Andra Migiu, specialist în audit și consultanță financiară, numită secretar de stat în Ministerul Sănătății
Andra Migiu, specialist în audit și consultanță financiară, a fost numită secretar de stat în Ministerul Sănătății și va avea atribuții pe proiecte de investiții în sănătate, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE. Andra Migiu a lucrat la Banca Europeană de Investiții și are o experiență de aproape 14 ani în instituții financiare, potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății.
În perioada 2008 – 2015, Andra Migiu a lucrat în România în audit și consultanță financiară, iar din ianuarie 2016 și-a început activitatea la Banca Europeană de Investiții. A gestionat programe și tranzacții de finanțare atât pentru companiile mici și mijlocii, cât și pentru întreprinderile mari, desfășurate în țări din Europa Centrală și de Est.
În ultimii doi ani, Andra Migiu a activat în două proiecte de referință: elaborarea și negocierea instrumentelor de finanțare în cadrul InvestEU si Fondul pan-European de Garantare, un program de 25 de miliarde de euro creat de Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea companiilor din Uniunea Europeană care se confruntă cu efectele crizei COVID-19.
„Îi mulțumesc Andrei că a acceptat să vină în echipa de la minister”, este mesajul ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă.
În acest moment, în Ministerul Sănătății mai este vacant un post de secretar de stat.
Ioana Mihăilă a declarat vineri, la Interviurile HotNews LIVE, că „suntem încă în procesul de selecție și de a convinge oamenii să vină” (pe acest post – n.red.). Întrebată dacă ar fi posibil ca Vlad Voiculescu să preia această funcție, în condițiile în care nu a exclus o eventuală colaborare cu el, Ioana Mihăilă spune că „cred că îl voi lăsa pe dumnealui să vină cu propunerea. (…) Nu este vorba să mă sune. Cred că aștept ca Vlad să se decidă ce vrea să facă pe viitor și care este viitorul lui, implicarea lui în domeniul sănătății.”
Citește și: