Reclamat la CNCD, ÎPS Teodosie se apără: „Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată. Eu prețuiesc femeile” – UPDATE
Reclamat la CNCD după ce a spus că femeile nu au un rol important în biserică din cauza slăbiciunilor lor, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, spune că el, de fapt, prețuiește femeile, iar „cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi”. „Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată”, a spus el. Și Arhiepiscopia Tomisului susţine că afirmaţiile lui ÎPS Teodosie sunt bazate pe înscrisuri ale Bibiliei.
„Cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi, eu doar am dat un răspuns la o întrebare, nu am spus din mintea mea, ci am citat precis, pentru că sunt specialist în Sfânta Scriptură și asta și predau la studenți. Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată. Ca să lărgesc răspunsul, femeia văzând fructul că este frumos la vedere, a luat și a gustat. Și apoi i-a dat și bărbatului său, iar Sf Apostol Pavel lămurește. Nu Adam a fost amăgit, ci femeia, ea s-a făcut călcătoare de poruncă. Eu nu am spus nimic în plus, doar am citat. Cei care au dat în judecată o să afle și ei cu ocazia asta ce conține Sfânta Scriptură, care conține cuvintele lui Dumnezeu. Eu prețuiesc femeile, ele suportă mai multe greutăți”, a spus ÎPS Teodosie, duminică, la Antena 3.
Arhiepiscopia Tomisului susţine că afirmaţiile Înalt Prea Sfinţitului Teodosie referitoare la femei nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibiliei, şi se întreabă dacă Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) va sancţiona în premieră un cult oficial recunoscut de către statul român.
„Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declaraţiile ÎPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancţiona, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmaţiile ÎPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului, duminică, printr-un comunicat de presă, citat de News.ro.
Sursa citată a menţionat că în cartea Facerea, capitolul 3, se relatează căderea strămoşilor Adam şi Eva în păcat, textul descriind cum şarpele a amăgit iniţial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al Grădinii Raiului.
Un alt argument al Arhiepiscopiei Tomisului îl reprezintă prima epistolă către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, cap. 2, v.14: „Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”.
„Aceasta este o constatare a Sf. Pavel şi nu o acuză la adresa femeii, cum ar părea la prima vedere. Astfel, Sf. Pavel expune învăţătura teologică ortodoxă care nu permite hirotonia femeii”, a precizat comunicatul.
Arhiepiscopia Tomisului spune că ÎPS Teodosie a explicat care este poziţia BOR cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii.
„Conform celor de mai sus, ÎPS Teodosie doar a explicat care este poziţia teologică a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, explicaţie din care presa a decupat afirmaţii interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii. În concluzie, ÎPS Teodosie nu a făcut decât să repete învăţătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române. Noi, clerul şi credincioşii Arhiepiscopiei Tomisului, sperăm că CNCD nu va realiza o premieră tristă pentru libertatea religioasă din România, şi anume sancţionarea textului Bibliei şi a teologiei Bisericii Ortodoxe Române”, a menţionat Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat joi, la emisiunea Dialog duhovnicesc de la Radio Dobrogea, că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia „nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. „Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat Arhiepiscopul Tomisului.
Citește și:
- Cum explică ÎPS Teodosie lipsa femeilor din rolurile importante din Biserică: Asta e condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Ea a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri
- Arhiepiscopul Tomisului spune că e păcat ca o familie ortodoxă să boteze copilul unei familii de catolici: Să se spovedească și să se caiască