Șeful Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar, alături de sora și cumnatul său, după ce au fost audiați la DNA / Cine este Iulian Dumitrescu și ce acuzații îi aduc procurorii
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar, joi seară, în dosarul în care procurorii DNA fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie şi fals, săvârşite din 2020 până în prezent. Dumitrescu a fost dus la audieri, joi după-amiază, la DNA – structura centrală. De asemenea, au fost audiați de procuori și sora şi cumnatul lui Dumitrescu, în acest dosar în care au fost făcute percheziţii inclusiv la locuința șefului CJ Prahova, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.
20:00 Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA.
El a părăsit sediul DNA, unde ajunsese cu câteva ore înainte. „Nu vreau să fac declarații”, le-a spus Dumitrescu jurnaliștilor, la plecarea de la DNA, joi seară.
La DNA au fost audiați joi în acest dosar şi sora lui Iulian Dumitrescu, precum şi soţul acesteia. Cei doi au fost de asemenea plasați sub control judiciar de către procurori, au precizat pentru HotNews.ro surse judiciare.
17:15 Iulian Dumitrescu a fost dus la DNA, unde anterior au ajuns pentru audieri și sora și cumnatul acestuia.
În cursul zilei au avut loc percheziţii inclusiv în imobilul închiriat Dumitrescu într-un cartier de lux din Capitală, dar şi la locuinţa surorii sale, Angelica Lambrea. De altfel, aceasta şi soţul său se află deja de mai multe ore la sediul central al DNA.
Iulian Dumitrescu ar fi suspectat de luare de mită și de fals în declaraţii
DNA a anunțat joi că au fost făcute percheziţii la 19 adrese din Bucureşti, Ilfov şi Prahova, inclusiv la sediul unei instituţii publice, ancheta vizând suspiciuni privind săvârşirea, din 2020 şi până în prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi fals de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că ar fi vizat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte al PNL și unul dintre cei mai influenți lideri din partid.
Iulian Dumitrescu ar fi suspectat de luare de mită și de fals în declaraţii în legătură cu acordarea unui contract, iar procurorii au făcut percheziții atât la sediul Consiliului Județean Prahova, cât și la locuința lui Dumitrescu dintr-un complex rezidențial din București, conform surselor citate.
Sursele menţionate au arătat că ancheta ar viza modul în care ar fi fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil din judeţul Prahova.
„Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie”
Iulian Dumitrescu a reacționat printr-un mesaj postat pe Facebook, în care spune că va pune la dispoziția procurorilor toate informațiile și că nu se va „ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative”:
- „Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie.
- Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative.
- În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”.
Cine este Iulian Dumitrescu
În vârstă de 51 de ani, Dumitrescu este născut în judeţul Prahova, la Vălenii de Munte, însă mare parte a carierei sale politice s-a desfăşurat în judeţul Călăraşi.
Iulian Dumitrescu a avut două mandate de senator din partea PNL: 2012 – 2016, senator de Călăraşi, 2016 – 2020, senator de Prahova.
Înaintea alegerilor locale din 2020, el a preluat şefia filialei Prahova a PNL, stabilindu-şi domiciliul în oraşul Plopeni. A candidat din partea PNL pentru Consiliul Judeţean Prahova, obţinând, în 2020, sprijinul USR. Preşedintele de la acea vreme al USR Prahova, Mihai Poliţeanu, anunța public că partidul îl va susţine pe Dumitrescu pentru preşedinţia CJ Prahova.
Odată ce a ajuns șef al Consiliului Județean Prahova, Dumitrescu a susţinut în alte funcţii importante vechi colaboratori de-ai săi, pe care i-a adus în Prahova din judeţul Călăraşi, unde ocupaseră funcţii în administraţia din acel judeţ, scrie News.ro.
Un exemplu în acest sens este Dumitru Tudone, fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, care şi-a făcut mutaţie în judeţul Prahova pentru a lucra în administraţia locală din acest judeţ. Familia lui Tudone este în Călăraşi, afirmă surse apropiate politicianului. La momentul în care a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Tudone era trimis în judecată de DNA, fiind ulterior achitat.
În cei peste trei ani de când conduce CJ Prahova, Iulian Dumitrescu a fost acuzat că ajunge foarte rar la birou, adversarii săi politici afirmând, în discuţii informale, că acesta conduce instituţia „prin telefon”.
Iulian Dumitrescu a intrat în conflict direct cu primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în acest mandat l-a acuzat pe preşedintele CJ Prahova că a făcut mai multe acţiuni sau a respins unele măsuri cu scopul de a prejudicia imaginea publică a edilului din Ploieşti, deşi cei doi au fost aleşi sub sigla aceluiaşi partid.
Ales prim-vicepreședinte al PNL în septembrie 2021, în „echipa câștigătoare” a lui Florin Cîțu, Iulian Dumitrescu – unul dintre cei mai influenți lideri din PNL – a fost în cărți, în octombrie 2021, pentru funcția de ministru al Transporturilor în guvernul minoritar PNL-UDMR cu Nicolae Ciucă premier.
În vara lui 2021, Iulian Dumitrescu și senatorul liberal George Stângă au fost înregistrați de DNA în biroul lui Cătălin Drulă, atunci ministru al Transporturilor, căruia îi cereau să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.
Împrumuturi de aproape 150.000 de euro către PNL și persoane fizice
Conform celei mai recente declaraţii de avere, completate în iunie 2023, Iulian Dumitrescu deţine împreună cu soţia un apartament de peste 150 de metri pătraţi achiziţionat în 2008 şi unul de 45 de metri pătraţi cumpărat în 2005, precum şi un autoturism Range Rover din 2014.
În 2023, Dumitrescu menţiona, la capitolul împrumuturi, 45.000 de euro daţi Partidului Naţional Liberal, precum şi trei împrumuturi către persoane fizice, totalizând 170.000 de lei şi 70.000 de euro.
Preşedintele CJ Prahova are mai multe conturi în lei care totalizează sub 70.000 de lei.
La capitolul ”datorii”, el menţionează un credit de aproape 127.000 de euro la First Bank, scadent în 2036, precum şi un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 180.000 de dolari, contractat în 2012 şi scadent anul acesta.
În 2022, el a încasat 164.268 de lei de la CJ Prahova.
În 2020 a vândut un teren de aproape un milion de lei unei societăţi, teren situat în judeţul Ilfov şi în aceeaşi zi a vândut pentru 775.000 de lei, aceleiaşi firme, un alt teren situat în judeţul Dâmboviţa.