Sari direct la conținut

Belgia, paralizată luni de o grevă generală. Cele mai importante aeroporturi au anulat toate zborurile

HotNews.ro
Belgia, paralizată luni de o grevă generală. Cele mai importante aeroporturi au anulat toate zborurile
Cursele aeriene au fost puternic perturbate de grevă, FOTO: Belga / ddp USA / Profimedia Images

Avioane țintuite la sol, școli, spitale, administrații și transport urban perturbate: o grevă la nivel național are loc luni în Belgia, la apelul a două cele mai mari sindicate, împotriva proiectelor de reformă ale noului premier al acestei țări, conservatorul flamand Bart De Wever, informează luni agenția AFP, citată de Agerpres.

În vizorul sindicatelor creștin CSC și socialist FGTB se află în primul rând proiectul de a suprima regimurile speciale de pensionare și de a alinia vârsta de pensionare pentru toți funcționarii la cea din sistemul privat, 66 de ani în prezent. Sindicatele denunță ‘un regres social’.

„Credem că nepoții și copiii noștri merită de asemenea să beneficieze de o pensie. Dacă nu facem nimic, costul lor va crește cu 14 miliarde de euro în timpul următorilor cinci ani”, a pledat în acest sfârșit de săptămâna vicepremierul Jan Jambon, ministru pentru pensii, membru al aceluiași partid (N-VA) ca Bart De Wever.

În aceeași dimineață de luni sectorul cultural din Belgia a chemat la o adunare în centrul Bruxellesului, contra unei preconizate reforme cu privire la statutul artistului.

Nicio mare procesiune în culori sindicale nu este prevăzută în capitala belgiană, pentru că organizatorii vor cât mai multe pichete de grevă la intrarea în administrații și întreprinderi. Sectorul privat este de asemenea îndemnat să facă grevă, în special în portul Anvers, din nordul Belgiei.

Greva afectează aeroporturile din Belgia frecventate de români

În aeroporturi, toate zborurile comerciale de pe aeroporturile Bruxelles-Zaventem, principalul aeroport internațional din Belgia, și Charleroi au fost anulate. Societățile care administrează aeroporturile au anticipat un puternic impact al grevei printre agenții de securitate și hamali. Aeroporturile din Bruxelles și Charleroi sunt foarte frecventate și de călătorii din România.

De altfel, MAE a transmis încă de joi un avertisment pentru călătorii români care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Belgia pe 31 martie.

La Bruxelles, rețeaua de metrou, de tramvai și autobuz era foarte perturbată luni dimineața, în timp ce traficul fluvial a trebuit să fie întrerupt în Marea Nordului și portul Gent.

Această grevă generală de 24 de ore, la care vor participa inclusiv gardienii din închisori, personalul spitalicesc sau cel din sistemul de salubrizare, se înscrie într-o amplă mobilizare lansată vara aceasta ca rispostă la proiectele coaliției De Wever pentru redresarea finanțelor publice. Belgia se numără printre țările din UE vizate de o procedură pentru deficit excesiv.

Un vârf de mobilizare a fost înregistrat la zece zile după instalarea noului guvern, când o manifestație a adunat pe 13 februarie la Bruxelles 60.000 de persoane, potrivit poliției.

„Amploarea și numărul de regrese sociale prevăzute de guvernul federal este fără precedent”, a denunțat FGTB, îngrijorat de asemenea de proiectul guvernului de a limita la doi ani alocațiile pentru șomaj.

INTERVIURILE HotNews.ro