Marco Rubio: „Luni, SUA vor propune ONU o rezoluție istorică, pe care toate statele ar trebui să o sprijine pentru a trasa o cale către pace”
Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat sâmbătă, 22 februarie, pe contul său de pe X, că Statele Unite vor propune luni, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la începutul războiului în Ucraina, Adunării Generale a ONU o rezoluție care pledează pentru încetarea rapidă a conflictului și „o pace durabilă” între Rusia și Ucraina.
„Președintele Donald Trump se angajează să pună capăt războiului Rusia-Ucraina. Luni, la trei ani de la începerea războiului ruso-ucrainean, SUA vor propune Organizației Națiunilor Unite o rezoluție istorică, pe care toate statele ar trebui să o sprijine pentru a trasa o cale către pace”, a scris Marco Rubio, pe contul său de X.
Acest proiect de rezoluție, pe care AFP scrie că l-a văzut vineri, are doar de 65 de cuvinte și nu menţionează respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.
.@POTUS is committed to ending the Russia-Ukraine war. On Monday, three years since the Russia-Ukraine war, the U.S. will propose to the United Nations a landmark resolution the entire @UN membership should support in order to chart a path to peace. https://t.co/qf0dLYfmAj
— Secretary Marco Rubio (@SecRubio) February 22, 2025
Totodată, potrivit AFP, proiectul de rezoluţie „imploră încheierea rapidă a conflictului şi lansează un apel la o pace durabilă între Ucraina şi Rusia”, o formulare laconică departe de precedentele texte ale Adunării, în mod clar în sprijinul Ucrainei.
„Acest război se prelungește de prea mult timp”
Postarea făcută de Rubio pe X face trimitere către comunicatul de presă al Departamentului de Stat al SUA, în care se cere ţărilor membre ONU să aprobe această nouă rezoluţie „simplă” şi „istorică” și care reiterează angajamentul lui Trump de a pune capăt războiului și de a găsi „o soluție care să ducă la o pace durabilă, nu doar la o pauză temporară”.
„Lunea aceasta, 24 februarie, se vor împlini trei ani de război Rusia-Ucraina. Acest război se prelungește de prea mult timp și are costuri mult prea mari pentru Ucraina și Rusia”, se menționează în comunicat.
„Această rezoluție este în concordanță cu punctul de vedere al președintelui Trump conform căruia ONU trebuie să revină la scopul său fondator, consacrat în Carta ONU, de a menține pacea și securitatea internațională, inclusiv prin soluționarea pașnică a disputelor. Dacă Organizația Națiunilor Unite este cu adevărat angajată față de scopul său inițial, trebuie să recunoaștem că, deși pot apărea provocări, obiectivul unei păci durabile rămâne realizabil. Prin susținerea acestei rezoluții, afirmăm că acest conflict este îngrozitor, că ONU poate contribui la încheierea acestuia și că pacea este posibilă”, se mai menționează în comunicat.
„Credem cu tărie că acesta este momentul să ne angajăm să punem capăt războiului. Aceasta este oportunitatea noastră de a construi un impuls real către pace. Îndemnăm toate statele membre ale ONU să se alăture Statelor Unite în acest demers solemn”, se mai arată în comunicatul Departamentului de Stat american.
Reacția ambasadorul rus la ONU
Această rezoluţie americană „este o idee bună”, a comentat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, menţionând, însă, că lipsesc referirile „la rădăcinile” conflictului.
Textul american propus riscă să provoace furia europenilor, deja surprinşi de dialogul americano-rus privind Ucraina.
„Fără comentarii deocamdată”, a afirmat simplu ambasadorul francez la ONU, Nicolas de Riviere.
Prima reuniune ONU de la revenirea lui Trump la Casa Albă
Adunarea Generală a ONU se reuneşte luni pentru a marca trei ani de la invaziei Ucrainei de către Rusia. Cu această ocazie, Ucraina şi europenii au pregătit un proiect de rezoluţie care subliniază necesitatea „dublării” eforturilor diplomatice pentru a pune capăt războiului „în acest an” şi ia act de iniţiativele mai multor state membre care şi-au prezentat „viziunea lor pentru un acord de pace complet şi de durată”, notează Agerpres.
Textul repetă, de asemenea, cererile anterioare ale Adunării Generale pentru o retragere imediată şi necondiţionată a trupelor ruse din Ucraina şi încetarea atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei. Precedentele voturi s-au bucurat de un sprijin foarte larg, aproximativ 140 de voturi din 193 de state membre.
Reuniunea de luni este, însă, prima de la revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump care vineri l-a atacat din nou pe preşedintele ucrainean, susţinând că prezenţa acestuia „nu este importantă” la negocierile cu Rusia.
Amintim, marţi, SUA și Rusia au purtat discuții lungi, în Arabia Saudită, reprezentând întâia întâlnire majoră între cele două țări de la începutul crizei globale provocate de războiul din Ucraina.
Emisarii Moscovei au spus că tratativele au fost „serioase” și „pozitive”, în vreme ce partea americană a anunțat că două echipe vor fi constituite pentru inițierea negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina.
