„România face parte din acest club de state și avem obligații”. Cum se vede din UE valul ridicat de Trump împotriva politicilor de gen

După ce Donald Trump a semnat, chiar în prima zi de mandat, un ordin executiv împotriva recunoașterii persoanelor transgen, se ridică întrebarea dacă acest semnal politic va influența lucrurile și în Uniunea Europeană. HotNews a realizat un interviu cu avocata Iustina Ionescu, membră în Rețeaua europeană de experți în egalitate de gen și nediscriminare. Aceasta a explicat care este legislația și practica în acest domeniu, atât în UE cât și în România.

• „Tot mai multe state din UE adoptă proceduri bazate pe autodeterminare, mai simplificate, mult mai accesibile pentru persoanele trans. Iar România se află în acest club de state și are niște obligații conform tratatelor europene”, susține avocata.
• Un studiu din 2023, arată că în România, 3 % din populație se revendică transgen, non-binar sau neconformă de gen. Asociația Accept, care apără drepturile persoanelor LGBTQ, susține că în România sunt 120.000 persoane transgen.

„Politica Statelor Unite este de a recunoaște două sexe, masculin și feminin. Acestea nu pot fi schimbate și se bazează pe realitatea fundamentală și incontestabilă”, a declarat Donald Trump, chiar în prima zi de mandat. De altfel, unul dintre ordinele executive semnate de președintele american s-au referit exact la acest subiect. Totuși, nu este clar cum se aplica actul normativ adoptat de președinte în contextul în care statele americane au legislații foarte diferite din acest punct de vedere.

Pentru țările europene, se naște întrebarea dacă acest semnal venit de peste Ocean poate schimba lucruri și în UE, care are o legislație și o practică foarte elaborate în privința minorităților sexuale, inclusiv a persoanelor transgen. Pentru a afla mai multe pe acest subiect, HotNews a realizat un interviu cu avocata Iustina Ionescu, specializată în drepturile omului, membră a „Rețelei europene de experți în egalitate de gen și nediscriminare”.   

„În legislația României există distincția între gen și sex”

– Care este legislația din Uniunea Europeană referitoare la persoanele transgen? Ce drepturi au acestea?
– Iustina Ionescu: La nivelul Uniunii Europene am asistat la un progres constant în ceea ce privește legislația și cazuistica instanțelor în domeniu. Se face diferența între gen și sex. 

Chiar și în România există o decizie din anul 2020, a Curții Constituționale a României, iar în legislația românească este o distincție între gen și sex. În plus, există recunoscut dreptul persoanelor transgen de a-și schimba mențiunile privind sexul, prenumele, CNP-ul în actele de identitate, dar și în actul nașterii, ca drept recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, încă de la sfârșitul anilor ‘90, începutul anilor 2000.

În cazul României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a dat două hotărâri recente, prin care a stabilit că țara noastră nu are legislație destul de detaliată și de clară, având obligația de a proteja drepturile acestor persoane la viață privată, și să adopte o lege, o procedură clară, transparentă și accesibilă prin care acestea să își poată schimba mențiunile privind sexul, prenumele și CNP-ul în actul nașterii, care stă la baza tuturor actelor de identitate, documentelor ulterioare.

– Am putea spune că România ține pasul cu restul UE sau am rămas în urmă?
-Aici sunt mai multe paliere. Avem o practică judecătorească, la nivelul instanțelor din București, cel puțin, care este bine consolidată și care, în general, respectă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în așa numita hotărâre „X și Y contra României din 2021”. 

Conform acesteia, condiționarea de a-ți face operația (n.r.: de conversie sexuală) este o încălcare gravă a dreptului la integritate fizică și psihică a persoanei, atunci când statul, printr-un judecător sau prin alte autorități, îți condiționează recunoașterea genului în actele de identitate, de efectuare a unor intervenții chirurgicale. 

Totuși, legislația este în urmă și CEDO a spus încă din 2021 că aceasta nu este destul de clară și de detaliată, și ar trebui ca Guvernul să adopte modificări de lege prin care să asigure o procedură accesibilă, foarte clară, pentru persoanele transgen, care astăzi sunt la mâna judecătorilor, în cadrul unui proces care se desfășoară mai mult sau mai puțin ad-hoc, după cum crede judecătorul care pică pe dosarul tău.

Adică este și vorba de un proces care durează între un an, un an și jumătate sau chiar mai mult, în care trebuie să ți se solicită tot felul de probe pentru a dovedi identitatea pe care tu o folosești și care îți este recunoscută de cei din jurul tău, din mediul social, în viața de zi cu zi. Dar fiecare judecător face cum crede, cum își imaginează că ar trebui să stea lucrurile. 

Nu există o lege care să-i spună ce trebuie să facă, cum să facă, ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană transgen pentru a putea să obțină recunoașterea aceasta juridică de către statul român. Până în prezent, niciun minister nu a fost dispus să vină cu o inițiativă în acest sens, deși s-au împlinit patru ani, pe 19 ianuarie, de la hotărârea în cauza X și Y contra României. 

