea în zone nelocuite, a precizat KSA într-un comunicat.

Incidentul „este un caz izolat pe care agenţia îl va investiga”, a declarat aceasta. De asemenea, agenţia încearcă să identifice proprietarul obiectului, dar acesta nu reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei publice, a precizat KSA.

Resturi spaţiale au mai fost descoperite, de exemplu în 2022, când o parte a unei capsule SpaceX Dragon a aterizat la o fermă din Australia.

Anul trecut, o familie americană a cărei casă din Florida a fost lovită de o bucată de metal căzută a dat în judecată NASA.

INTERVIURILE HotNews.ro