Sari direct la conținut

Pretestarea PISA s-a desfășurat pentru prima oară pe calculator în România / Au participat 2.103 elevi români

HotNews.ro
PISA, Foto: Hotnews
PISA, Foto: Hotnews

2.103 elevi din București și 20 de județe au participat la faza de pretestare PISA 2022, pentru prima oară desfășurată computerizat, a transmis Ministerul Educației.

”Pretestarea s-a desfășurat, în perioada 4 mai – 4 iunie 2021, în 43 de școli din 20 de județe și din municipiul București, care au făcut parte dintr-un eșantion național, selectat după criterii agreate cu OCDE. Cei 2.103 elevi de 15 ani care au participat la Pretestarea PISA 2022 au fost selectați, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internațional.”, arată un comunicat al Ministerului.

Pentru prima oară în România, evaluarea PISA s-a administrat computerizat. Astfel, evaluarea elevilor s-a desfășurat în laboratoarele de informatică ale școlilor sau în săli de clasă și a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit după cum urmează:

  • 15 minute pentru introducerea generală – elevii se loghează la propriul test, se familiarizează cu tipul de test, tipul de solicitări și modalitatea de răspuns;
  • 120 de minute pentru testul cognitiv organizat în 2 sesiuni a câte 60 de minute cu o pauză de 5 minute între acestea;
  • 15 minute pauză;
  • 56 de minute pentru două chestionare (chestionarul elevului & chestionarul TIC).

Administrarea s-a desfășurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele și/sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu școlile și în condițiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19.

Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (Programme for International Student Assessment – PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, inițiat de OCDE, care măsoară abilitățile tinerilor de 15 ani de a folosi achizițiile din domeniul lecturii, al matematicii și științelor, pentru a răspunde provocărilor din viața reală.

Pretestarea este inclusă în calendarul activităților internaționale și are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competențele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum și gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat.

România face parte dintre cele peste 85 de țări și sisteme de învățământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educație, din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, în calitate de Centru Național PISA, se ocupă de implementarea și coordonarea acestui studiu în România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro