Sari direct la conținut

Jurnalistul Roman Protasevici a fost torturat în detenție, spun părinții disidentului: Îi lipsesc dinți și sunt semne de strangulare

HotNews.ro
Protasevici, cu vanatai, Foto: Captura video
Protasevici, cu vanatai, Foto: Captura video

Jurnalistul de opoziție Roman Protasevici a fost supus ”violenței fizice” pentru ca acesta să mărturisească în videoclipul difuzat de regimul de la Minskcă a organizat proteste, spun părinții disidentului belarus, relatează AFP și dpa.

„Este clar că a fost supus violenței fizice, deoarece puteți vedea semne de bătaie pe față”, a declarat Dmitri Protasevici pentru AFP, referindu-se la imaginile date publicităţii cu o zi în urmă de centrul de detenţie în care fiul ei este deţinut.

Potrivit tatălui, fiului său îi lipsesc niște dinți.

„Era foarte nervos. Vorbea într-un mod neobișnuit pentru el. Este clar că citea ceva ce i se spusese să citească”, a spus el.

„Nu sunt medic, dar e sigur că l-au lovit la nas şi este posibil să i-l fi rupt”, a spus Natalia Protasevici, potrivit dpa, potrivit Agerpres.

De asemenea, Natalia Protasevici a afirmat că obrazul stâng al fiului ei era umflat. „Chiar şi sub machiaj, se poate vedea o tentă gălbuie, probabil vânătăile i-au fost acoperite cu pudră”.

Ea mai spune că a văzut şi semne de strangulare pe gâtul fiului ei. „Din câte se pare, l-au strâns de gât pentru a scoate dovezi de la el”, a declarat ea.

Tatăl a declarat că a vorbit sâmbătă cu fiul său, cu o zi înainte ca acesta din urmă să ia avionul Atena-Vilnius deturnat pre Minsk, unde el și prietena lui au fost arestați.

„Nu avem nicio veste de la el. Încă nu știm unde se află, care este starea lui, cum se simte”, a spus tatăl.

În înregistrarea video, Protasevici, de 26 de ani, spune că este tratat în conformitate cu legea şi recunoaşte că a organizat revolte.

Roman a fost forţat să facă această declaraţie, a spus Natalia Protasevici. „Fie a citit-o de pe o pagină, fie a fost forţat să o memoreze”, a declarat ea.

Natalia Protasevici trăieşte în exil în Polonia împreună cu soţul ei.

Prietena lui Roman este însă şi ea în custodie, a mai spus mama jurnalistului, adăugând că se teme că autorităţile ar putea abuza de ea pentru a-l face pe fiul ei să cedeze.

Liderii UE au fost de acord luni să întrerupă legăturile aeriene cu Belarus și au cerut companiilor aeriene europene să nu zboare peste spațiul său aerian, solicitând Belarusului să-i elibereze pe jurnalist și pe partenera sa Sofia Sapega.

Citește și:

Lukașenko îl consideră pe Roman Protasevici un „inamic personal”, afirmă un director al Radio Europa Liberă care denunță o „Coreea de Nord” în centrul Europei

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro