„Nu am fost prinși niciodată cu o minciună”: Ce îi învață Russia Today pe jurnaliștii din Africa pentru a extinde influența Moscovei
Adresându-se jurnaliştilor din toată Africa, directorul executiv al canalului rusesc de știri RT, mai cunoscut sub vechea sa denumire de „Russia Today”, a spus: „Suntem unii dintre cei mai buni în verificarea faptelor. Nu am fost niciodată prinși răspândind informații false”, relatează ediția în limba rusă a BBC.
Discursul său, preînregistrat și vizionat online de sute de jurnaliști africani, a făcut parte dintr-un program educațional internațional gratuit lansat de RT anul trecut. Un corespondent al BBC s-a alăturat cursului pentru a afla ce se predă.
RT a lansat un program amplu pentru a instrui jurnalişti străini din China, Asia de Sud-Est și Africa după ce a fost desemnat oficial drept „instrument al propagandei de stat ruse” și a rămas fără drepturile de difuzare în Uniunea Europeană, Marea Britanie, Canada și SUA, din cauza răspândirii de informații false despre războiul din Ucraina.
RT susține că peste o mie de jurnaliști și bloggeri din 35 de țări din Africa au absolvit programul său pentru acest continent și că acesta este cel mai popular. BBC notează că nu a putut confirma independent această cifră, dar că a numărat peste 300 de persoane înscrise pe un canal Telegram creat special pentru participanții la programul african. Printre ei a fost un jurnalist BBC.
Lecțiile video, aproximativ 30 la număr, au fost filmate profesionist, în studiourile RT. Prezentatorii canalului și managerii de top au acționat ca „traineri”.
„Vă urăm bun venit de la studioul nostru RT din Moscova. Este puțin mai rece aici decât cu ce sunteți obișnuiți, dar vom încerca să menținem atmosfera caldă”, afirmă Alexei Nikolov, CEO al RT, în prima lecție video a programului.
RT învață jurnaliștii africani să vadă lumea sub lentila Kremlinului
Lecțiile includ elemente de bază pentru orice curs introductiv de jurnalism: cum să iei un interviu, să investighezi informații sau să redactezi știri de ultimă oră. Unele lecții sunt despre redactarea de reportaje într-o zonă de conflict.
„Dar toate acestea au fost asezonate cu generozitate cu propagandă pro-Kremlin, iar știrile și interviurile proprii ale RT au fost folosite ca material educațional”, scrie BBC.
De exemplu, o lecție despre știrile de ultimă oră a inclus o poveste din Mariupolul ocupat de ruși în care soldații ucraineni care s-au predat în primăvara lui 2022 erau descriși drept „neonaziști și radicali de orice fel”.
În timpul unei alte lecții despre principalele mass-media din lume, gazda RT Mourad Hammami a criticat jurnalismul occidental, comparând-o cu „un război politic care a intrat în casa [spectatorului]”.
În același timp, pe tot parcursul cursului, angajații RT și-au promovat activ canalul, prezentându-l ca o „sursă alternativă de informații”.
Un seminar separat a fost dedicat expunerii informațiilor false. Cu toate acestea, în loc să facă asta, gazda RT Igor Kurașenko doar a repetat în timpul lecției afirmațiile propagandistice cunoscute de la Kremlin.
Exemple practice de dezinformare rusească predată în Africa
De exemplu, trainerul a spus că atacul chimic din 2018 comis de regimul Assad, susținut de Rusia, asupra orașului sirian Douma a fost un „exemplu canonic de știri false”.
Făcând acest lucru, prezentatorul de la RT a ignorat rezultatele unei investigații de doi ani a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, care a confirmat că un elicopter al armatei siriene a aruncat canistre de clor toxic asupra țintelor civile din Douma, ucigând 43 de civili.
Igor Kurașenko a respins, de asemenea, uciderea în masă a civililor ucraineni de către trupele ruse la Bucha în 2022, numind-o „cel mai faimos fals”.
„Rusia neagă aceste acuzații. Partea ucraineană încă nu a oferit detalii despre această tragedie. Reprezentantul permanent al Federației Ruse la ONU cere de doi ani o listă cu numele persoanelor presupuse ucise”, a spus prezentatorul TV.
Există, de fapt, dovezi ample ale uciderilor de civili în Bucha: investigații pe acest subiect au fost efectuate de multe organizații independente, inclusiv Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.
BBC notează în baza relatărilor corespondentului său care s-a înscris la curs că participanții la cursul african nu au părut să fie în mod deosebit de interesați să semnaleze informațiile false prezentate în timpul lecțiilor.

Rusia are un teren fertil pentru a-și răspândi propaganda pe acest continent
Dereje Yemeru, un jurnalist din Etiopia și probabil un fan al președintelui rus Vladimir Putin (profilul său de socializare conține o fotografie a lui Vladimir Putin), a susținut toate afirmațiile Moscovei într-un interviu acordat BBC. Afirmând că crimele de la Bucea au fost o „înscenare”, el a spus că s-a alăturat cursului pentru a afla mai multe despre cum funcționează RT și despre modul în care canalul rusesc e diferit față de alte instituții media.
Ishmael Koroma din Sierra Leone a remarcat că, deși consideră dezinformarea o problemă serioasă, nu vede nimic greșit ca fiecare instituție media să funcționeze conform propriilor „valori” și a propriului său „stil de știri”.
BBC a contactat RT pentru a încerca să afle mai multe despre program, scopurile sale și declarațiile propagandistice făcute de prezentatorii săi în timpul lecțiilor. RT nu a oferit vreun răspuns direct, rezumându-se la a răspunde că „în programa noastră încercăm să învățăm cum să recunoaștem propaganda inteligentă, și uneori nu atât de inteligentă”.
La sfârșitul programului, jurnaliștilor africani li s-a cerut să scrie un articol sau să filmeze un reportaj pe un subiect care este „ignorat” de mass-media internațională, dar care se potrivește narațiunii „alternative” a RT.
La sfârșitul anului 2024, redactorul-șef al RT, Margarita Simonyan, a spus că, din cauza „atacurilor constante din Occident”, canalul a decis să „redistribuie finanțarea și să își concentreze eforturile în altă parte”. Astfel, RT a început să caute platforme mai „prietenoase” pentru difuzarea sa, în primul rând în țările africane.
Sentimentele anticolonialiste, precum și amintirile despre sprijinul URSS pentru mișcările de eliberare în timpul Războiului Rece, au contribuit simpatiile a numeroși africani față de Rusia. În plus, un număr de state africane văd Moscova ca un partener pentru cooperarea în sfera militară și diplomatică.
Faimoasele „Case Ruse”, o componentă cheie a rețelei propagandistice
Potrivit presei de stat ruse, RT a deschis acum cel puțin șapte birouri în Africa, a semnat contracte pentru a-și difuza conținutul cu peste 30 de canale TV locale și a crescut numărul de reportaje zilnice din țările africane.
Pe continentul african, RT difuzează nu numai în engleză și arabă – filiala franceză a canalului, care a lucrat anterior în Franța, a fost reorientată către audiența țărilor africane francofone.
În cooperare cu Casele Ruse, reprezentanțele oficiale ale guvernului rus în străinătate, RT organizează în mod regulat proiecții în diferite părți ale Africii ale documentarelor sale pro-Kremlin.
Astfel, în filmul de propagandă „De ce m-am mutat în Rusia?”, difuzat recent în Tanzania și Mali, cetățeni americani discută despre motivele emigrării lor în Rusia. Afirmă, printre altele, și fără să furnizeze vreo dovadă, că școlile din Statele Unite desfășoară în secret „lecții de transsexualitate” pentru elevi, în timp ce părinții cred că copiii lor merg la cursuri de artă.
Absolvenții pot deveni „lideri ai rusismului” în regiune
RT nu este singurul canal media care oferă cursuri pentru jurnaliştii africani. China face acest lucru de peste 10 ani, invitând adesea jurnalişti africani în ţară. Organizații media occidentale, inclusiv BBC, oferă de asemenea programe de formare pentru jurnaliști.
Cu toate acestea, jurnalistul nigerian Philip Obagi Jr., un specialist în influența Rusiei în Africa, consideră că programul media oferit de RT nu este doar un curs, ci o parte a strategiei Rusiei de a „schimba opinia publică” pe continent.
„Ceea ce fac rușii aici este să se asigure că ideile și narațiunile care ies de la Kremlin au impact printre africanii de rând. Pentru a face acest lucru, lucrează direct cu cei care difuzează informații, cu jurnaliştii”, explică el.
La finalizarea programului de formare, RT a promis că va informa absolvenții despre posturile vacante la postul său TV.
Obagi Jr. afirmă că RT poate recruta personal nu numai pentru canal, ci și pentru campanii de informare finanțate de Kremlin, precum și pentru alte structuri media rusești care operează pe continent.
Evghenîi Fedcenko, redactor-șef al organizației ucrainene de verificare a faptelor StopFake, este de acord cu el. Jurnalistul ucrainean face o paralelă cu tacticile din epoca sovietică și explică că construirea de structuri și conexiuni loiale prin programe de instruire este o strategie pe care Rusia o folosește de mult timp.
„Ei [absolvenții] pot fi folosiți pentru a avansa agenda [Kremlinului], pentru a influența opinia publică și chiar procesul decizional. Astfel, acești oameni devin lideri ai rusismului în această regiune”, rezumă el.
