Puternic depășită numeric, armata ucraineană face un nou efort: Mii de foști deținuți luptă acum pe front
Peste 8.000 de foști deținuți servesc în prezent în armata ucraineană, a anunțat Ministerul ucrainean al Justiției, potrivit Sky News.
Ministerul afirmă că, până în luna aprilie, peste 8.000 de voluntari, care au executat anterior pedepse cu închisoarea, s-au alăturat trupelor ucrainene pe câmpul de luptă.
Acest lucru a devenit posibil după ce o lege adoptată în mai 2024 a permis eliberarea anticipată a persoanelor care aveau condamnări penale.
Primele grupuri de voluntari s-au alăturat unităților ucrainene de luptă în luna august a anului trecut.
Au fost depuse, de asemenea, 900 de cereri suplimentare de eliberare condiționată din partea deținuților care doresc să lupte în armata ucraineană, conform Ministerului de Justiție.
Ce știm despre recrutarea soldaților
Acest anunț al Ministerului Justiției de la Kiev vine în contextul în care atât Ucraina, cât și Rusia încearcă să recruteze mai mulți soldați.
În februarie, Ministerul ucrainean al Apărării a lansat o campanie de recrutare pentru tineri, încurajându-i pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani să servească în armată timp de un an.
Eforturile de recrutare sunt determinate de faptul că forțele armate ucrainene sunt puternic depășite numeric de adversarii lor ruși pe linia frontului.
Iar anul trecut, sub presiunea de a aduce mai mulți soldați în armată, parlamentul ucrainean a aprobat o nouă lege privind mobilizarea, reducând vârsta de recrutare de la 27 la 25 de ani.
În Rusia, președintele Vladimir Putin a ordonat marți recrutarea a încă 160.000 de bărbați ruși, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, noul ordin urmând să fie implementat până la 15 iulie.
Generalul Oleksandr Sîrskîi, comandantul-şef al armatei ucrainene, a anunțat recent că în 2024, forțele ruse au suferit cele mai mari pierderi de la începutul războiului la scară largă în Ucraina. Potrivit acestuia, armata lui Putin a pierdut anul trecut 434.000 de soldați, dintre care 150 de mii au fost uciși în lupte, notează The Guardian.
Rusia are la dispoziție între 20 și 25 de milioane de bărbați, cu vârsta până în 55 de ani, care au făcut serviciul militar obligatoriu, și care pot fi trimiși pe front, a declarat anterior directorul unei organizații pentru drepturile omului din Rusia într-un interviu pentru HotNews. Serghei Krivenko estimează că numărul morților în rândul armatei ruse în războiul cu Ucraina ar fi 100-120 de mii de oameni, la care se adaugă numărul celor răniți, care e de aproximativ patru ori mai mare.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
