Sari direct la conținut

Ombudsmanul European anchetează cazurile unor foşti funcţionari ai UE care s-au angajat în mediul privat

HotNews.ro
Emily O'Reilly, ombudsmanul UE, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia
Emily O'Reilly, ombudsmanul UE, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia

Funcţionarii de rang înalt din Comisia Europeană care îşi schimbă locul de muncă cu unul în sectorul privat vor face obiectul unei analize mai atente, după ce Ombudsmanul European a anunţat marţi că va lansa o anchetă în această privinţă, scriu DPA și Agerpres.

Astfel de practici, prin care funcţionari europeni importanţi îşi găsesc locuri de muncă în sectorul privat, pot fi păguboase întrucât ele reprezintă o „estompare a liniei între interesele publice şi interesul privat”, a declarat Ombudsmanul European, Emily O’Reilly.

După ce îşi încheie mandatele, foştii comisari europeni sunt supuşi unei perioade de doi ani de analiză atentă din punct de vedere profesional, în care nu au voie să exercite presiuni asupra Comisiei în legătură cu orice chestiune legată de fostul lor portofoliu.

În cadrul anchetei, care acoperă perioada 2019-2020, O’Reilly va evalua 100 de dosare ale unor „seniori manageri şi manageri de nivel mediu” din instituţii UE care au solicitat concediu fără plată pentru a putea începe un nou job.

De exemplu, fostul şef la Agenţiei Europene de Apărare (EDA) Jorge Domecq a fost angajat anul trecut de grupul Airbus fără a avea aprobarea EDA, ceea ce agenţia europeană a considerat că este o încălcare a reglementărilor sale privind personalul.

În 2019, fostul comisar european Günther Oettinger s-a angajat la compania de consultanţă Kekst CNC, al cărei cel mai mare client din UE este o companie din domeniul tutunului. Comisia Europeană a fost de acord cu această mutare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro