Sari direct la conținut

Cum încearcă o agenție PR cu legături cu Rusia să coopteze influenceri și bloggeri pentru a discredita vaccinul Pfizer

HotNews.ro
Cum încearcă o agenție PR cu legături cu Rusia să coopteze influenceri și bloggeri pentru a discredita vaccinul Pfizer

Youtuberi, bloggeri și influenceri francezi și germani au spus că li s-a oferit bani de către o presupusă agenție de PR din Marea Britanie cu aparante legături cu Rusia să le spună în mod fals urmăritorilor lor că vaccinul Pfizer/BioNTech este de vină pentru sute de decese, relatează The Guardian.

Fazze, care a spus că este o „platformă de marketing pentru influenceri … care conectează bloggerii și agențiile de publicitate”, a susținut că are sediul pe o stradă din Londra, dar nu este înregistrată acolo. Marți și-a închis site-ul și și-a făcut contul Instagram privat.

Agenția a luat legătura cu mai mulți YouTuberi francezi din domeniul sănătății și științei săptămâna trecută și le-a cerut, într-o engleză proastă, să „explice… rata mortalității în rândul celor vaccinați cu Pfizer este de aproape 3 ori mai mare decât la cei vaccinați cu AstraZeneca”.

Influencerilor li s-a spus să publice linkuri pe YouTube, Instagram sau TikTok către rapoarte din Le Monde, Reddit și Ethical Hacker despre un raport care conține date care se presupune că susține afirmația.

Articolul din Le Monde este despre date furate de hackeri ruși de la Agenția Europeană pentru Medicamente și publicate ulterior pe Dark Web. Nu conține informații despre ratele mortalității. Paginile de pe celelalte două site-uri au fost șterse.

Influencerilor li s-a cerut să le spună abonaților că „mass-media convențională ignoră această temă” și să întrebe: „De ce unele guverne achiziționează în mod activ vaccinul Pfizer, care este periculos pentru sănătatea oamenilor?”

Brieful cerea de asemenea să acționeze ca și cum ar fi interesați de subiect și să evite utilizarea cuvintelor „publicitate” sau „sponsorizat” în postări sau videoclipuri, deoarece „materialul ar trebui să fie prezentat ca propria ta opinie” .

Capturile de ecran ale e-mailurilor au fost postate pe Twitter de Léo Grasset, un popular YouTuber francez, cu aproape 1,2 milioane de abonați. Grasset a declarat că campania are un „buget colosal”, dar că agenția a refuzat să spună cine este clientul său.

Site-ul francez de știri de investigații Numerama a publicat, de asemenea, extrase din discuții cu Fazze.

Mirko Drotschman, un YouTuber și podcaster german cu 1,5 milioane de abonați, a postat, de asemenea, o captură de ecran a unui e-mail prin care i se cerea să ia parte la o „campanie de informare” despre „un număr semnificativ de decese” după vaccinarea cu Pfizer.

Potrivit LinkedIn, conducerea Fazze este din Moscova și a lucrat pentru o agenție fondată de un antreprenor rus.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro