Cum le poți oferi familiilor vulnerabile din România alimente pentru un Paște fericit
În perioada 4–6 aprilie, ai ocazia să faci o diferență reală pentru familii care au nevoie de ajutor, chiar în apropierea sărbătorilor de Paște. Cum? Prin Colecta Națională de Alimente organizată de PENNY, cea mai mare campanie de solidaritate din România, care se desfășoară simultan în toate cele 417 magazine PENNY din țară.
E simplu să te implici și tu. În apropierea caselor de marcat din fiecare magazin PENNY vei găsi cutii sau coșuri special amenajate, unde poți lăsa alimente de bază neperisabile precum ulei, făină, conserve, paste, orez, zahăr, biscuiți, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii. Toate acestea ajung la organizații care sprijină mii de persoane vulnerabile din România.
Totul este posibil datorită parteneriatului dintre PENNY, Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) și cele 9 Bănci Regionale. Este o inițiativă impresionantă prin care bunătatea celor care aleg să doneze se transformă în mese calde și sprijin concret pentru mii de oameni.
Ce impact a avut Colecta Națională de Alimente în alți ani
Dacă te întrebi cât de mult contează gestul tău, uite câteva cifre care vorbesc de la sine: anul trecut, ediția de Paște a colectei a adunat peste 95,8 tone de alimente care au ajuns la 151 de ONG-uri partenere, oferind ajutor pentru peste 23.000 de persoane vulnerabile. Iar de Crăciun, generozitatea oamenilor a fost și mai mare: 166,8 tone de alimente donate, care au ajutat aproape 200 de ONG-uri să sprijine comunități în dificultate.
Acum, ai din nou șansa să faci parte din acest lanț de solidaritate. Un produs donat poate părea un gest mic, dar pentru cineva care se bazează pe aceste ajutoare, înseamnă enorm. Cum poți să te implici și tu în Colecta Națională de Alimente PENNY?
De ce este important să participăm cu toții?
Această campanie nu înseamnă doar donații, ci și o lecție despre solidaritate, responsabilitate și grijă față de cei din jur. Participarea activă în campanie, fie prin donații, fie ca voluntar, ne face să înțelegem că, uneori, cel mai mic gest poate avea cel mai mare impact.
Totuși, nevoile sunt unele reale. Conform Banca pentru Alimente și Eurostat, peste 46% dintre copiii de la sate sub șase ani trăiesc în risc de sărăcie și malnutriție, iar 60% din familiile din mediul rural nu-și pot asigura hrana zilnică. Pe de altă parte, România ocupă locul nouă în Europa la risipă alimentară, iar în țara noastră se aruncă zilnic 6000 de tone de mâncare bună de consum.
PENNY continuă să promoveze consumul și producția responsabile, să contribuie la reducerea foametei și a sărăciei și să sprijine parteneriatele de impact național pentru combaterea risipei alimentare. Cu sprijinul tău, putem face o diferență reală.
Articol susținut de Penny