„În legea românească sunt doar zece cuvinte”

– Care sunt pașii prin care o persoană transgen din România poate să-și schimbe actul de de identitate? Cât de tare îngreunează legislația neclară procesul?
– În legea românească sunt doar zece cuvinte. Este vorba de Legea cu privire la actele de stare civilă, care spune că trebuie să ai o hotărâre judecătorească definitivă, ca să poți să schimbi markerul de sex din certificatul de naștere și din buletin. 

Dar, mai departe, cum să obții această hotărâre judecătorească definitivă? De la ce instanță, prin ce tip de procedură, cu cine să te judeci, ce condiții trebuie să îndeplinești? Au rămas aspecte complet nelămurite. Și atunci, judecătorii care trebuie să judece o cauză care vine în fața lor, nu pot să facă denegare de dreptate; face fiecare cum crede, cum îl taie capul, ca să dea o soluție în cauză. 

Un judecător poate să admită sau să respingă o astfel de solicitare de modificare a actului nașterii, și atunci persoana trans trebuie să își găsească, în cel mai bun caz, un avocat dispus și care să știe să introducă o acțiune în instanță, folosind această lege, care este foarte neclară și lacunară. 

Deci este o procedură judecătorească: trebuie să te adresezi în instanța de judecată și să deschizi un proces. Procesul acesta, ca orice proces în instanță, durează. Cei care au avut această experiență știu că odată ajunși, trebuie să ai foarte multă răbdare. Spun, din practica mea ca avocată, care reprezintă astfel de cazuri în București, sunt procese care durează între un an, un an și jumătate sau mai mult. 

– Cum procedați, când reprezentați un asemenea caz, mai ales în acest context ambiguu?
– Am dezvoltat un fel de practică, în care prezint dosarul într-o anumită formă, cu un anumit set de documente, care sunt probele pe care le propun a fi administrate în cauză. Și aici vorbim de acte medicale, documentarea tuturor pașilor pe care persoana i-a făcut, atât din punct de vedere medical sau social, pentru a-și susține o expresie de gen conformă cu identitatea sa de gen, care este opusă celei atribuite la naștere. 

Și ceea ce se întâmplă este că aceste persoane sunt puse în situația de a se justifica, își pun toată viața pe tavă în fața judecătorului, cu dovezi de la terți, de la tot felul de alte persoane care au asistat la procesul lor de tranziție, la felul în care se exprimă, se identifică, se prezintă în viața de zi cu zi, și toate aceste mărturii, înscrisuri, martori, evaluări medicale sunt cele care vorbesc judecătorului. 

În unele situații, persoana – ce spune ea, ce cred despre viața ei-, nici nu contează. Ce contează sunt toate aceste probe, pe care trebuie să le prezinte. Și atunci, CEDO vorbește despre dreptul la autodeterminare, dreptul de a putea să te identifici, din punct de vedere al genului, așa cum simți la nivel interior, în funcție de trăirile pe care le ai.

Iar această mărturie proprie a persoanei, uneori se pierde prin toate aceste alte probe pe care trebuie să fie obligată să le aducă. De aceea trebuie să fie o procedură nou adoptată, care ar trebui să respecte și să asculte vocea persoanei, că e vorba despre viața ei, despre felul în care se identifică în viața ei. 

Dar deocamdată autoritățile ignoră obligațiile pe care le au, conform hotărârii CEDO de acum 4 ani, X și Y contra României, și nu au adoptat, nici nu au inițiat vreun proces de modificare a legislației, pentru a răspunde obligațiilor impuse de către Curtea de la Strasbourg.

„În unele state, schimbarea identității de gen este doar o procedură administrativă”

– Cum se prezintă situația în alte state europene, în ceea ce ține de schimbarea genului? Există proceduri mai simple și un cadru legal mai bine pus la punct decât în România?
– Da, unele state stau mai bine, în sensul în care au o lege și chiar în sensul în care cele mai avansate și cu mai multă experiență de rezolvare a acestor cazuri au înțeles că este absolut în regulă și că nu există niciun fel de risc care nu poate fi depășit sau conținut, dacă fac o procedură simplificată, care, în unele situații, este chiar o procedură administrativă în care persoanele merg și declară, își asumă în fața autorităților identitatea pe care o folosesc în viața de zi cu zi. 

Iar autoritățile iau act de această asumare și recurg la modificarea actelor de identitate. Fără procese, fără ani de zile, fără probe de la medici. Și cu toate că există astfel de proceduri simplificate, de exemplu în Portugalia, în Malta, în Danemarca și lista continuă, nu au existat abuzuri, nu au fost motive să se revină la o procedură mai constrângătoare.

– Recunoaște statul român identitatea persoanelor transgen care au reușit să își schimbe identitatea în țările din UE?
– În octombrie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că România are obligația de a avea o procedură clară, accesibilă, transparentă, de recunoaștere juridică a genului, și că are obligația, de asemenea, să recunoască automat deciziile de acest tip date în alte state membre. 

Trebuie să știți că există foarte mulți români, persoane trans, care și-au găsită un rost și au plecat în alte țări din UE, și din motive economice, dar și pentru că acolo erau respectate;  și au avut acces la proceduri de recunoaștere juridică a genului, obținând decizii în acest fel, ca și în cazul lui Arian Mirzarafie-Ahi, persoana care face obiectul cauzei Mirin, din 4 octombrie 2024, de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. 

Arian a obținut, în Marea Britanie, o astfel de decizie de recunoaștere juridică a genului, pe care autoritățile române au refuzat să o transcrie în registru de nașteri, cerându-i să ia de la zero această procedură despre care vă povesteam. 

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a spus că acest lucru, practic obligativitatea de a trece de două ori prin aceeași procedură de recunoaștere juridică a genului, este contrară dreptului la liberă circulația a unui cetățean al Uniunii Europene. Deci există o obligație de recunoaștere mutuală, între statele membre, a deciziilor în acest domeniu. 

În prezent, în Uniunea Europeană există o majoritate de state care au proceduri de recunoaștere juridică a genului. Doar Ungaria și Bulgaria nu au astfel de proceduri. Altele au proceduri cu anumite condiții, în anumite stadii de dezvoltare, cum și România are o procedură, dar e una ad-hoc, una nereglementată propriu-zis. 

– Cu ce probleme se confruntă persoanele transgen, în viața de zi cu zi? Aveți exemple concrete?
– Am avut situații de studenți trans, care își cumpăraseră bilet de tren cu legitimația de student, pentru a obține reducerea la care aveau dreptul – în momentul prezentării legitimației, pentru că nu aveau actele schimbate, deci nu trecuseră printr-o procedură de recunoaștere juridică a genului, controlorul nu credea că acela este carnetul lor. Se gândea că e o fraudă, să nu plătească biletul întreg și au folosit carnetul surorii, să spunem. 

Controversa sportivelor trans care participă în competițiilor de femei

– Există această discuție care creează controverse, legată de participarea femeilor trans la sporturile feminine –  că ar fi avantajate. Unde este adevărul? Unde este mitul?
– Toată această discuție, legată de sporturi, participarea persoanelor trans în diverse sporturi, e parte din dezinformările și miturile care circulă, care vor să ne sperie, să considerăm că e ceva incorect să admitem că există astfel de persoane și să le recunoaștem drepturile, să le tratăm cu respect, cu demnitate. 

Sporturile reprezintă o excepție. Și se aruncă această excepție în față, doar ca să oprim acești oameni din a exista. Ei există printre noi și au drepturi. Unele le-au fost și recunoscute de către instanțe internaționale de drepturile omului. Deci nu e ceva ce putem să mai discutăm. Hotărârile acelea sunt definitive și le recunosc existența lor și dreptul de a le fi schimbate actele. 

Dacă e să ne uităm la sportivi, există dreptul sportului. Înțeleg că la nivel internațional, această situație a fost reglementată. A fost lăsată la nivelul fiecărei federații internaționale să fie reglementată după anumite reguli, care sunt inclusiv din zona medicală, se fac anumite teste hormonale sau de forță, și în funcție de asta ești primit să concurezi sau nu.

– Cum credeți că va influența noul mandat al lui Trump ceea ce se va întâmpla în UE referitor la persoanelor transgen?
– Noi avem precedente stabilite și consolidate la nivel al Curții Justiția a Uniunii Europene.

Avem cele două hotărâri, la nivelul UE. Cea  din octombrie 2024, în cauza Mirin, care este din România, și îl privește pe Arian, și a fost reprezentată de asociația Accept. Acolo s-a spus că aceste persoane trebuie să aibă dreptul la recunoașterea juridică a genului și deciziile de recunoaștere trebuie să fie aplicate reciproc de către state, automat, fără alte proceduri.

Iar recent, pe 9 ianuarie, a fost recunoscut dreptul persoanelor trans la protecția datelor cu caracter personal, și faptul că dacă li se cer informații legate de formula de adresare, la feminin sau la masculin, în unele situații sunt chiar expuse discriminării.

Deci, din acest punct de vedere, cred că ne aflăm în proces de evoluție progresivă a drepturilor persoanelor trans la nivelul Uniunii Europene, inclusiv cu din ce în ce mai multe state care adoptă proceduri de recunoaștere a genului bazate pe autodeterminare, mai simplificate, mult mai accesibile pentru persoanele trans. Iar România se află în acest club de state și are niște obligații conform tratatele europene.

– Care sunt tipurile de gen recunoscute. De exemplu, dacă te identifici ca non-binar, ai parte de reprezentare?
– Există unele state în care a fost adoptată chestiunea aceasta, a recunoașterii identităților non-binare. Știu, de exemplu, că în Germania există legislație în acest sens și poți să nu optezi nici pentru M, nici pentru F, ci pentru X, dar este o minoritate de state care au reglementat acest lucru. 

Iar cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat o decizie de inadmisibilitate, în care a spus că decizia este la latitudinea statelor, cel puțin la acest moment al cunoașterii situației sociale în statele din Consiliul Europei, 

CEDO încă nu s-a pronunțat asupra obligativității recunoașterii, în sensul de prevederea a unei proceduri și adaptare a birocrației, în așa fel încât să existe și X, non-binar sau altele. Deci, în această zonă, suntem într-un proces de evoluție.